Deși au îndurat o viață de coșmar mai ales în anii tinereții, zeci de botoșăneni se pot lăuda cu vârste venerabile. Culmea, cam toți au aceeași rețetă a longevității, legată mai ales de stilul de viață. Nu lipsesc nici micile plăceri. La rândul lor, medicii încearcă să explice secretul longevității.

Conform statisticilor, peste 7.000 de români au trecut de vârsta de 100 de ani. Cei mai mulți locuitori ai României care au împlinit deja un secol de viață trăiesc mai ales în regiunea Moldovei și, cu precădere, în mediul rural. În județul Botoșani, în ultimii zece ani trăiau încă peste 120 de persoane cu vârsta de peste 100 de ani.

Paradoxal, cei mai mulți au avut o viață plină de încercări și de lipsuri, au trecut prin războaie, foamete, lagăr sau deportări. O parte a acestora și-au dezvăluit secretul longevității, iar ingredientele unei vieți cât mai îndelungate par să fie aceleași pentru seniorii centenari.

Centenari după vieți marcate de război și foamete

Moș Ghiță Cojocaru, din comuna botoșăneană Viișoara, are peste 100 de ani. A avut o viață plină de peripeții și a prins vremuri grele. S-a născut în 1921 într-o familie de țărani din apropierea malurilor Prutului. A muncit toată viața în agricultură, o muncă grea și asiduă pentru a-și ajuta părinții și mai apoi pentru a-și hrăni și familia.

A făcut și cărăușie, dar a luptat și pe front. La 21 de ani, lupta la Cotul Donului. În urma unui dezastru de proporții suferit de Armatele română și germană, mii de soldați români au ajuns prizonieri la ruși. Printre ei, Ghiță Cojocaru din Viișoara. A fost trimis în Siberia, în lagărele pentru prizonieri. La finalul războiului s-a întors acasă și a trecut și prin marea foamete de după Cel de-al Doilea Război Mondial.

Și-a făcut familie, a dus o viață demnă și a ajuns la un secol de viață. Având în vedere încercările prin care a trecut, mulți spun că este un adevărat miracol.

Același lucru se poate spune și despre viața lui Vasile Chiponcă, un veteran de război din Băbiceni, care în 2019, avea 106 ani. Moș Vasile Chiponcă a trecut în lumea celor drepți, dar amintirea și poveștile sale de război au rămas. La fel și miracolul longevității sale.

Moș Vasile s-a născut în 1913, în Băbiceni. A muncit pământul cu multă hărnicie încă de când era copil. La 28 de ani a fost mobilizat în Cel de-al Doilea Război Mondial. A ajuns comandant de tun în bătălia de la Odessa și a luptat inclusiv la Cotul Donului. A fost martor al foametei și al colectivizării forțate, de după război.

Cu toate acestea, Vasile Chiponcă, un bărbat care impresiona prin forța sa fizică, a reușit să crească, împreună cu soția sa, șase copiii. A muncit la câmp și a făcut cărăușie cu cereale în timpul iernii. Sunt doar doi dintre veteranii de război care au trecut de vârsta de 100 de ani, deși au avut parte de multe încercări în viață.

„Am mâncat așa cumpătat, cât să alung dușmanul”

Am întrebat pe o parte dintre acești veterani centenari care a fost secretul longevității. Atât Ghiță Cojocaru, cât și Vasile Chiponcă ne-au răspuns că unul dintre ele a fost cumpătarea, mai ales la mâncare. Consumau doar hrană gătită și nu mâncau până la refuz.

„Am mâncat așa, cumpătat, cât să alung dușmanul, adică foamea. Nu mă ridicam cu burta plină de la masă, că mă lenevea și eu aveam treabă. Mâncam când îmi era foame și numai cât trebuia, nu mai mult, nu mai puțin. Și doar mâncare naturală, de la noi de la țară”, mărturisea moș Ghiță din Viișoara.

La rândul său, Vasile Chiponcă prefera ca și la câmp să mănânce mai ales borș și mămăliguță.

„Mânca doar hrană gătită, nu semipreparate sau orice altceva. Mergea cu ceaunul la câmp, acolo făcea la foc mămăliga“, spune Elena Chiponcă, nora lui Vasile Chiponcă. În plus, așa cum mărturisesc mulți seniori trecuți de 100 de ani, au ținut posturile cu sfințenie.

Muncă și iar muncă

Totodată, seniorii trecuți de 100 de ani, dar și rudele lor, au mărturisit că aceștia au muncit toată viața. Adică au fost harnici și nu s-au oprit decât atunci când efectiv bătrânețea nu le-a mai dat voie. Despre Maria Brumă, o botoșăneancă din comuna Roma, trecută de 100 de ani, familia mărturisea că a fost mereu o persoană foarte energică.

„Toată viața ei a fost energică, iute, acum era aici, acum era acolo”, spunea Dumitru Gaftiniciuc, fiul botoșănencei.

La rândul său, Vasile Chiponcă, botoșăneanul care împlinea în 2019, 106 ani, a fost renumit pentru hărnicia lui. Muncea tot timpul anului, chiar și atunci când restul sătenilor trăiau din roadele toamnei.

Și Moș Ghiță Cojocaru a dus o viață foarte activă. „Îmi plăcea să muncesc. Așa era atunci, ca să mănânci, trebuia să muncești. Dar mie îmi și plăcea”, mărturisea bătrânul.

„Dacă stai degeaba, nu vine binele la tine”

Toți vârstnicii trecuți de un secol de viață recunosc că au știut să facă față stresului zilnic cu mult optimism. Pe scurt, aveau speranța că binele va învinge mereu răul, iar zilele proaste vor face loc celor bune. Nici măcar în lagăre nu și-au pierdut speranța. Mitel Panait povestea acum doi ani, atunci când implinea 101 ani, că în lagărul din Siberia, unde ajunsese ca prizonier de război, ridica mereu moralul celorlalți. Era convins că totul se va sfârși și că se vor întoarce acasă. Și-a menținut optimismul chiar și pe front.

„Nu mi-am pierdut niciodată speranța. Nici când am fost încercuiți, nici când am ajuns în lagăr. Am stat doi ani acolo. Doi ani foarte grei. Dar eu eram convins că voi ajunge acasă la ai mei. Așa am fost toată viața. Am văzut numai partea frumoasă”, mărturisea Mitel Panait.

La rândul său, Ghiță Cojocaru a fost mereu un optimist incoruptibil. „Nimic nu mă făcea să-mi pierd speranța. Făceam o rugăciune și îmi spuneam că totul va fi bine. Și mereu am muncit ca să fie bine. Dacă stai degeaba, nu vine binele la tine. Eu nu m-am otrăvit cu gânduri rele”, spune botoșăneanul.

Păhărelul de rachiu, leac de oboseală și prilej de meditație

Centenarii recunosc că au mâncat cumpătat, dar fără să se abțină de la vreun aliment, au ținut posturile, au făcut o rugăciune ca să-și alunge gândurile rele și au tratat viața cu optimism. În plus, au muncit mult și s-au dovedit energici.

Nu au lipsit nici micile plăceri. De exemplu, păhărelul de rachiu sau vinul. Evident, cu aceeași cumpătare. Vasile Chiponcă, mărturisea nora sa, bea mereu un pahar de vin natural, după o zi de muncă. Singur, în liniște, cu gândurile sale. Un pahar și atât. Altădată, prefera un păhărel de rachiu. Chiar și la peste 100 de ani, moș Vasile a mai servit câte un rachiu.

La rândul său, Ghiță Cojocaru mărturisește că după ce termina munca se retrăgea la beci sau sub bolta de vie și bea un pahar de vin, în liniște. Era și un bun prilej de meditație. „Te linișteai așa, cu gândurile tale. Făceai seama zilei și judecai ce urma să faci a doua zi”, spunea Ghiță Cojocaru.

Medicul botoșănean, Corneliu Saradan, din cadrul Direcției de Sănătate Publică, spune că toate aceste secrete ale longevității sunt cât se poate de corecte.

„În primul rând, este optimismul. Gândurile acestea pozitive, rugăciunea. Apoi acea cumpătare alimentară și nu numai. Se adaugă evident mișcarea, la ei tradusă prin muncă”, spune Corneliu Saradan.