Șeful Serviciului de expertiză medicală din Brăila, Ana Boală, și medicul Rodica Țone, ARESTATE pentru 29 de zile

Șeful Serviciului de expertiză medicală din Brăila, Ana Boală, și medicul Rodica Țone, ARESTATE pentru 29 de zile

Magistrații Tribunalului Galați au decis, miercuri seara, ca șeful Serviciului de expertiză medicală din Brăila, Ana Boală, și doctorul Rodica Țone de la același serviciu să fie plasați în arest preventiv pentru 29 de zile, iar doctorul Cristinel Andreicuț în arest la domiciliu pentru aceeași perioadă, acuzația fiind de luare de mită în formă continuată. Alte 24 de persoane, beneficiare ale pensiilor ilegale, sunt cercetate în stare de libertate. 

Avocații apărării  au contestat decizia, dosarul urmând să fie trimis la Curtea de Apel Galați, și susțin că inculpații și-au recunoscut vina, relatează Agerpres.

"Sunt deprimate, evident, mai ales în situația în care sunt. Procurorii au cerut arestarea preventivă, iar noi am solicitat o altă măsură, deoarece o măsură trebuie luată.  Și-au recunoscut vinovăția, cel puțin clienta mea Ana Boală asta a făcut", a declarat avocatul Emil Galan.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale a inculpaților Ana Boală, medic specializat în medicina muncii, șefa Serviciului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Brăila, pentru luare de mită în formă continuată (73 de acte materiale), Rodica Țone, medic specializat în medicina muncii în cadrul Serviciului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Brăila, pentru luare de mită în formă continuată (72 de acte materiale) și Cristinel Andreicuț, medic specializat în medicina muncii în cadrul Serviciului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Brăila, pentru luare de mită în formă continuată (8 acte materiale).

DNA arată că în perioada aprilie — iunie 2015, șefa Serviciului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Brăila, Ana Boală, medic specialist de medicina muncii, având ajutorul altor cadre medicale din subordine, dar și al altor persoane, a acordat grade de handicap în schimbul unor sume de bani (între 50 și 500 de lei de pacient), persoanelor care nu se încadrează în diagnosticele necesare, astfel încât acestea să poată să obțină pensii de handicap. În aceeași perioadă și în același scop, arată DNA, Rodica Țone a primit de la 72 de pacienți pe care i-a consultat în vederea evaluării capacității de muncă diferite sume de bani (direct sau introduse printre înscrisurile aflate în dosarele medicale), produse alimentare și nealimentare. Totodată, marți, spun procurori DNA, Cristinel Andreicuț a primit suma totală de 1.250 de lei, de la opt pacienți examinați în ziua menționată (între 50 și 200 de lei de pacient), în scopul îndeplinirii atribuțiilor sale de serviciu, respectiv pentru examinarea clinică și pentru analizarea documentelor medicale, în vederea obținerii pensiei de handicap.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”