Şeful antenei CIA de la Viena, demis pentru că nu a luat în serios ''sindromul Havana'' (presă)

Şeful antenei CIA de la Viena, demis pentru că nu a luat în serios ''sindromul Havana'' (presă)

Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) din SUA l-a demis pe şeful antenei sale din Viena pentru ceea ce s-a considerat a fi un răspuns inadecvat faţă de cazurile raportate privind misteriosul "sindrom Havana" în cadrul echipei sale şi la ambasadă, a relatat joi publicaţia Washington Post, citată de AFP şi Reuters.

Zeci de cazuri, atât în rândul angajaţilor CIA, cât şi al diplomaţilor şi familiilor lor au fost semnalate recent la Viena, dar responsabilul în cauză a tratat informaţia cu scepticism şi a dat dovadă de insensibilitate, potrivit Post, citând surse din cadru Agenţiei Centrale de Informaţii americane.

La solicitarea AFP, un purtător de cuvânt al CIA a refuzat să confirme sau să infirme informaţia.

El a asigurat că agenţia ia în serios zecile de posibile cazuri ale misterioasei maladii semnalate la misiunile diplomatice americane din întreaga lume, în special la Viena, unde SUA au o ambasadă mare.

Citând sub rezerva anonimatului foşti şi actuali responsabili americani, Post scrie că respectiva demisie se doreşte a fi o atenţionare a înalţilor oficiali pentru a lua în serios "sindromul Havana", un ansamblu de manifestări de rău, precum migrene, greaţă, pierderi de memorie, ameţeli.

Vizita vicepreşedintei americane, Kamala Harris, în Vietnam, întârziată cu mai multe ore la sfârşitul lunii august din cauza unui "incident de sănătate anormal" semnalat la Ambasada SUA din Hanoi, a readus în lumina reflectoarelor acest fenomen pe care Washingtonul nu a reuşit nici până astăzi să-l clarifice.

Totul a început când în 2016 câţiva diplomaţi americani aflaţi la post în Cuba au început să se plângă de stări de rău din motive necunoscute.

Dar cazul nu a ieşit la lumină decât în 2017, când preşedintele de la acea vreme Donald Trump a rechemat majoritatea diplomaţilor din Havana, pentru a răspunde acestei noi ameninţări.

Peste 20 de angajaţi ai guvernului american şi membri ai familiilor lor au fost afectaţi de acest misterios sindrom în Cuba de la sfârşitul anului 2016 până în mai 2018, precum şi o serie de diplomaţi canadieni.

În 2018, simptome similare au raportat circa 12 diplomaţi americani în China. Astfel de cazuri au fost semnalate succesiv în Germania, Australia, Rusia, Taiwan şi chiar la Washington.

În iulie, publicaţia The New Yorker relata despre existenţa a peste 20 de cazuri la Viena, în Austria, de la începutul anului.

Diplomaţii în cauză au semnalat diverse simptome, între care probleme de echilibru şi ameţeli, de coordonare şi de mişcare a ochilor, precum şi anxietate, iritabilitate şi ceea ce victimele au numit "ceaţă cognitivă". Au fost diagnosticate chiar leziuni cerebrale.

Potrivit unui raport al Academiei de Ştiinţe americane, "energia dirijată de unde radio" este cauza cea mai probabilă a acestor simptome.

De la începutul anului, autorităţile americane au oscilat în privinţa seriozităţii problemei, unii responsabili minimalizând simptomele adeseori atribuite stresului, alţii evocând în mod privat posibile atacuri şi suspectând ţări precum Rusia.AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…