Ședință de Guvern maraton: Au fost aprobate 25 de ordonanțe de urgență

Ședință de Guvern maraton: Au fost aprobate 25 de ordonanțe de urgență

Cu o zi înainte de votul pe moțiunea de cenzură, Guvernul Orban a ținut o ședință maraton, care s-a terminat spre miezul nopții, fiind adoptate 25 de ordonanțe de urgență. Este un număr record de ordonanțe de urgență adoptate într-o singură ședință de Guvern.
Trebuie precizat că în cazul în care moțiunea de cenzură trece, actualul Guvern ar fi demis și nu ar mai avea posibilitatea de a aproba ordonanțe de urgență, aceasta fiind o explicație pentru numărul uriaș de acte normative trecute prin ședința Executivului de marți.
  • Ordonanțele de urgență aprobate:

1. ORDONANȚĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea şi completarea Legii nr.145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare

2. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru aprobarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat

3. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ 
privind modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

4. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ
 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate

5. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ
 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

6. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ
 privind unele măsuri financiare în vederea finalizării proiectelor fazate finanțate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2014-2020

7. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind unele măsuri pentru asigurarea descentralizării managementului Fondurilor Europene structurale și de investiții, la nivel regional

8. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor cu finanțare din fonduri structurale în vederea evitării riscului de decomitere pentru anul 2020, precum și de modificare și completare a unor acte normative

9. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind unele măsuri pentru pregătirea portofoliului de proiecte destinat finanţării din fonduri externe nerambursabile pentru perioada de programare 2021-2027

10.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind instituirea Programului național de introducere a gazelor naturale în localitățile încălzite cu combustibil solid

11.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ
 privind recensământul general agricol din România runda 2020

12.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind organizarea și desfășurarea Recensământului Populației și Locuințelor din România în anul 2021

13.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte, precum și pentru aprobarea plății cotizației anuale în vederea participării Institutului Național de Statistică în calitate de asociat în cadrul Comitetului de Statistică și Guvernanță în Statistică al OCDE

14.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice

15.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate

16.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea și completarea Legii nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea Poliției Judiciare

17.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ 
privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei

18.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ
 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat de salvare

19.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ
 pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 cu modificările și completările ulterioare

20.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ
 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea și utilizarea fondului locativ de protocol și bunuri mobile din domeniul public al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome ”Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”

21.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ 
pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice

22.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ
 pentru modificarea Legii educației naționale nr. 1/2011

23.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor

24.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ
 pentru completarea unor acte normative în domeniul transportului naval

25.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul apărării naționale


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”