Șefii Regionalei Timișoara și Secției de Drumuri Orșova, demiși ca urmare a proastei gestionări a drumurilor aflate în administrare

Șefii Regionalei Timișoara și Secției de Drumuri Orșova, demiși ca urmare a proastei gestionări a drumurilor aflate în administrare

Directorul Regionalei Timișoara, Horațiu Simion, și șeful Secției de Drumuri Orșova, Cunicel Ion, au fost demiși, luni, ca urmare a proastei gestionări a drumurilor aflate în administrare, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă.

"Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, a cerut încă de ieri (duminică — n. r.) un raport cu privire la elementele care privesc infrastructura rutieră și care ar fi putut contribui la agravarea tragicului accident petrecut recent pe DN 57, între Orșova și Moldova Nouă, în dreptul localității Coronin", se spune în document.

Potrivit sursei citate, în urma analizării documentelor primite luni dimineața, ministrul Transporturilor a cerut directorului general al CNAIR, Ștefan Ioniță, să ia urgent măsuri împotriva celor care se fac vinovați de gestionarea deficitară a zonei aflate în administrarea DRDP Timișoara.

'Am constatat că, atât DRDP Timișoara, cât și secția de Drumuri Orșova, sunt vinovate cel puțin de indolența și proastă gestionare a teritoriului aflat în administrare. Din documentele primite, reiese că secția de Drumuri Orșova deținea parapeți pe stoc, dar că nu i-a folosit. Directorul Regionalei Timișoara ar fi trebuit să știe acest lucru și să dea dispoziție ca acești parapeți să fie înlocuiți', a declarat Răzvan Cuc.

Decizia luată de șeful CNAIR, ca urmare a informațiilor prezentate, a fost de demitere din funcție a directorului Regionalei Timișoara, Horațiu Simion, dar și a șefului Secției de Drumuri Orșova, Cunicel Ion.

"Din raportul prezentat a reieșit inclusiv că în acea zonă, parapetul greu era deteriorat de cel puțin doi ani", se spune în comunicatul CNAIR.

În plus, șeful de la Transporturi a solicitat CNAIR un raport complet cu privire la situația drumurilor și a dispus ca, până la sfârșitul anului, să fie montați și înlocuiți toți parapeții, acolo unde este necesar.

"Directorii regionali trebuie să vină cu date exacte despre zonele cu probleme pentru a se putea aloca fondurile necesare montării sau înlocuirii, după caz, a parapeților în curbe periculoase, puncte negre, locuri unde sunt frecvente accidentele grave", a afirmat Cuc.

Potrivit comunicatului, încă de săptămâna trecută, ministrul Transporturilor le-a atras atenția directorilor regionali ai CNAIR că trebuie să se implice personal în gestionarea zonelor aflate în administrare.

"Nu este normal să aștepte mereu, de la București, să li se spună exact ce să facă. Au primit încă de la începutul anului libertate de decizie, inclusiv pe întreținere, iar această libertate vine și cu responsabilități", a subliniat oficialul MT.

AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!