De la rația zilnică de rom a Marinei Britanice la folosirea pe scară largă a amfetaminelor de către armata germană în Al Doilea Război Mondial, utilizarea narcoticelor în context militar nu este un fenomen nou. Are o istorie veche de mii de ani.

Un studiu revoluționar sugerează că războinicii barbari din nordul Europei, în principal, în perioada romană ar fi utilizat stimulente pentru a-și îmbunătăți performanța pe câmpul de luptă. Descoperirea unor obiecte mici, în formă de lingurițe, atașate de centurile războinicilor în situri arheologice din Scandinavia, Germania și Polonia de astăzi, indică faptul că acestea ar fi fost folosite pentru a doza stimulentele înaintea luptelor. Obiectele respectivă au fost multă vreme o enigmă pentru arheologi.

Acum, un studiu condus de profesorul Andrzej Kokowski, în colaborare cu biologi de la Universitatea Maria Curie-Skłodowska din Lublin, Polonia, sugerează că aceste lingurițe erau instrumente pentru dozarea precisă a stimulentelor.

Legătura dintre misterioasele lingurițe și pregătirea pentru război

Deși, până acum, teoria predominantă susținea că lingurițele purtate pe centura de la brâu de războinicii barbari, în special de cei din triburile germanice și celtice , erau utilizate în principal pentru alimentație, acum experții afirmă că soldații ar fi putut folosi droguri pentru a combate frica și plictiseala cu cel puțin 1.500 de ani în urmă.

Mulți războinici barbari purtau asupra lor o linguriță mică, un obiect esențial și versatil, folosit nu doar pentru a mânca și a bea, ci și pentru a se apăra în timpul călătoriilor sau expedițiilor. Cel puțin aceasta era opinia istoricilor până acum. Lingurițele erau de obicei confecționate din lemn, os sau metal și adesea erau ornamentate cu detalii care reflectau statutul sau cultura războinicului. Având în vedere că multe dintre aceste triburi nu dispuneau de vase sofisticate pentru servirea hranei, lingurițele mici și ușor de transportat erau indispensabile.

Deși alimentația părea a fi scopul principal, este important de menționat că cercetătorii nu au ignorat posibilitatea ca aceste obiecte să fi avut și alte utilizări. Unele studii sugerează că lingurițele ar fi putut avea și roluri simbolice sau să facă parte din echipamentele de luptă , în funcție de contextul cultural.

Astăzi, însă, se consideră că aceste obiecte ar fi putut avea o nouă utilizare.

Prafuri, obținute din mac, cânepă, mătrăgună, beladonă sau ciuperci halucinogene

Arheologii afirmă că războinicii barbari ar fi recurs la „stimulente” pentru a-și crește energia înainte de luptă, pe baza descoperirii unor obiecte mici, asemănătoare unor lingurițe, atașate de centurile lor. Cercetătorii consideră că aceste lingurițe metalice ar fi fost un mod excelent de a administra stimulentele, reducând riscul unei supradoze periculoase.

Deși războinicii barbari nu aveau acces la droguri moderne, precum cocaina, o gamă largă de stimulente pe bază de plante ar fi fost disponibile în acele vremuri. Aceștia ar fi putut consuma prafuri obținute din mac de opiu, cânepă, mătrăgună, beladonă sau diverse ciuperci psihedelice.

Administrate în dozele potrivite, oricare dintre aceste substanțe ar fi putut oferi războinicilor stimularea necesară pentru a înfrunta stresul și efortul intens al războiului antic.

Instrumente din os și argint pentru narcotice, descoperite la celți și germani

Utilizarea acestor droguri ar fi fost atât de răspândită încât cercetătorii sugerează existența unui sistem complex de aprovizionare cu narcotice, menit să asigure continuu resursele necesare trupelor.

În total, cercetătorii au identificat și catalogat 241 de obiecte în formă de lingură, în 116 situri, găsite în special în morminte din Scandinavia, Germania și Polonia de astăzi.

Obiectele au mânere, de obicei între 40 mm și 70 mm în lungime, și un bol concav sau un disc plat cu un diametru de până la 20 mm.

Deși majoritatea specimenelor păstrate sunt realizate din metale precum argintul sau fierul, este posibil ca unele dintre ele să fi fost confecționate din lemn sau coarne, care s-au descompus între timp.

Istoria dovedește că soldații au folosit stupefiante pentru a face față bătăliilor

Inițial, utilizarea acestor lingurițe misterioase a stârnit o mare confuzie în rândul cercetătorilor, dar un indiciu a venit din tipul de materiale alături de care au fost găsite.

În lucrarea lor, publicată în Praehistorische Zeitschrift, cercetătorii scriu: „S-a dovedit că toate aceste obiecte au fost găsite alături de elemente ale echipamentului de război”. Având în vedere și faptul că lingurile erau legate cu niște curele suficient de lungi pentru a ajunge în zona feței, cercetătorii sugerează că ar fi putut fi folosite de războinici pentru a administra substanțe narcotice.

De asemenea, cercetătorii subliniază că istoria arată un lung șir de soldați care au utilizat narcotice pentru a face față stresului bătăliilor și susțin că istoria antică nu ar fi fost o excepție de la această regulă.

Utilizarea narcoticelor în vechime: opiu și alte stimulente în ritualuri și lupta cu stresul

Deși alcoolul era principala substanță cu care se induceau stări de euforie și relaxare în acea perioadă, societățile antice erau conștiente de utilizările narcotice ale plantelor.

De exemplu, macii erau cultivați pentru opiu de greci și romani , care îl foloseau atât în scopuri medicinale, cât și pentru stimulare. Descoperirea unei bucăți de opiu în mormântul unei femei din secolul al V-lea din regiunea Caucazului sugerează că drogurile erau utilizate pentru a induce o transă narcotică în ritualuri șamanice.

Având în vedere efectele secundare puternice și adesea periculoase ale multor narcotice pe bază de plante, administrarea corectă a dozei era esențială.

Cercetătorii sugerează, prin urmare, că dimensiunea bolurilor sau discurilor „ar fi determinat cantitatea de stimulent necesară pentru a energiza corpul să depună mai mult efort sau pentru a elibera stresul. Depășirea acestor doze ar fi putut avea consecințe tragice”.

De la focul Sfântului Anton la mătrăgună, canabis și bere halucinogenă în Europa antică

Analizând habitatul natural și zonele de cultivare ale diferitelor plante, cercetătorii au identificat o gamă largă de narcotice care ar fi putut fi măcinate sau dizolvate în alcool.

De exemplu, un războinic barbar antic ar fi putut inspira pulberea obținută din frunzele plantei belladona, cunoscută și sub denumirea de „mătrăgună moartă”. Deși fatală într-o doză excesivă, alcaloizii tropani din frunze provoacă o creștere rapidă a ritmului cardiac, agitație psihomotorie și halucinații vizuale intense.

De asemenea, ciuperca ergot, care crește pe boabele de secară și pe iarba sălbatică, era larg cunoscută și extrem de ușor de cultivat, având efecte halucinogene puternice. Intoxicarea cu această ciupercă, cunoscută sub denumirea de „focul Sfântului Anton”, ducea frecvent la halucinații în masă și chiar la decese.

Dovezile din Spania sugerează că ergotul era folosit pentru a da berii un efect halucinogen în cadrul ceremoniilor funerare încă din secolul al III-lea î.Hr..

În schimb, un războinic în căutare de un efect mai relaxant ar fi putut utiliza un derivat al cânepei, cunoscut sub numele de cannabis, care era larg cultivat și consumat în toată Europa.

Calitatea drogurilor decidea victoria: jumătate dintre războinici se drogau

În studiul lor, publicat în revista Praehistorische Zeitschrift , cercetătorii susțin că aceste „stimulente de agitație” erau utilizate în mod conștient în scopuri medicinale și chiar ritualice.

„Utilizarea acestor stimulente de agitație de către popoarele germanice din nordul Europei a fost probabil extinsă în timpul conflictelor militare din epoca romană. Folosirea acestor substanțe ar fi putut fi mult mai răspândită decât se credea inițial. Cantitatea de ustensile folosite pentru dozarea acestora ar putea chiar să ateste prevalența lor”, afirmă cercetătorii.

Potrivit estimărilor, între o treime și jumătate dintre războinicii din anumite locații ar fi purtat linguri pentru dozarea narcoticelor. Utilizarea acestora ar fi fost atât de răspândită încât cercetătorii cred că au descoperit o componentă necunoscută până acum a sistemului militar.

Aceștia adaugă: „Judecând, după evaluarea noastră, în privința cererii de stimulente în armatele germanice din Barbaricum-ul european, aceasta trebuie să fi fost o industrie importantă. Aceasta trebuia să creeze nu doar o cerere constantă, ci și o necesitate de a asigura o calitate adecvată a produsului, ceea ce, până la urmă, influența eficiența confruntării cu inamicul”.