Șeful Parlamentului de la Chișinău, despre un conflict în Transnistria: Nu vedem pericol iminent

Șeful Parlamentului de la Chișinău, despre un conflict în Transnistria: Nu vedem pericol iminent

Igor Grosu susține că nu există un pericol iminent de escaladare a conflictului în Transnistria. Președintele Parlamentului Republicii Moldova a fost prezent în România, la București, cu ocazia spectacolului dedicat Zilei Culturii Naționale.

Igor Grosu susține că cel mai mare pericol vine dinspre Marea Neagră FOTO: Arhivă

Igor Grosu susține că cel mai mare pericol vine dinspre Marea Neagră FOTO: Arhivă

Declarațiile oficialului moldovean au venit în contextul în care directorului Serviciului de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova a precizat în luna decembrie că Rusia ar avea un plan să invadeze Transnistria.

„Domnul director s-a referit la analize care se fac şi la baza acestor analize au fost şi mai multe declaraţii ale generalilor armatei Federaţiei Ruse. Chiar au fost prezentate nişte hărţi şi de pe acele hărţi se vedea foarte clar intenţia de a avansa spre Nicolaev, Odesa, cu joncţiunea spre Transnistria. La moment, aceste pericole nu există, pentru că am urmărit succesul forţelor ucrainene în Herson, chiar faptul că au împins armata invadatoare peste râu. Deci, la moment nu vedem pericol iminent de escaladare a conflictului, a războiului în Transnistria. În Transnistria propriu-zis, situaţia este tensionată, dar în acelaşi timp vedem o preocupare şi la nivelul populaţiei, dar şi la nivelul aşa-numitei administraţii de acolo. Per total, cei de acolo nu îşi doresc escaladarea. Noi vedem lucrul acesta şi din dialog, şi din comportament. Până acum am reuşit să menţinem stabilitatea, sper să o menţinem şi în continuare", a precizat Igor Grosu, potrivit Agerpres.

Igor Grosu susține că cel mai mare pericol vine dinspre Marea Neagră, în momentul în care Rusia atacă orașe precum Vinița, Lvov sau Odesa.

„Toate acţiunile pe care le-am luat până acum - şi a stârnit un val de critici din partea Coloanei a cincea pe care o avem noi, din păcate - au fost acţiuni corecte. Noi am dublat practic bugetul pentru apărare. Mai avem mult până la a asigura pe bune spaţiul aerian, a-l proteja. Faptul că suntem prin Constituţie stat neutru nu ne scuteşte de obligaţia de a investi în apărare. O să continuăm să facem lucrul acesta, cu resursele noastre, dar şi cu ajutorul partenerilor noştri. (...) Noi discutăm permanent şi cu partea română, suntem în contact permanent şi cu partea ucraineană, pentru că ne ajută să monitorizăm spaţiul aerian. Sigur, cel mai mare pericol vine dinspre Marea Neagră, pentru că de fiecare dată când flota statului agresor, Federaţia Rusă, este scoasă în larg, suntem în aşteptarea, ca să zic aşa, a surprizelor. De obicei atunci când ei bombardează Viniţa, Lvov, Odesa, atunci creşte pericolul şi asupra noastră", a adăugat acesta.

Președintele Parlamentului a menționat că Republica Moldova este interesată de asigurarea securității energetice și de investiții în capacități defensive.

„Colegii mei sunt în contact permanent cu colegii din România. Incidentul de acum o lună, atunci când a picat sistemul, din fericire ne-a arătat că într-un termen record, graţie colaborării, a putut fi reconectată întreaga ţară, cred că în timp de câteva ore. (...) Am diversificat sursele de aprovizionare cu gaze. Avem operatorul nostru, compania de stat, Energocom, care face achiziţii. La moment, nu consumăm - malul drept - niciun metru cub de gaz din partea Gazpromului. Am putut găsi în timp record soluţii. Ne-am învăţat să cumpărăm gaze şi lucrul acesta s-a datorat inclusiv faptului că avem o colaborare bună cu partenerii occidentali şi români. La capitolul electricitate, lucrurile stau bine la moment. Centrala Cuciurgan a început să producă", a precizat Igor Grosu, potrivit sursei citate.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!