Ședință tehnică la Guvern, marți după-amiază, pe tema funerariilor Regelui Mihai I (surse)
O ședință tehnică va avea loc marți după-amiază, la Palatul Victoria, pe tema funerariilor Regelui Mihai I, au declarat pentru AGERPRES surse guvernamentale.
Guvernul așteaptă anunțul detaliat al Casei Regale privind programul funeraliilor fostului suveran Mihai I, pentru a face demersurile necesare în vederea decretării zilelor de doliu național, au declarat pentru AGERPRES surse guvernamentale.
Premierul Mihai Tudose a transmis marți un mesaj de condoleanțe , în care arată că Regele Mihai I, a fost "un model de moralitate și demnitate pentru români".
"Poporul român se desparte îndurerat de Regele Mihai, un model de moralitate și demnitate pentru români, o personalitate care a marcat puternic istoria României. Îi vom simți mereu lipsa, cu atât mai mult anul viitor, atunci când vom celebra Centenarul Marii Uniri de la 1918, un moment cu o semnificație deosebită pentru națiunea noastră. Amintirea Majestății Sale va rămâne mereu vie. Condoleanțe Casei Regale a României, vă suntem alături și vă asigurăm de întregul nostru sprijin. Dumnezeu să-l odihnească!', a scris Tudose pe Facebook.
Miercuri va fi făcut public, în detaliu, programul funeraliilor.
AGERPRES