Șeful spionajului ucrainean dă în vileag cea mai penibilă minciună a Rusiei

Șeful spionajului ucrainean dă în vileag cea mai penibilă minciună a Rusiei

Dintre toate prostiile aruncate în spațiul public de propagandiștii Kremlinului, povestea falsă despre „țânțarii de luptă” ucraineni l-a lăsat cu gura căscată pe șeful spionajului ucrainean Kirillo Budanov.

„Tânțarii m-au impresionat destul de mult... Combate țânțarii – asta nu are preț”, a spus Budanov. Afirmația a fost difuzată în cadrul Națiunilor Unite, pe 28 octombrie 2022, de reprezentantul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, care a declarat, în timpul unei ședințe a Consiliului de Securitate al ONU, că Statele Unite dețin o „dronă pentru a transporta țânțari infectați cu un virus periculos.”

Drona „transportă un container cu un număr mare de țânțari care poartă infecții într-o zonă dată și îi eliberează”, iar după o mușcătură, țânțarii „infectează oamenii cu agenți patogeni ai unor boli deosebit de periculoase”, a spus Nebenzia.

Nu există nicio dovadă a existenței unui astfel de brevet, a unor insecte prelucrate biologic de specialiști sau a oricăror alte creaturi care ar fi fost modificate genetic de Ucraina.

Între timp, propria propagandă a Kremlinului are un efect debilitant grav asupra creierului rușilor obișnuiți, a spus Budanov, citând dovezi de la soldații ruși capturați.

Budanov a spus că militarii ruși care au fost capturați spun în timpul interogatoriilor că „au venit să salveze ucrainenii”.

"Este înfricoșător. Creierele lor au fost complet distruse de propagandă", a declarat șeful spionului ucrainean, vorbind despre soldații ruși capturați.

Șeful informațiilor militare din Ucraina, Kirilo Budanov, a dezvăluit că Evhen Șevcenko, un membru al Parlamentului de la Kiev, a purtat negocieri secrete cu Aleksandr Lukașenko, la solicitarea serviciilor speciale ucrainene, relatează Ukrainska Pravda.

Nu este clar ce anume au vrut ucrainenii să obțină de la dictatorul bielorus, însă Budanov dă de înțeles că Lukașenko ar putea să fie receptiv la posibilitatea schimbării taberelor. „Fie că ne place de el sau nu, Lukașenko nu e un idiot. Nici el nu-și dorește o repetare a zilei de 24 februarie 2022. De altfel, opinia lui nu a fost luată în considerare atunci, dar el a început să tragă concluzii, așa cum văd eu și cum vede toată lumea”, a spus Budanov.

Oficialul ucrainean a mai explicat că discuții cu Lukașenko s-au mai purtat și prin intermediul altor canale.

„Am folosit toate căile posibile de comunicare, toate posibilitățile pe care le avem. Am folosit inclusiv ajutorul unui membru al Parlamentului. Totul s-a făcut pentru a preveni ca Belarusul să fie atras în acest război. Când armata rusă a fost alungată și a fugit (n. red. – din zona nordului Ucrainei și Kievului), aceste comunicări au fost cruciale pentru a preveni noi încercări de invazie de pe teritoriul Belarusului sau noi atacuri. Timpul ne-a dovedit că până acum am reușit să obținem acest lucru”, a mai spus el. Budanov a dezvăluit, apoi, și numele parlamentarului care a negociat cu Lukașenko – Evhen Șevcenko – care fusese dat afară din partidul lui Zelenski, în 2021, pentru discuții neautorizat cu dictatorul bielorus, la acea vreme.

„Toată lumea înțelege cine este Evhen Șevcenko. Beneficiem de pe urma comunicațiilor și conexiunilor lui. Nu am făcut niciodată un secret din asta. Este eficient. Să spunem că Șevcenko ne-a ajutat lungă vreme. Nu ne-a refuzat niciodată când i-am cerut lucruri”, a mai spus Budanov.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”