Șefă nouă la DNA Oradea
Începând de astăzi, Serviciul Teritorial Oradea al DNA are un nou șef. Este vorba despre procurorul Felicia Popovici, în vârstă de 37 de ani.
Felicia Popovici este absolventă a Facultăţii de Drept din Oradea și a Institutului Naţional al Magistraturii. Procuror din 2009, noua şefă a DNA Oradea a instrumentat dosarele medicilor de la Casa de Pensii Bihor, trimişi în judecată pentru luare de mită.
Potrivit adevarul.ro, tot procuroarea Popovici instrumentează şi dosarul lui Ovidiu Dăescu, fostul director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, pus sub învinuire pentru fraudarea unor fonduri europene de pe vremea când era şeful instituţiei.
Felicia Popovici îi urmează la şefia DNA Oradea lui Adrian Muntean, a cărui delegare nu a mai fost prelungită. Acesta a fost instalat la conducerea serviciului teritorial orădean acum un an, iar în luna septembrie 2017, mandatul i-a a fost prelungit cu încă şase luni, până în 29 martie 2018.