Şeful Rosneft, vechi aliat al lui Vladimir Putin, se luptă cu datoriile, după preluarea TNK-BP pentru 55 miliarde dolari
Preşedintele Rosneft, Igor Sechin, a cheltuit 55 de miliarde de dolari în 2013 pentru a cumpăra TNK-BP şi a crea un gigant care pompează 5% din petrolul extras la nivel mondial, dar grupul a pierdut în acest an 38% din capitalizare, ajungând să valoreze 50 de miliarde de dolari.
În urma achiziţiei TNK-BP, şeful Rosneft, vechi aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin, are de rambursat un munte de datorii. Grupul Rosneft, la care statul rus deţine o participaţie de aproape 70%, datorează băncilor şi deţinătorilor de obligaţiuni circa 60 de miliarde de dolari, fiind cea mai îndatorată companie, raportat la profituri, decât oricare alt mare producător de petrol, cu excepţia Petroleo Brasileiro din Brazilia, relatează Bloomberg .
"Extinderea agresivă şi acumularea de datorii i-a făcut vulnerabili la scăderea preţurilor petrolului şi impactul sancţiunilor", a declarat Oleg Popov, manager de fonduri la Allianz Investments în Moscova.
Sechin, care se angajase să aducă valoarea Rosneft la 120 de miliarde de dolari, după preluarea TNK-BP, are ambiţii mai mari decât aceea de a crea cel mai mare producător de petrol din Rusia. El încearcă să construiască un grup petrolier mondial, obţinând drepturi de forare a unor zăcăminte din Norvegia şi până în Golful Mexic. Sechin a cumpărat totodată proiecte în exploatare în Venezuela şi 50% dintr-o companie de rafinare din Germania.
Pe măsură ce situaţia financiară a companiei devine mai delicată, atingerea acestor obiective va fi mai dificilă, oferind un exemplu al impactului crizei ucrainene asupra unora dintre cele mai mari companii din Rusia.
Rosneft a atins o capitalizare de circa 96 de miliarde de dolari la câteva săptămâni după anunţarea acordului cu TNK-BP, dar în acest an performanţa acţiunilor grupului a fost sub cea a altor companii de profil din Rusia şi străinătate.
"Dacă trebuie să vinzi acţiuni din sectorul petrolier, atunci le vinzi pe cele ale cele mai îndatorate companii, aceea este Rosneft", a declarat Renata Klita, analist la Blackfriars Asset Management în Londra, ea explicând că datoriile mari ale Rosneft îi creează o mare sensibilitate faţă de preţurile ţiţeiului.
Sancţiunile occidentale impuse Rusiei din cauza anexării Crimeei şi a politicii faţă de Ucraina vor limita accesul Rosneft la refinanţarea datoriilor existente. Compania cu sediul în Moscova a solicitat deja fonduri de stat, în condiţiile în care până la sfârşitul anului viitor vor ajunge la scadenţă datorii de 30 de miliarde de dolari.
Preţul petrolului Brent a scăzut vineri la aproape 70 de dolari pe baril de dolari pe baril, de la peste 115 dolari pe baril în luna iunie, dar nu este singurul motiv pentru care acţiunile Rosneft evoluează în scădere.
Alţi factori de influenţă sunt riscurile geopolitice, utilizarea de către autorităţile de la Kremlin a companiilor de stat ca vehicule de facilitare a politicilor guvernamentale şi concentrarea pe mărime în loc de a crea valoare pentru acţionari.
Titlurile Rosneft au scăzut vineri cu până la 4,1%, atingând cel mai redus nivel din aprilie 2009.