Șeful Poliției din Eforie, acuzat de DNA că lua șpagă 300 de lei/zi ca să permită comerțul clandestin pe plajele din stațiune

Șeful Poliției din Eforie, acuzat de DNA că lua șpagă 300 de lei/zi ca să permită comerțul clandestin pe plajele din stațiune

Procurorii DNA Constanța l-au pus sub control judiciar timp de 60 de zile pe șeful Poliției Eforie, Cornel Gabriel Coteanu, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată și instigare la abuz în serviciu, potrivit unui comunicat DNA.

DNA îl acuză pe șeful Poliției locale că în sezonul estival din 2019 și 2020 ar fi încasat șpăgi în valoare de 300 de lei/zi pentru a permite și de a proteja desfășurarea unor activități de comerț clandestin în Stațiunea Eforie din județul Constanța.

Mai precis, el ar fi închis ochii la activități de comerț clandestin / neautorizat care să se poată desfășura fără aplicarea de sancțiuni contravenționale și fără confiscări de mărfuri, cu precădere pe plajele stațiunii Eforie.

Procurorii susțin că șeful Poliției primea banii o dată la câteva zile, preponderent în zilele de luni și joi ale fiecărei săptămâni, chiar lângă sediul Poliției din orașul Eforie.

Cel care îi dădea banii îi colecta de la persoanele interesate de obținerea protecției pentru activitățile de comerț clandestin.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…