Ședința CGMB - închisă; ordinea de zi nu a fost adoptată

Ședința CGMB - închisă; ordinea de zi nu a fost adoptată

Ședința de joi a Consiliului General al Municipiului București (CGMB) a fost închisă, deoarece ordinea de zi nu a fost adoptată.

Pentru ordinea de zi de joi au fost date cinci voturi, 16 consilieri au votat împotrivă și s-au înregistrat 12 abțineri.

"Acesta este interesul pentru problemele Bucureștiului, discuțiile politice care nu fac altceva decât să tragă frâna de mână pentru hotărâri care interesează orașul", a declarat primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

El a spus că sunt proiecte care "stau pe loc" ca urmare a închiderii ședinței CGMB.

"Mă gândesc că o să fac în fiecare zi ( ședință — n.r.), nu extraordinară, o să fac câte una de îndată până se vor plictisi și vor vota ceea ce trebuie să voteze pentru oraș, că restul este poveste. Pun salubrizarea pe ordinea de zi, făcându-mi datoria față de oraș. Dacă vor să o voteze, bine, dacă nu, eu cunosc toate figurile și tertipurile acestea, le-am învățat și eu în șase ani. Vor să își bată joc în continuare, aceasta înseamnă că vor să meargă din greșeală în greșeală până la victoria finală", a afirmat edilul.

În altă ordine de idei, el a arătat că nu există vreun risc de perturbare a activității RATB.

Înainte de închiderea ședinței, liderul consilierilor PNL în CGMB, Cornel Pieptea, a informat că grupul PNL nu va vota ordinea de zi.

"Proiectele de pe ordinea de zi ar fi trebuit aduse la cunoștința CGMB înainte de data desfășurării ședinței cu 5 zile, aceasta prevede legea (...). Atât timp cât nu se vor respecta prevederile legale, de a prezenta proiectele cu cinci zile înainte de desfășurarea ședinței Consiliului General, nu vom accepta ca acele proiecte să fie pe ordinea de zi", a adăugat Pieptea. AGERPRES


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA