SECRETELE lui Preafericit SRL. Gardat de SECURIȘTI, DISPREȚUIT de POPOR!

SECRETELE lui Preafericit SRL. Gardat de SECURIȘTI, DISPREȚUIT de POPOR!

 Patriarhul Daniel, pe numele de mirean Dan Ilie Ciobotea, este patriahul Bisericii Ortodoxe Române, înscăunat în 12 septembrie 2007. Născut în 22 iulie 1951, în satul Dobreşti, comuna Bara (judeţul Timiş), Daniel şi-a desăvârşit studiile în Occident, în plin regim comunist-ceauşist. Preafericitul Daniel este absolvent al Institutului Teologic din Sibiu în 1974. A făcut doi ani la Facultatea de Teologie Protestantă a Universităţii de Ştiinţe Umane din Strasbourg (Franţa) şi doi ani la Universitatea Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau, Facultatea de Teologie Catolică (Germania).

Lector în Elveţia în timpul lui Ceauşescu

În plină dictatură ceauşistă, Dan Ilie Ciobotea a reuşit să-şi continue studiile în străinătate, la universităţi din Franţa şi Germania, iar începând din 1980, a activat ca lector la Institutul Ecumenic de la Bossey (Elveţia), unde a fost şi director adjunct între 1986 şi 1988. În aceeaşi perioadă, în care românii doar visau la un paşaport pentru Occident, a participat la numeroase întruniri religioase în Europa şi SUA.

De aici au apărut speculaţiile privind relaţiile sale apropiate cu ofiţeri de rang înalt din fosta Securitate, care s-a infiltrat, de altfel, în Biserica Ortodoxă Română la toate nivelurile. Proaspăt întors în ţară, noul călugar Daniel a fost promovat în structura Patriarhiei, pe funcţia de consilier şi director al sectorului „Teologie Contemporana şi Dialog Ecumenic”.

În martie 1990, a fost numit episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, cu titlul Lugojanul. În iulie, acelaşi an, a fost înscăunat ca Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

Acuzat de colaborarea cu fosta Securitate

Ascensiunea ierarhică uluitoare, fără precedent în Biserica Ortodoxă Română, a accentuat şi amplificat încă de atunci speculaţiile privind colaborarea cu fosta Securitate a proaspătului mitropolit Daniel. Până acum, însă, Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, a fost primul şi singurul înalt prelat al BOR care a recunoscut activitatea sa de turnător, cerându-şi iertare pentru acest păcat. Pe deasupra, în 16 octombrie 2007, Patriarhul Daniel a primit decizie de necolaborare cu Securitatea ca poliţie politică din partea CNSAS.

O altă legendă care circulă în România postdecembristă, pe care nimeni nu se încumetă s-o clarifice, este că lui Daniel Ciobotea i s-ar fi ars cu intenţie în toiul Revoluţiei, pe data de 23 decembrie 1989, dosarul de cadru la Securitate. Înt-un articol publicat de cotidianul "Ziua" imediat după decizia din 2007, oficialii CNSAS declară: „Din datele ajunse la CNSAS nu rezultă ce tip de dosar îi fusese deschis lui PF Daniel. Având în vedere faptul că acesta a călătorit în străinatate înainte de 1989 (la studii postuniversitare) este posibil să fi fost vorba de un dosar de urmărire”.

Nunta lui Iulian Dascalu din Italia

În 2007, ÎPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei la acea vreme, a oficiat în Italia cununia religioasă a milionarului ieşean Iulian Dascălu, cunoscut ca "regele mall-urilor". Evenimentul a avut loc în cocheta localitate italiană Pistoia-Toscana, iar Daniel a fost însoţit de o suită de cinci preoţi de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Aproximativ 100 de persoane au luat parte la petrecerea ulterioară cununiei, printre ei fiind şi Mitropolitul Daniel. Pe lista extrem de scurtă de invitaţi, având în vedere anvergura în afaceri a lui Iulian Dascălu, s-au aflat numeroşi ofiţeri de rang înalt din fostele structuri ale Securităţii, iar singurul naş de cununie a fost Dan Stuparu, fostul preşedinte onorific al Federaţiei Române de Karate Tradiţional din România, decedat în aprilie 2013.

„N-a venit niciodata Mitropolitul să ne ţină nouă o slujbă, iar acum e aici şi nici nu putem să-l vedem. A cui e nunta asta de s-a deplasat?”, a declarat o româncă stabilită în Italia, citată atunci de Evenimentul Zilei. Mitropolitul Daniel a apărut drept foarte apropiat de Iulian Dascalu, care l-a tratat regeşte. A fost adus cu charterul, cazat separat de restul invitaţilor şi i s-a pus la dispoziţie pentru tot „sejurul” un Mercedes de lux, negru, cu şofer.

"Explozia" misterioasă în afaceri a lui Iulian Dascălu

În perioada 1990 – 1996, Iulian Dascălu a dezvoltat câteva magazine de pantofi în Iaşi, în spaţii închiriate de la fostele cooperative de producţie. Afacerea a falimentat, iar ulterior omul de afaceri a deschis un centru en-gros la Timişoara.

Dascălu a „explodat“ în afaceri în 1999, cu un credit substanţial obţinut de la Banca Naţională a Greciei, intermediat de Dimitrios Fourlemadis, preşedintele Centrului Cultural Elen şi consilier al Mitropolitului Daniel, actualul Patriarh. A construit mall-uri la Iaşi, Timişoara, Cluj, Suceava, apoi complexul Palas din Iaşi. În fiecare dintre aceste întreprinderi, foşti ofiţeri de Securitate grei se regăsesc pe statele de plată ale lui Dascălu. Cel mai notoriu este fostul general Gheorghe Atudoroaie, condamnat pentru omorârea şi incinerarea a peste 40 de timişoreni la Revoluţie. Atudoroaie a fost arestat şi condamnat pentru represaliile din 1989, dar în 1991 a fost achitat şi reîncadrat în SRI de către Virgil Măgureanu. Alţi ofiţeri ai fostei Securităţii plătiţi de Dascălu sunt generalii Vasile Alexoae (fost şef al Securităţii din Roman) şi Tiberiu Simion (fost şef al SRI Iaşi), coloneii Cornel Huţanu (fost şef Contrainformaţii SRI pe Moldova, apoi fost şef SRI Suceava), Corneliu Dogaru (fost şef al SRI Iaşi), Dorin Mocanu şi Ovidiu Feraru (fost şef la Miliţie) sau Florin Vezeteu (primul şef al SRI Iaşi).

Unul dintre oamenii de încredere ai lui Dascălu este Stela Fodor, fost responsabil de relaţiile externe şi de propagandă la mamutul economic comunist intitulat Combinatul de Utilaj Greu Iaşi.

Fostul său şofer a devenit şef la Trinitas TV

Reprezentanţii Patriarhiei Române au decis, în 2014, să îl înlocuiască din funcţie pe fostul director al staţiei de televiziune a bisericii, Trinitas TV, Nicolae Dima, fiind numit în schimb Leonard Ciofu, unul dintre oamenii de bază ai Patriarhului Daniel încă din perioada în care acesta era Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Leonard Ciofu este de profesie inginer, originar din judeţul Iaşi, oraş în care, în cadrul Mitropoliei, s-a ocupat, printre altele, de parcul auto al instituţiei bisericeşti. Leonard Ciofu a ajuns la Patriarhie odată cu numirea în funcţia de patriarh a lui Daniel (2007). Ciofu a fost un apropiat al Patriarhului încă din perioada în care acesta conducea Mitropolia Moldovei. Surse din cadrul acestei instituţii au relatat că inginerul avea o funcţie de conducere şi la Iaşi, însă nu de puţine ori era şoferul personal al mitropolitului. „Respectivul a fost şeful Compartimentului Aprovizionare, Transport şi Parc auto al Arhiepiscopiei Iaşilor, iar când era situaţia de aşa manieră, era şi şoferul maşinii mitropolitului de atunci, Daniel. A plecat împreună cu Preafericitul la Bucureşti, unde este consilier patriarhal şi, acum, director al televiziunii Trinitas“, a precizat o sursă din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Televiziunea Trinitas a fost înfiinţată în octombrie 2007, prin „iniţiativa şi cu implicarea directă“ a Preafericitului Daniel, după cum susţin reprezentanţii BOR.



populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”