Secretele lui Ceaușescu. De ce a trebuit fratele Ilie să falsifice averea părinților săi

Secretele lui Ceaușescu. De ce a trebuit fratele Ilie să falsifice averea părinților săi

Nicolae Ceaușescu provenea, de fapt, dintr-o familie de ”chiaburi”, după criteriile Partidului Comunist. Tatăl său era un țăran înstărit și, în plus, era membru al Partidului Liberal. Ba chiar a fost și primar în satul natal.

Nicolae Ceaușescu și tatăl său Andruță FOTO Adevărul

Nicolae Ceaușescu și tatăl său Andruță FOTO Adevărul

Propaganda comunistă a vrut să se înțeleagă că „marele cârmaci”, Nicolae Ceaușescu, provenea dintr-o familia ”cu origini sănătoase", adică săracă, obijduită de regimul capitalist. Într-adevăr, era o familie numeroasă, cu 10 copii, care trăia într-o casă mică, conform standardelor actuale. Cu toate acestea, tatăl lui Ceaușescu, Andruță, făcea parte din rândul țăranilor înstăriți, și avea ceva avere. Ba chiar se și privatizase și a fost mare susținător al Partidului Liberal.

O familie de țărani înstăriți

Andruță Ceaușescu era descendentul unei familii de ciobani din zona Polovragi, județul Gorj. De câteva generații, Ceaușeștii, un nume care se leagă de funcție inferioară în administrația otomană, locuiau însă la Scornicești, o comună mare din județul Olt. Deși propaganda comunistă a perpetuat ideea că familia lui Ceaușescu era săracă, specialiștii spune că acest lucru era departe de adevăr. Andruță se încadra în rândul țăranilor cu stare. Acesta avea în jur de 10 hectare de pământ dar și animale în gospodărie. Doar 5% din țăranii României Mari dețineau între 10 și 20 de hectare. În aceste condiții, Andruță Ceaușescu se situa în rândul țăranilor avuți.

Cercetările monografice din perioada interbelică au împărțit țăranii în trei categorii: săraci( cu proprietăți sub două hectare),”mijlocașii”(între două și șapte hectare) și ”chiaburii”( cu proprietăți de peste șapte hectare). Împotriva acestora din urmă s-a dus lupta de clasă la țară. Au fost declarați dușmani ai poporului și tratați ca atare în operațiunea colectivizării”, scria Lavinia Betea în ”Ceaușescu și epoca sa”. Cu alte cuvinte, Andruță era un ”chiabur„ care, dacă nu ar fi fost tatăl lui Nicolae Ceaușescu, ar fi devenit urgent dușman al poporului. Ilie Ceaușescu a avut însă grijă, în 1949, să șteargă toate urmele ”chiabureniei” părinților săi. Mai precis, a redus, falsficând documentele, averea părinților săi la doar patru hectare, fără animale sau alte precizări. Dincolo de suprafața agricolă și animalele deținute, Andruță Ceaușescu a făcut și afaceri în sat. El a avut un mic magazin sătesc împreună cu vărul său, Marin Tătăranu. La magazin vindea de toate, inclusiv băutură. Dădeau și ”pe caiet„ și mai consumau și ei. Tocmai de aceea afacerea, în cele din urmă, a picat.

Tatăl lui Ceaușescu, liberal înfocat și primarul satului

Dincolo de faptul că era un țăran „chiabur„ și chiar cochetase, la scară mică, cu formele capitalismului, Andruță Ceaușescu nici nu se gândea la comunism. Din contră, era un liberal înfocat. ”În 1922 au fost votați liberalii. Cuvintele ”liberal„ și ”libertate” îi fascinau pe românii atrași de orice noutate politică. Țăranii veneau acum în priză directă cu politicienii, iar unii exersau și dreptul de a fi aleși. A fost și cazul lui Andruță Ceaușescu din Tătărăi-Scornicești care făcea politică liberală, conform declarației fiului său, Nicolae”, preciza Lavinia Betea în același volum. Mai mult decât atât, se bănuia că Florea, unul dintre frații lui Andruță și unchiul lui Ceaușescu, făcuse parte din Mișcarea Legionară . Cert este că Andruță a avut succes în politică cu liberalii. A fost ales primar la Scornicești. Nu se știe exact cât timp a fost în funcție. La un moment dat, Andruță, poate și cu vârsta, dar și cu numărul tot mai crescut al copiilor, cade în patima băuturii.

În orice caz, Andruță nu a avut până la sfârșitul vieții aproape nicio treabă cu comuniștii. Intrase deja în foclorul local o întâmplare hazlie. Nicolae Ceaușescu a trebuit să-și mituiască propriul tată și cu bani dar și cu o pereche de boi pentru a trece la colectiv și totodată de a da un imbold și celorlalți. Mai mult decât atât, Andruță își făcea din cap prin țară, știind că fiul, ”este mare ștab la București”. La Govora , s-a îmbătat și a făcut scandal. Prins și dus la Miliție a cerut să vorbească cu fiul său, la București. Așa au aflat și milițienii că, de fapt, îl ridicaseră pe tatăl lui Ceaușescu. Andruță s-a lăudat, că după acel apel, a transformat secția de Miliție în crâșmă. Ba chiar era singurul român care-și permitea să spună tot ce gândește, cerând fiului său butelii pentru oamenii din sat.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!