Șeful PÎCCJ: Ne-am sesizat din oficiu cu privire la ancheta referitoare la dezinfectanții din spitale

Șeful PÎCCJ: Ne-am sesizat din oficiu cu privire la ancheta referitoare la dezinfectanții din spitale

Procurorul general interimar Bogdan Licu a anunțat marți că Parchetul s-a sesizat din oficiu în legătură cu ancheta privind dezinfectanții din spitale.

"În această dimineață ne-am sesizat din oficiu cu privire la ancheta desfășurată de domnul Tolontan. Am sesizat Secția de urmărire penală pentru constituirea unui dosar în această cauză, fapt pentru care aduc mulțumiri mass-media pentru activitatea pe care o are", a declarat Licu, la sediul CSM.

PNL a solicitat luni premierului Dacian Cioloș să sesizeze Corpul de control cu privire la dezinfectanții utilizați în spitale , în urma unei anchete pe această temă publicată în mass-media.

"Am luat decizia să îi cerem prim-ministrului să sesizeze Corpul de control pe noua nenorocire pe care o anticipăm, legată de dezinfectanții atribuiți în spitale, care nu îndeplinesc normele de concentrație prevăzute de lege", a spus luni copreședintele PNL Alina Gorghiu.

AGERPRES/(A — autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Andreea Rotaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen