În anii ‘60, ciobanul Ilie Stamate devenise vedetă în presa vremii, dar și un subiect de cercetare al oamenilor de știință datorită vârstei înaintate la care ajunsese. Avea 135 de ani, în 1968, la moartea sa.

Ilie Stamate, un cioban pe care consătenii săi din localitatea Frizu (comuna Ilovăț, județul Mehedinți) îl cunoșteau ca Moș Mandău, se născuse, după propriile mărturii, în jurul anului 1840.

Războiul de Independență din 1877 îl prinsese la o vârstă deja înaintată pentru a fi trimis pe frontul apropiat regiunii dunărene în care locuia, dar rămăsese grănicer. Mai târziu a muncit ca cioban iar la peste 120 de ani de la nașterea sa, la începutul anilor ‘60, continua să păstorească oile la stânele din munții Mehedinți.

„Aveam 35 de ani când a fost războiul cu turcul”, relata Ilie Stamate, într-un reportaj televizat din anii ‘60. Jurnaliștii arătau că bărbatul avea peste 120 de ani, iar nevasta lui, Stanca, a treia soție din viața sa, era mai tânără cu cinci decenii ca el, având 75 de ani.

În ultimii săi ani de viață, Ilie Stamate locuia într-o căsuță de la poalele munților, pe malul pârâului Coșuța, și își primea oaspeții tot mai numeroși și mai curioși de starea lui.

„Auzind glasuri de oameni străini, o bătrânică iese pe prispă. Îi dăm bineţe, ne răspunde şi o întrebăm dacă omul pe care-l căutăm este acasă. — Ieste. Se mai odihneşte că de, la anii lui... Pătrundem într-o tindă, apoi într-o cămăruţă, care abia ne cuprinde pe toţi. Moş Stamate stătea lungit pe un pat. Dintru-nceput, ne-am temut să nu fie bolnav, dar bătrânul, cum ne vede, se ridică în capul oaselor. Ne priveşte cercetător, cu nişte ochi încă plini de vioiciune. Părul tuns scurt, o barbă rară. Ne interesăm cum stă cu sănătatea. — Aa, bine, bine. Toată viaţa n-am ştiut ce-i aia beteşug. Dar acum, de la o vreme, mă cam dor vârfu' deştelor de la picioare. Nu-şi găseşte liniştea până nu ne vede că ne aşezăm, care cum putem, pe nişte scăunele sau pe marginea celor două paturi”, relatau ziariștii de la Scînteia, în 1965.

A mers pe jos 80 de kilometri

Vârsta reală a ciobanului nu era cunoscută cu precizie, însă localnicii, oamenii de știință și presa vremii îi dădeau cel puțin 120 de ani. Fiicele sale aveau peste 70 de ani, iar bărbatul își amintea că în timpul Războiului de Independență din 1877 avea vreo 45 de ani, relata Scînteia.

„Când s-a pornit războiu' cu turcii? Patruzeci şi cinci de ani aveam. Că de-aia nu m-au dus să lupt; m-au făcut grănicer, cică ieream prea bătrân. Ne ducea la Baia de Aramă şi de-acolo ne-mpărţea... Mie mi-a fost drag să am arma pe spinare. Pe-atuncea şapte ani se făcea de armată, zi de zi, au ca acum. Acum se duc la armată cum s-ar duce la conac şi la oi. Aud că s-a redus terminu’. Ee, ce ştiu tinerii!”, le-ar fi spus acesta reporterilor de la Scînteia.

Omul trebuie să se păstreze, ca să trăiască mult . Să nu bea, să nu fumeze şi să muncească, adăuga vârstnicul.

„Pentru mine munca mi-a fost doctorie. Eu toată viaţa am fost cioban şi am trăit tot printre brazi şi stejari. Numai la un singur ungurean am slujit patruzeci şi trei de ani. Acum aştept să vie vara şi să mă duc, că am patru oiţe. Cum să nu am curaj? Anul trecut am fost pe jos până la Turnu Severin şi îndărăt. Ştiţi ce distanţă este dus şi întors? Peste optzeci de kilometri”, spunea bătrânul.

Folosit în propaganda regimului comunist

Moș Ilie se afla într-o stare bună de sănătate pentru vârsta sa. Își cosea singur pantaloni,

povestea nevasta lui, iar primăvara umbla pe ulițele satului, cu flori la urechi. Făcea nasturi din pietricelele culese din pârâul care trecea prin fața casei sale și cânta la frunză.

„Ee, când ieream copil, oamenii se băteau cu tunuri de cireş. Şi când venea turcu peste noi, băgam totu-n groapă, până şi pe fete... Intâi şi-ntâi a ieşit hârtie verde şi galbină. Se scria cu cărbune de tei. P-atunci nu erau şuşele (n.r. drumuri). Puneai toţi boii la car ca să-l urneşti din loc. Da' acu' s-au făcut şuşele peste tot şi oamenii duc altfel de viaţă. Aud că şi pi la Bucureşti câte s-au făcut. Şi cică aci, pă Dunăre, lângă noi o să să facă o uzină d-aia mare, care dă curent. Am auzit când am coborât să votez. Că de-aia m-am dus singur, pe picioarele mele m-am dus... Acum aștept să vie vara, să ies cu oile...", ar fi spus potrivit ziarului Scînteia.

Ziariștii anilor ‘60 îl vizitau adesea pe Ilie și, la fel ca Scînteia, unde acesta era invitat să laude realizările regimului comunist și alte publicații relatau despre interesul pe care bătrânul de peste 120 de ani l-ar fi acordat acestora.

„Moş Ilie Stamate vine odată cu ziarele să afle ce mai e nou de la un capăt la altul în ţară, ce se mai întâmplă pe lume. S-a aşezat pe o prispă şi cu o nepoţică alături și întreabă, căci vedeţi dumneavoastră, vederile i-au slăbit. — Ei hai, ce-mi citeşti astăzi ? — Păi veşti sunt multe, moşule. — Citeşte-mi că tare-mi place să aflu cum se înfrumuseţează ţara. Şi află unchieşul despre oraşele şi blocurile noi, despre ce mai e pe la Hunedoara sau Oneşti, despre câte şi câte. Le ascultă pe toate cu atenţie şi inima bătrinului se încălzeşte de dragostea şi bucuria atâtor înnoiri. Apoi porneşte iar pe drumeagul cunoscut spre casă, cu un zimbet mulţumit şi blajin. Dar privindu-i chipul pe care vremea a însemnat peceţile ei multe, să nu uităm un amănunt biografic. Ilie Stamate are nici mai mult nici mai puţin de 120 de ani. Să facem o sumară socoteală. S-a născut aşadar în 1843 adică cu 7 ani înaintea lui Mihail Eminescu şi ar fi fost aproape de o vârstă cu Ion Creangă. Dacă s-ar fi întâlnit vreodată cu ei în viaţă, ne-ar fi povestit astăzi despre tânărul şi neîntrecutul rapsod din Ipoteşti sau despre sfătoşenia lui Nică a Petrii”, informa România Liberă în 1963.

Oficial, avea 135 de ani înainte de a muri

Ziarele Scînteia, Înainte, România Liberă, Munca, Scânteia Tineretului, Steaua Roșie și alte publicații ale partidului comunist informau despre veteranul din anii ‘60, folosit de propaganda comunistă în diverse împrejurări. Bătrânul de peste 120 de ani era pus să le relateze pionierilor despre viața „cumplită” din trecut și schimbările aduse de comuniști, era fotografiat alături formații despre noile utilaje agricole ajunse în Mehedinți, iar ziarele informau că nu lipsea de la secțiile de vot, când aveau loc alegeri. Ilie Stamate a murit în 1968, la 135 de ani, informa presa vremii.

„Ilie Stamate din comuna Ilovăţ, satul Firiziu, în vârstă de 135 de ani, a încetat din viaţă. Până în ultima vreme, acest ţăran mehedinţean şi-a păstrat în mare parte vioiciunea şi luciditatea. Contemporan al unor momente cruciale din istoria poporului nostru, Revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor, Războiul pentru cucerirea independenţei de stat, cele două războaie mondiale și altele. Ilie Stamate a fost în ultimii ani unul dintre prietenii şi invitatul de cinste al pionierilor, şcolarilor, tineretului şi al multor săteni de pe meleagurile mehedinţene, cărora le-a împărtăşit cu dragoste episoade din marile evenimente la care a fost martor nemijlocit”, informa Scînteia, în 1968.

Bătrânii satului își aminteau, decenii mai târziu, că Ilie se hrănea cu dragavei și lobodă și mai puțin cu carne - lucru obișnuit însă în trecut în comunitățile rurale ale României, și că ar fi muncit toată viața. La sfârșitul anilor ‘60, România avea 400 de centenari.

„Un studiu al Institutului de geriatrie din Bucureşti, efectuat sub conducerea dr. Ana Aslan, indică existenţa în ţara noastră a circa 400 de centenari, oameni care au atins sau au depăşit virsta de 100 de ani. În studiu sunt precizate şi regiunile cu indicele de longevitate cel mai sporit: Banatul şi Dobrogea. Iată și câteva recorduri: Ioana Rădulescu din Caracal (120 de ani), Ruxandra Rusu din Plăvăneştii Noi, comuna Andrieşeşti (126 de ani). Decanul de vârstă al centenarilor — Ilie Stamate din comuna Ilovăţ (Mehedinţi) a încetat din viaţă la 145 de ani”, informa, în 1973, ziarul România Liberă.