Şeful diplomaţiei austriece: Vizita cancelarului Nehammer la Moscova are scopul de a i se spune adevărul lui Putin

Şeful diplomaţiei austriece: Vizita cancelarului Nehammer la Moscova are scopul de a i se spune adevărul lui Putin

Vizita cancelarului austriac Karl Nehammer la Moscova, unde se va întâlni cu preşedintele Vladimir Putin, are scopul de a i se spune liderului rus adevărul despre războiul din Ucraina, a afirmat luni ministrul de externe austriac Alexander Schallenberg, potrivit Reuters.

''Contează să fii faţă în faţă şi să îi spui care este realitatea: aceea că acest preşedinte a pierdut de facto războiul din punct de vedere moral'', a declarat Schallenberg la sosirea la reuniunea Consiliului Afaceri Externe al Uniunii Europene (CAE), la Luxemburg.

''Ar trebui să fie în interesul lui (Putin) faptul că cineva îi spune adevărul. Cred că este important şi avem această datorie, dacă vrem să salvăm vieţi'', a adăugat el.

Cancelarul austriac se va deplasa luni după-amiază la Moscova pentru o întrevedere cu preşedintele rus, fiind primul lider european care se va întâlni cu Vladimir Putin de la debutul invaziei ruse în Ucraina , la 24 februarie.

Deplasarea prevăzută la Moscova urmează după vizita pe care Nehammer a făcut-o sâmbătă la Kiev, în care s-a întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelesnki. El intenţionează să evoce la Kremlin ''crimele de război'' de la Bucea, unde s-a deplasat personal, la fel ca alţi lideri occidentali.

Austria este membră a Uniunii Europene, dar nu şi a NATO. Viena a denunţat invazia rusă din Ucraina şi şi-a declarat solidaritatea cu Kievul, iar săptămâna trecută a expulzat patru diplomaţi ruşi. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 Rusia propune împărțirea Ucrainei cu Ungaria și Slovacia. O nouă strategie geopolitică