Șeful CSM: Transmit sistemului judiciar și cetățenilor un mesaj că pot să apeleze cu încredere la mediatori

Șeful CSM: Transmit sistemului judiciar și cetățenilor un mesaj că pot să apeleze cu încredere la mediatori

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Marius Tudose, a transmis luni, cu ocazia semnării unui protocol de colaborare dintre CSM și Consiliul de Mediere, un mesaj sistemului judiciar și cetățenilor că pot să apeleze cu încredere la mediatori și să solicite judecătorilor închiderea dosarelor prin acorduri de mediere.

"Am dat posibilitatea acestei categorii a mediatorilor să facă toate demersurile necesare în așa fel încât multe din litigiile care, din păcate, astăzi sunt în instanțe să se stingă printr-un acord de mediere. (...) Nu facem decât să conștientizăm importanța medierii în România. După cum cunoașteți societatea este măcinată de conflicte. Nu de puțin ori justițiabili preferă să meargă înaintea judecătorului în așa fel încât să vină cu o părere juridică și judiciară fermă, neavând încredere de multe ori în ceea ce fac alți participanți în cadrul unor procese. (...) Am făcut verificări din 2013 și 2014, foarte puțin dosare au fost încheiate prin acorduri de mediere. Nu au depășit 1.800 de dosare în fiecare an, însă este îmbucurător faptul că în cursul acestui an s-au depășit 1.400 de dosare pe primul semestru, ceea ce din punctul meu de vedere, pe un semestru, înseamnă o creștere substanțială", a declarat șeful CSM, la conferința de semnare a noului protocolului de colaborare între cele două instituții.

El a precizat că semnarea unui nou protocol reprezintă o etapă de relansare a relațiilor dintre cele două instituții.

"Când am semnat un prim protocol de colaborare, nu am gândit decât să defluidizăm instanțele. Să punem locul mediatorului acolo unde se cade, ca un tampon între justițiabil și instanțe, în așa fel încât din cele două milioane de dosare pe an care sunt la nivelul instanțelor și parchetelor să se ajungă la o soluționare mai rapidă, mai fermă, mai precisă a dosarelor care se pretează la astfel de acorduri", a afirmat Tudose.

El a menționat că protocolul își propune dezvoltarea unei comunicări eficiente între CSM și Consiliul de Mediere, un aport însemnat din partea judecătorilor să facă public, ori de câte ori este nevoie la nivelul instanțelor, posibilitatea ca anumite litigii să fie stinse prin acorduri de mediere.

Președintele Consiliului de Mediere, Mugur Mitroi, a spus că semnarea protocolului reprezintă o atestare a maturizării profesiei de mediator și că această creștere a cauzelor mediate se datorează în mare măsură că, în prezent, profesia este organizată, având o structură unitară care se regăsește la nivelul județelor, la nivel central, dar și la Curțile de Apel.

"Acest fapt generează o eficiență a sistemului nostru și a profesiei de mediator. Vă garantăm calitatea serviciului pe care îl prestăm noi raportat la tot ceea ce înseamnă cauze venite din instanțele de judecată și suntem convinși că cel puțin cinci ani vom reuși să generăm statistici care să demonstreze eficiența profesiei și a profesioniștilor", a spus Mitroi.

Vicepreședintele CSM, Bogdan Gabor, a susținut că este momentul să se dea medierii șansa de a aduce liniștea în societate, adăugând că CSM promovează această instituție. "Însă, depinde și de mediatori care să se ridice la nivelul așteptat de societate", a subliniat acesta.

Vicepreședintele Consiliului de Mediere, Zeno Șuștac, a menționat că profesia de mediator a dobândit o altă vizibilitate, mai bună, și că de-a lungul timpului în România s-au desfășurat în relația cu sistemul judiciar în jur de 10.000 de medieri.

Documentul semnat luni reprezintă o continuare a relațiilor de colaborare instituțională în domeniul medierii în scopul promovării modalității alternative de soluționare a conflictelor prin mediere ca posibil instrument de valorificare rapidă a drepturilor justițiabililor.

"Prin acest protocol, părțile au convenit să coopereze în vederea informării publicului cu privire la rolul și statutul mediatorilor, avantajelor folosirii procedurii medierii, degrevării organelor judiciare de cauzele ce pot fi soluționate pe calea medierii, creșterii încrederii cetățenilor în actul de justiție, în independența, imparțialitatea și profesionalismul magistraților, precum și dezvoltării unor strategii eficiente de comunicare", susține CSM într-un comunicat transmis luni AGERPRES.

De asemenea, instituțiile partenere și-au propus să continue colaborarea în vederea îmbunătățirii cadrului legal care reglementează activitatea de mediere, în limita competențelor legale. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!