Ședință CSAT - pe 28 noiembrie

Ședință CSAT - pe 28 noiembrie

Consiliul Suprem de Apărare a Țării se va reuni în ședință, pe 28 noiembrie, sub conducerea președintelui Klaus Iohannis, a anunțat, joi, Administrația Prezidențială.

 Potrivit sursei citate, pe ordinea de zi sunt incluse subiecte referitoare la Planul de întrebuințare a Forțelor Armate ale României, care se trimit la misiuni și operații în afara teritoriului statului român în anul 2018, dar și la stadiul îndeplinirii Planului de acțiune pentru implementarea deciziilor Summitului NATO de la Varșovia.

De asemenea, pe agenda întâlnirii figurează și raportul privind măsurile adoptate de România în vederea punerii în aplicare a regimurilor de sancțiuni instituite pe plan internațional (octombrie 2016 — septembrie 2017) și programul de activitate al Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru anul 2018.

În cadrul ședinței vor fi abordate și alte subiecte de interes pentru securitatea națională.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”