Șeful DGA Prahova, adjunctul IJP și ofițerul BCCO, scoși încătușați din sediul DNA Ploiești

Șeful DGA Prahova, adjunctul IJP și ofițerul BCCO, scoși încătușați din sediul DNA Ploiești

Șeful Serviciului Județean Anticorupție (SJA) Prahova din cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA), Constantin Ispas, adjunctul șefului Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Prahova, Adrian Rădulescu, și Emanuel Saghel, ofițer al BCCO Ploiești, au fost scoși încătușați, luni seară, din sediul DNA Ploiești, după ce au fost reținuți de procurori pentru mai multe fapte de corupție.  *Șeful Serviciului Județean Anticorupție Prahova și ofițerul BCCO Ploiești, reținuți de DNA (surse)

*Adjunctul IJP Prahova, Adrian Rădulescu, reținut de DNA Ploiești (surse)

Cei trei vor fi conduși în arestul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, urmând ca marți să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

La ieșirea din sediul DNA, Emanuel Saghel a spus, răspunzând unor întrebări, că se aștepta să ajungă în această situație pentru că știe 'cum s-a lucrat', în timp ce adjunctul șefului IJP Prahova, Adrian Rădulescu, a arătat că nu se aștepta la această situație.

Șeful SJA Prahova, Constantin Ispas, este cercetat pentru trafic de influență, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, luare de mită, folosire, în orice mod, direct sau indirect de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, spălare a banilor și cercetare abuzivă.

Adjunctul șefului IJP Prahova, Adrian Rădulescu, este acuzat de cercetare abuzivă , iar Emanuel Saghel, ofițer al BCCO Ploiești, este cercetat pentru șantaj, trafic de influență, folosire, în orice mod direct sau indirect de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și luare de mită.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…