Secţia pentru procurori a CSM s-ar putea pronunţa pe acţiunile disciplinare formulate împotriva procurorului Negulescu

Secţia pentru procurori a CSM s-ar putea pronunţa pe acţiunile disciplinare formulate împotriva procurorului Negulescu

Secţia pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) ar putea pronunţa marţi decizia cu privire la acţiunile disciplinare formulate împotriva procurorului Mircea Negulescu.

Pe 4 mai 2017, Inspecţia Judiciară (IJ) din cadrul CSM anunţa, în urma exercitării acţiunii disciplinare faţă de Mircea Negulescu, că magistratul a adoptat un comportament inadecvat în cadrul unor discuţii purtate într-un birou din sediul unităţii de parchet.

"Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorul Mircea Negulescu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, în prezent suspendat din funcţie, pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a)(1) şi l(2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată. În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut că procurorul a adoptat un comportament inadecvat în cadrul unor discuţii purtate într-un birou din incinta sediului Parchetului, în timpul programului de lucru‚ în afara cadrului legal care reglementează activitatea de urmărire penală, în condiţiile în care procurorul cercetat nu reprezenta interesele Ministerului Public şi a manifestat o atitudine agresivă faţă de unul dintre participanţii la discuţie, sugerând inclusiv existenţa unor date care ar justifica efectuarea de cercetări penale faţă de acesta", se preciza într-un comunicat al IJ transmis AGERPRES.

Conform aceleiaşi surse, s-a reţinut şi faptul că Mircea Negulescu a solicitat unui alt procuror, în prezenţa unui martor, a unui avocat şi a unui jurnalist, informaţii cu privire la conţinutul unor interceptări dintr-un dosar pe care celălalt magistrat îl instrumenta.

Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a CSM, care va decide cu privire la răspunderea magistratului.

Într-o altă acţiune disciplinară, Inspecţia Judiciară (IJ) a decis, pe 21 martie 2017, că procurorul Mircea Negulescu a comis o abatere disciplinară, în sensul că nu s-a abţinut în cursul instrumentării unui dosar penal, deşi se afla în relaţii apropiate şi de durată cu unii dintre subiecţii procesuali.

"La 15 martie 2017, Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorul Mircea Negulescu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, în prezent suspendat din funcţie, pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) teza I - 'nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi formularea de cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea judecăţii' - din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată. În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut că procurorul nu a respectat îndatorirea de a se abţine în cursul instrumentării unui dosar penal, deşi se afla în relaţii apropiate şi de durată cu unii dintre subiecţii procesuali implicaţi în cauză, aspect care se circumscrie cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin (1) lit. f) din Codul de procedură penală", se arăta într-un comunicat al IJ de la acea dată.

Şi această acţiune a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea magistratului.

Pe 16 februarie 2017, Secţia pentru procurori a admis solicitarea procurorului Mircea Negulescu de încetare a activităţii în cadrul Serviciului Teritorial Ploieşti al DNA şi continuarea activităţii la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina.

Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu, la 15 februarie 217, ca urmare a apariţiei în mass-media a unor înregistrări audio al căror conţinut este atribuit procurorului Mircea Negulescu. "Ulterior au fost înregistrate şi conexate la prima lucrare sesizările, având acelaşi obiect, formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de un alt petent. Apreciind că există indiciile săvârşirii unor abateri disciplinare, inspectorii judiciari desemnaţi în cauză au dispus, la 17 februarie 2017, începerea cercetării disciplinare pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), b) şi j) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor", preciza IJ. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!