Şeful diplomaţiei germane: Otrăvirea lui Aleksei Navalnîi cere o reacţie internaţională

Şeful diplomaţiei germane: Otrăvirea lui Aleksei Navalnîi cere o reacţie internaţională

Otrăvirea lui Aleksei Navalnîi cere o reacţie internaţională şi nu trebuie să fie tratată ca un conflict germano-rus, a afirmat joi ministrul de externe german Heiko Maas, atunci când a fost întrebat de ce propunerile de sancţionare a Rusiei nu menţionează proiectul energetic Nord Stream 2, relatează Reuters.

Parisul şi Berlinul au anunţat miercuri că vor propune Uniunii Europene sancţionarea unor demnitari ruşi după ce nu s-au primit răspunsuri credibile din partea Moscovei cu privire la otrăvirea lui Navalnîi cu un agent neurotoxic.

''Pentru noi este important că acestea nu sunt consecinţe germano-ruse, ci ele sunt unele europene'', a spus Maas la summitul Globesec Tatra organizat joi la Bratislava.

Aleksei Navalnîi, cunoscut pentru anchetele sale anticorupţie ce vizau elita politică rusă, s-a simţit rău pe 20 august în timp ce se întorcea cu o cursă aviatică din oraşul Tomsk spre Moscova şi a fost internat de urgenţă la Omsk, un alt oraş din Siberia, înainte de a fi evacuat spre Berlin, după lungi dispute între susţinătorii săi şi medicii ruşi.

În Germania s-a ajuns la concluzia că în cazul lui Aleksei Navalnîi a fost vorba despre o otrăvire cu Noviciok, o substanţă neurotoxică dezvoltată de fosta Uniune Sovietică în scopuri militare.

Moscova a respins această posibilitate, în pofida concluziilor în acest sens ale unor laboratoare din Germania, Franţa şi Suedia. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!