Noile cercetări au scos la iveală faptul că războinicii barbari consumau substanțe stupefiante înaintea bătăliilor. Aceștia aveau „lingurițe” speciale prinse de centură, prin care dozau narcoticele. Există teorii care arată că și strămoșii geto-daci practicau consumul de halucinogene.

Dacii ar fi utilizat narcotice pentru a fi mai energici în luptă FOTO wikipedia

Popoarele de dincolo de granițele Imperiului Roman erau considerare neamuri barbare. Inițial acest termen se referea la tot ceea ce însemna străin de lumea greacă și romană, încărcându-se de-a lungul timpului de mai multe conotații negative. În general barbarii erau cei care nu făceau parte din lumea greco-romană. Multe neamuri barbare au fost un adevărat coșmar pentru romani. Inclusiv dacii. Aceste popoare cu o cultură aparte a războiului puneau o presiune mare pe limes-urile imperiului, mai ales pe cel dunărean. Războinici daci erau de temut, mai ales prin curaj și ferocitatea atacurilor. Specialiștii spun că aceea furie războinică era indusă și de o serie de substanțe narcotice, unele foarte puternice.

Strămoșii geto-daci și narcoticele

Incluși de greci și romani tot în lumea barbară, geții și dacii ar fi consumat la rândul lor substanțe halucinogene cu scop ritualic sau pentru a le conferi o anumită atitudine pe câmpul de luptă. Ca și triburile germanice, dacii erau popoare războinice, care de multe ori organizau puternice expediții de pradă în teritoriile romane. Aveau o cultură și o societate războinică unde bravura și acel „furor heroicus” erau extrem de apreciate. Obiceiul consumului de cannabis l-ar fi împrumutat, prima dată, geții de la sciți. Dar putea fi și un obicei moștenit dintr-un fond mai vechi, mai ales că există suficiente mărturii antice care descriu utilizarea narcoticelor la traci. Sursele latine arată că tracii foloseau cannabisul ca plantă recreativă la ospețe.

Tehnica era cea a fumigațiilor. Adică aruncau semințe de cannabis în foc, iar fumul era inhalat. „Tracii aruncă în focurile din faţa lor seminţe al căror miros le provoacă o veselie asemănătoare beţiei”, scria Pomponius Mela în secolul I d Hr., în lucrarea ”De Chorographia”. la rândul lor, geții-din marea familie a tracilor-foloseau cannabisul în aceleași scopuri. Vasile Pârvan credea că aceste triburi getice dintre Nistru, Nipru și Dunăre, au intrat în contact cu practicile scitice de fumigații cu cannabis și le-au împrumutat. Sau poate le-au adăugat celor deja existente din fondul tracic. Pârvan spune că aceste fumigații aveau scop medical. Andrei Oișteanu, cunoscutul istoric al religiilor scria că de fapt tracii,sciții și massageții foloseau cannabis indica din care se extrage hașișul. Există diferite ipoteze privind proveniența cannabisului. Fie era marfă de import din zona scitică, fie era cultivat local de triburile tracice, inclusiv de geți, fie erau folosite variante sălbatice găsite în natură.

„Umblătorii prin fum„

Dacii, la rândul lor, aveau acest obicei fie din fondul tracic, fie l-au împrumutat de la geți. Vasile Pârvan dar și Horațiu Crișan spun că dacii utilizau cannabisul în scop ritualic religios, mai ales de către preoți. Aceștia erau probabil asemănători șamanilor sau vracilor tribali și inhalau fumul bogat în cannabis pentru a intra în transă sau extaz mistic. Era o categorie aparte, numiți „umblătorii prin fum„ sau ”călătorii prin nori”. „Vasile Pârvan îi traduce drept «călători prin nori», iar I. Coman, «umblători prin fum». Mircea Eliade este de părere că «umblătorii prin fum» se referă la un extaz provocat de fumul ce rezultă la arderea seminţelor de cânepă, despre care ne vorbeşte Herodot”, preciza Ion Horaţiu Crişan în ”Spiritualitatea geto-dacilor”. În această stare de transă, acești preoți probabil preziceau viitorul, auspiciile, comunicau cu spiritele morților.

Muscarița, mătrăguna și furia războinică a dacilor

Dacii erau, la fel ca și alte popoare barbare precum celții sau germanii, o societate războinică în care vitejia și acel ”furor heroicus” erau extrem de apreciate. Dacii trăiau din război, prădând în repetate rânduri provinciile romane. Specialiști precum Andrei Oișteanu spun că pentru a obține o și mai mare furie războinică și o detașare totală în fața pericolului și a morții, războinicii daci consumau la rândul lor o categorie de stupefiante. Era vorba despre anumite specii de ciuperci cu efect halucinogen, în special ”muscarița”. ”Specialiştii sunt, de regulă, de acord cu faptul că ciuperca «muscariţă» era folosită ca un foarte puternic drog de către tinerii războinici din confreriile iniţiatice masculine pentru provocarea stărilor de furor heroicus şi appetitus mortis, stări de care amintesc autorii clasici când vorbesc de năravurile războinice ale populaţiilor indo-europene, inclusiv ale sciţilor, iranienilor, geto-dacilor şi germanilor”, scria specialistul Andrei Oişteanu în ”Narcotice în cultura română”. La rândul său, medicul Ostin Mungiu era de părere că războinicii daci foloseau și un amestec de alcool cu mătrăgună, cu puternice efecte narcotice. „Faptul că geto-dacii se jertfeau cu o seninătate şi o bucurie ce cu greu pot fi înţelese s-ar datora nu numai fanatismului, ci şi administrării unor substanţe psihoactive din plante, care induceau o stare halucinantă, care îi pregăteau pentru întâlnirea cu zeii”, scrie acesta în articolul ”Dacii anesteziau cu sirop de mătrăgună combinat cu vin”, din ziarul ”Lumina”.

”Lingurițele„ pentru droguri

Consumul de stupefiante era însă, se pare, ceva obișnuit la triburile barbare, mai ales cele foarte războinice. Cercetările recente ridică suspiciunea că războinicii din triburile germanice , de exemplu, foloseau doze de narcotic înaintea bătăliilor. Arheologul Andrzej Kokowski și biologul Maria Curie-Sklodowska, de la Universitatea din Lublin, Polonia, au găsit însă câteva dovezi interesante care ar putea servi drept bază de plecare pentru studiile ulterioare, în sensul utilizării de substanțe halucinogene la triburile germanice. Aceștia au identificat în peste 116 sit-uri arheologice din Scandinavia, Germania și Polonia, în jur de 240 de obiecte sub forma unor lingurițe, majoritatea cu o lungime cuprinsă între 40 și 70 de milimetri. Aceste lingurițe aveau fie un căuș, fie o terminație în formă de disc, cu un diametru de maxim 20 de milimetri. Specialiștii polonezi spun că aceste lingurițe erau prinse la centura fiecărui războinic.

Arheologii polonezi susțin că aceste lingurițe erau folosite pentru a lua doza perfectă de stupefiant înaintea bătălie. Era o cantitate optimă pentru a schimba comportamentul războinicului și a-l face neînfricat și înspăimântător, fără ca în același timp să-i afecteze reacțiile sau să-l transforme într-o țintă vie. În plus, cu ajutorul linguriței se evita supradoza. Se presupune că războinicii foloseau o gamă largă de substanțe halucinogene de la opium extras din mac, hamei, cânepă, măselariță, belladona sau diferite tipuri de ciuperci. Posibil ca efectul să fi fost diferit de la o substnța ingerată, la alta. Există două variante. Fie le dizolvau în alcool și beau dozele protrivite cu aceea linguriță de la centură, fie inhalau plantele sau ciupercile uscate și transformate în pudră. În plus este foarte probabil, să fi utilizat aceeași măsură atunci când luau stupefiante în scop recreațională, la celebrele ospețe sau ritualic.