Ședință CSAT în care se discută despre migrație și tăieri ilegale din fondul forestier

Ședință CSAT în care se discută despre migrație și tăieri ilegale din fondul forestier

Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării în care se discută, printre altele, despre chestiuni legate de fenomenul migrației ilegale și măsurile privind tăierile ilegale din fondul forestier național a început, marți, la Palatul Cotroceni.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la stadiul îndeplinirii, în 2015, a Programului privind transformarea, dezvoltarea și înzestrarea Armatei României până în anul 2027 și în perspectivă; stadiul desfășurării activităților prevăzute în Planul-cadru pentru continuarea procesului de restructurare și modernizare a Armatei României anul trecut; concepția de realizare a Sistemului de comunicații și informatic al Forțelor Armate ale României; concluziile rezultate în urma desfășurării exercițiilor și antrenamentelor de mobilizare, în anul 2015, pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și a teritoriului pentru apărare.

De asemenea, pe ordinea de zi se mai află teme privind: evoluții ale actorilor non-statali de factură jihadistă și consecințele pentru spațiul euroatlantic; evoluțiile din Balcani și impactul asupra politicii externe și securității României; perspectivele evoluției situației politice din Republica Moldova; fenomenul migrației ilegale la nivel european; măsurile adoptate, acțiunile întreprinse în domeniu și rezultatele obținute în combaterea fenomenului tăierilor ilegale din fondul forestier național.

Pe ordinea de zi a CSAT mai sunt incluse subiecte referitoare la amendamentele propuse de Guvern la proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice; activitatea desfășurată de către instituțiile cu atribuții în domeniul securității naționale în anul 2015 și principalele obiective pentru anul 2016; activitatea Consiliului Operativ pentru Securitate Cibernetică, a Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică — CERT-RO și a CSAT în anul 2015; planul anual de activitate al CERT-RO pentru anul 2016.

Ședința CSAT este o reuniune semestrială.

AGERPRES/(AS — autor: Florentina Peia, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”