Șefii parchetelor militare și numărul 2 din SPP, trecuți în rezervă de președintele Iohannis

Șefii parchetelor militare și numărul 2 din SPP, trecuți în rezervă de președintele Iohannis

Generalii cu trei stele Gheorghe Cosneanu și Ion Alexandru, adică șeful Parchetului Militar, respectiv adjunctul acestuia, au fost trecuți, joi, în rezervă de președintele Klaus Iohannis, o decizie similară fiind luată și în cazul lui Gabriel Crețu, adjunct al șefului SPP.

Potrivit Administrației Prezidențiale, Iohannis a semnat joi, 19 decembrie a.c., următoarele decrete:

Decret privind trecerea în rezervă a domnului general-locotenent - cu trei stele Cosneanu Gheorghe din Ministerul Apărării Naționale, la data de 3 ianuarie 2020;
Decret privind trecerea în rezervă a domnului general-locotenent - cu trei stele Alexandru Ion din Ministerul Apărării Naționale, la data de 3 ianuarie 2020;
Decret privind trecerea în rezervă a domnului general-locotenent - cu trei stele Crețu Gabriel din Serviciul de Protecție și Pază.

----------------

În 12 decembrie, Secția pentru procurori a CSM a respins interimatul celor doi la conducerea Parchetelor Militare.

Mandatele lor expiră la începutul lunii ianuarie și ministrul Justiției Cătălin Predoiu a scos deja posturile la concurs, însă până când șeful statului va face numirile propriu-zise mai e cale lungă. Prin urmare, Secția pentru procurori a CSM a fost chemată să îi delege ca interimari pe cei doi generali până când posturile vor fi ocupate definitiv. Procurorii CSM au respins însă delegarea generalilor.

Procurorii militari au intrumentat dosarul 10 August, însă, la sfârșitul lui iunie acest an, au declinat cazul la DIICOT pe motiv că ar fi vorba de fapte ce țin de securitatea națională.


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!