Şefa Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate, urmărită penal în legătură cu achiziţii de măşti de protecţie

Şefa Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate, urmărită penal în legătură cu achiziţii de măşti de protecţie

Cornelia Nagy, preşedintele Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC), este urmărită penal de DNA pentru abuz în serviciu, într-un dosar legat de achiziţia nelegală a 1,7 milioane de măşti de protecţie la începutul pandemiei de COVID-19.

În acelaşi dosar, a fost pusă sub acuzare Iona Mădălina Hohan (fostă Deaconeasa), consilier achiziţii publice în cadrul ONAC, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine sau pentru altul, foloase necuvenite.

De asemenea, în cauză s-a mai dispus efectuarea urmăririi penale faţă de SC ROMWINE&COFFE SRL şi faţă de alte persoane, administratori de societăţi comerciale, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiuni de trafic de influenţă, spălarea banilor, infracţiuni de fals şi înşelăciune.

Potrivit unui comunicat al DNA, în prezenta cauză penală se desfăşoară cercetări cu privire la modalitatea presupus nelegală în care, în cursul anului 2020, la începutul pandemiei de COVID-19, a fost încheiat un contract cadru de achiziţii publice de măşti de protecţie, în valoare de peste 50 de milioane lei.

În acest context, Cornelia Nagy, în calitate de preşedinte al ONAC, şi Iona Mădălina Hohan (fostă Deaconeasa), în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin încălcarea legislaţiei, ar fi semnat în cursul lunii martie 2020 un acord cadru între instituţia pe care o reprezentau şi firma SC ROMWINE&COFFE SRL, prin care era vizată achiziţia a 1.750.000 măşti de protecţie.

În demersurile lor, cele două reprezentante ale ONAC ar fi fost determinate de cei doi oameni de afaceri care controlau firma ROMWINE&COFFE SRL şi de administratorul acesteia, care, împreună, s-ar fi înţeles să interpună firma în procedura de atribuire a contractului finanţat din bani publici, deşi cunoşteau că respectiva firmă nu are capacitatea tehnică şi financiară să onoreze acordul cadru.

Cum SC ROMWINE&COFFE SRL nu avea capacitatea să respecte clauzele contractuale (livrarea la timp a măştilor), ar fi fost falsificate mai multe documente care i-ar fi permis acesteia să evite plata către statul român a unor penalităţi în valoare de 12.786.706 lei.

Pentru a se asigura de obţinerea/derularea în bune condiţii a contractelor de achiziţii publice cu materiale sanitare, unul dintre suspecţi ar fi achitat unei alte persoane, suspect în cauză, sub forma unui contract de reprezentare consultanţă şi prestări servicii - intermediere, suma de 568.820 lei.

"Prin activităţile descrise mai sus ar fi fost vătămate interesele societăţilor participante în cadrul procedurii şi ale instituţiilor publice implicate în acţiunile de prevenire şi răspuns împotriva infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 cărora le erau destinate materialele de protecţie. Concomitent s-ar fi obţinut un folos necuvenit în sumă totală de 22.906.031 lei pentru societăţile controlate de suspecţi (atât pentru cea care a încheiat contractele de mai sus, cât şi pentru firmele interpuse). AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”