Finanțările și eforturile colective pe care a reușit să le adune în ultimii patru ani sunt îndreptate atât către interior, cât și către exterior: școala contează atât ca spațiu unde îți petreci timpul, dar și cum este văzută ea din afară, iar același lucru se aplică și în cazul elevilor – notele și medaliile contează, dar poate nu la fel de mult precum formarea individuală, ca om.

Marele Premiu la cea de-a VII-a ediţie a Galei Premiilor pentru Directorii Anului a fost câştigat de Raluca Mariana Cozma, directoare la Şcoala Gimnazială „Ion Ghica“ din Iaşi. Premiul a fost oferit în cadrul unui eveniment organizat de Asociaţia pentru Valori în Educaţie, la Ateneul Român din București. Raluca Mariana Cozma conduce Școala Gimnazială „Ion Ghica“ de patru ani și a reușit să atragă fonduri de peste o jumătate de milion de euro.

Banii au fost folosiți pentru finanțarea mai multor proiecte educaționale, dotări cu laptopuri și videoproiectoare, acreditări Erasmus pentru schimburi de experiență cu școli din alte țări europene și implementarea educației non-formale.

Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, ea ne vorbește despre importanța conexiunii între cadrele didactice și ne prezintă întreg parcursul în lumea directoratului, unul presărat cu schimbări majore pentru toți cei implicați în sistemul educațional românesc.

„Weekend Adevărul“: Doamnă directoare, după Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2023, sunteți persoana momentului, am putea spune. Iar performanța vă caracterizează. Cum se ajunge la o astfel de performanță?

Raluca Mariana Cozma: Primul cuvânt ce mi-a venit în minte este „muncă“. Multă muncă, dar și dedicare. Este un premiu al meu, pentru că scrie pe trofeu numele meu, dar este, de fapt, un premiu colectiv. Mă bucur că am reușit să aduc în atenția societății civile întreaga muncă depusă de toți colegii mei care au fost pe parcursul celor patru ani. Sunt multe școli în care se muncește, dar trebuie un imbold și un mediu propice și cumva să nu simți că dacă pleci de la ora 19:00 din școală e o povară așa mare încât să nu mai vrei să repeți asta a doua zi. Am încercat, din prima zi în care am intrat în școală, să conectez colegii între ei și să creez un mediu plăcut atât de învățare, cât și de socializare. Cred că, descoperindu-se unii pe alții, s-au creat niște echipe puternice care au generat niște idei și proiecte excepționale, mai mult decât ne-am fi gândit că ar fi posibil. Este adevărat că am fost văduviți de cei doi ani de pandemie, când s-au rupt puțin conexiunile pe care începuserăm să le creăm, dar în același timp cred că ne-a făcut și mai puternici, ne-a dat și multe instrumente.

Vă propun să ne întoarcem puțin în timp. Cu ce gând ați intrat prima dată în incinta Școlii Gimnaziale „Ion Ghica“ din Iași?

Scopul meu principal când am intrat în școală a fost de a readuce strălucirea și calitatea care erau în școală în urmă cu mulți ani. Fără să fie un motiv anume, ușor-ușor s-a diminuat această strălucire, am simțit că trebuie să o readuc și cred că suntem pe drumul cel bun.

Mediul rural, cea mai bună școală pentru profesori

Știm că v-ați desfăşurat activitatea atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, atât într-o şcoală cu peste 900 de elevi, cât şi într-o şcoală cu mai puţin de 200 de elevi. Cum ați receptat primii ani de profesorat?

În spate sunt 13 ani în funcția de director: nouă în mediul rural și patru în mediul urban. Vă mărturisesc că cei nouă ani din mediul rural m-au ajutat mult să mă formez și să înțeleg ce li se întâmplă elevilor, ca să pot veni în ajutorul lor. Începutul meu a fost ca profesor a fost în anul 2002, la Școala Profesională „Nicolae Bălăuţă“ Şcheia, la șapte ani distanță am devenit director, dar fără să îmi programez lucru acesta. Lucrurile au venit firesc, cumva prin implicarea mea în activitățile școlii. A fost propunerea ce m-a surprins, a venit în întâmpinarea mea și nu știam dacă să spun „Da“ sau „Nu“. Cred că atunci am învățat să spun „Da“ provocărilor din viața mea. Au fost trei ani dedicați funcției de conducere. Și i-am dedicat infrastructurii.

Cred foarte mult că un spațiu te îmbie sau nu la activitatea pe care o faci, iar acolo am simțit că e loc pentru a interveni din acest punct de vedere. După ce am reușit cu fonduri aproape inexistente să dăm o altă față spațiilor școlare, la sfârșitul mandatului meu, cu mare bucurie am reușit să atragem 43.000 de euro, printr-un proiect european. Atunci, 14 copii au mers la Milano două săptămâni, pentru a înțelege ce înseamnă designul vestimentar. A fost un proiect excepțional. Apoi, fără voia mea a trebuit să-mi dau demisia. Dar cum nimic în viață nu este întâmplător, la un an distanță mi s-a propus să merg directoare la Școala Cucuteni. A fost a doua provocare mare. Totul era nou. Eram 14 cadre didactice, cu sub 200 de elevi, inclusiv cei de grădiniță. Am reușit lucruri excepționale. Am fost premiați la Palatul Parlamentului pentru premiul obținut în cadrul competiției Școala Altfel, pe domeniul cultural. Deci am scos numele Cucuteni din anonimat.

Performanță în mediul rural, cu ani de navetă, mă gândesc. Când și cum s-a întâmplat schimbarea?

În 2019, când aveam o coerență în tot ce se întâmpla acolo în școală, a venit această provocare. Vă mărturisesc că nu de la mine a venit intenția de a pleca. Mi s-a spus că sunt totuși 17 ani de navetă, că trebuie să mă gândesc că sunt și eu un om. Și doar din perspectiva navetei am decis să merg la concurs pentru o școală din Iași. Acel concurs a fost la nivel județean. Am promovat concursul și am ajuns directoare la Școala Gimnazială „Ion Ghica“ din Iași. Era prima dată când pășeam în școală. Mi s-a oprit puțin respirația pentru că nu era ceea ce îmi doream eu să fie într-o școală. Și am zis că trebuie să ne apucăm de treabă.

Ce a contat cel mai mult: dorința dumneavoastră, dăruirea întregului corp profesoral?

Vă mărturisesc că prima mea intenție a fost cea de a reorganiza spațiile, și cele interioare, și cele exterioare. Mulțumesc și acum domnului primar pentru că a înțeles nevoia mare a școlii.

Am primit bani să schimbăm gardul, care era din 1972, de când a fost înființată școala. Practic, eu eram un om necunoscut, în cadrul colectivului și al autorităților locale. Dar a contat determinarea mea și dorința de a schimba lucrurile. Mărturisesc că experiența din rural, acolo unde ești și administrator, și secretar, m-a ajutat să identific lucrurile esențiale, să le prioritizez și să încep treaba. Le mulțumesc și angajaților școlii, care în regim de voluntariat au înțeles că trebuie să schimbăm ceva. Ne-am apucat să văruim pereții, unii nu erau împrospătați probabil de 20 de ani. Am reușit să creăm niște spații prietenoase, în sensul că pereții noștri aveau tot felul de desene educaționale – harta României pe județe, corpul uman desenat, Uniunea Europeană –, toate făcute cu elevii. Doar că a fost nevoia stringentă de a schimba instalația electrică, iar asta a însemnat distrugerea fiecărui perete din școală. Dar am zis că este un alt început și că sigur vom fi din nou creativi. Niciun spațiu nu valorează nimic dacă nu se regăsește spiritul oamenilor acolo. Aici intervin colegii mei care, poate la început ostili în privința viziunii mele de atunci, au înțeles foarte repede că lucrurile trebuie să fie ușor schimbate. Bucuria mea a fost că încă de la început am reușit să impunem o ținută școlărească elevilor, în sensul că avem tricourile albe cu sigla școlii. Este o ținută confortabilă. Astfel, cu implicarea colegilor care au aderat la viziunea mea, am reușit să schimbăm lucruri.

A stopat pandemia acest proces de schimbare?

E foarte adevărat că a venit pandemia și a făcut ca lucrurile să fie stopate. Dar cum nimic în viață nu este întâmplător, pandemia ne-a dezvoltat mult partea asta de tehnologie. Știm cu toții că au fost livrate acele sisteme educaționale , cu monitoarele acelea foarte mari, care erau de mare ajutor. Atunci ne-am gândit că avem monitoare, camere, dar nu avem laptopuri sau calculatoare, așa că s-a cumpărat câte un laptop pentru fiecare clasă, atât din finanțarea de bază a școlii, cât și cu sprijinul primăriei.

Atunci când ai părinții aproape, dezvolți lucruri spectaculoase

Știm că ați dezvoltat și foarte multe proiecte. Citeam că ați reușit să atrageți fonduri de peste o jumătate de milion de euro.

Așa este. Am simțit nevoia să dezvoltăm proiecte, să gândim ce reprezintă Școala Ghica în contextul celorlalte școli. Prima dată am generat proiectul „Prețuim comunitatea“. Am insistat și insist în continuare că atunci când ai părinții, comunitatea aproape, dezvolți lucruri spectaculoase. Am început în decembrie 2019 cu un târg de Crăciun. Poate nu pare ceva spectaculos, pentru că îl vezi peste tot, dar ce a fost cumva specific școlii noastre este că nu puteai să spui „Nu“ acțiunii, deși chiar și unii dintre colegii mei au refuzat prima dată. Eu am spus clar că vor fi 25 de standuri, fiecare e acolo – dacă nu va fi prezentă o clasă, va fi standul gol, cu numele clasei pe el. A fost modalitatea prin care fiecare coleg diriginte sau învățător s-a mobilizat într-un mod excepțional. A fost evenimentul care a demonstrat că se poate. Vă spun că vedeam pe fața părinților sau a elevilor mirare. Se întrebau cum am reușit noi, care la început nu funcționam în conexiune neapărat.

Proiectele europene au avut un rol important?

Categoric. Mi-am dorit tare mult să vină proiectele europene alături de noi. Doi ani au fost cu ghinion. Ne-a întristat, pentru că munciserăm foarte mult, dar nu ne-au fost aprobate proiectele. A fost, de fapt, o provocare foarte mare pentru ceea ce urma, pentru că am avut curajul să depunem pentru acreditare, ceea ce însemna că pentru o perioadă de mai mulți ani să desfășurăm proiecte Erasmus. Am reușit să fim acreditați. A fost un punct în care am simțit puterea echipei. Au înțeles cu toții cât de valoroși sunt. Cred că aici a fost intenția mea: de a valoriza colegii. E foarte important să știe asta.

Nota zece la comportament

Care a fost impactul acestor proiecte în rândul elevilor și al modului în care percep ei educația și școala, în general?

Să știți că sunt multe exemple în acest sens. La nivelul județului Iași sunt foarte multe școli care au proiecte excepționale, de aducere a elevilor spre învățare. În acest sens aș vrea să vă spun câte ceva despre proiectul „Hai afară la-nvăţare“. Este un proiect în valoare de peste 300.000 de euro, în jur de 100.000 de euro fiind alocați fiecărei instituții implicate (Școala Slobozia, Asociaţia Orientat și Școala Ghica). Eu cred foarte mult în educația non-formală adusă în cea formală. M-am dezvoltat mult în educația non-formală, pentru că dezvoltă stima de sine a copilului și e tare important, pentru că există o problemă, ei neavând încredere în capacitatea lor. Proiectul a început în octombrie 2022. Este structurat pe trei direcții mari: științe, povești pentru suflet (comunicare, vorbit în public), talente și mișcare. La nivelul școlii sunt 22 de experți.

Referitor la elevi, cum s-au schimbat lucrurile față de cum le-ați găsit dumneavoastră acum patru ani?

Îi văd altfel. Ne dorim, într-adevăr, să avem performanță școlară, dar mai mult ne dorim să avem o performanță comportamentală, ca de pe băncile școlii să fie absolvenți cu un comportament agreat de toți cei din jur. Să aibă toți 10 la comportament.

Ați avut ca sursă de inspirație școala din străinătate?

Să știți că nu am mers foarte mult în schimburi de experiență, dar ce m-a marcat pe mine a fost un punct de plecare solid. A fost experiența pe care am avut-o în Finlanda, în 2012. Toate lumea vorbește de sistemul finlandez, dar cred că prea puțini știu ce se întâmplă acolo. L-am întrebat pe directorul școlii la care am fost acolo cum reușește cu performanța școlară și mi-a spus: „Responsabilitatea învățării nu este la profesor și la director, ci este la elev și la părinte. Și de acolo vine succesul“. Dacă vorbim de partea managerială, mi-a plăcut mult să văd că aveau foarte multe spații dotate cu instrumente muzicale, cu șevalete și colțuri pentru sport. Și când am venit, mi-am dorit să fac asta și la școala noastră, dar m-a împiedicat lipsa spațiilor. Noi învățăm doar dimineața, iar fiecare spațiu din școală este ocupat. Am avut de ales dacă să sacrificăm clase care să învețe după-amiaza și să facem aceste spații sau nu. Având în vedere că aproximativ o treime dintre elevii noștri sunt navetiști, am zis că ar fi foarte greu. Așa că am renunțat, doar pentru moment, la idee, dar sigur voi găsi o soluție.