Câteva dintre cele mai prețioase artefacte din aur descoperite pe teritoriul României pot fi admirate în muzee, în timp ce alte astfel de vestigii și-au pierdut urma de-a lungul timpului. Cloșca cu puii de aur, brățările dacice de aur și ofrandele dacice au intrat în legendă.

Aproape o sută de kilograme de obiecte de aur și peste 40 de kilograme de piese din argint, descoperite în ultimele trei decenii în România, au fost traficate pe piața neagră și nu au mai putut fi recuperate de statul român.

Potrivit informărilor oficiale, artefactele prețioase fac parte din cele peste 40 de tezaure antice descoperite de vânătorii de comor i numai în ținutul cetăților dacice din Hunedoara, însă amploarea braconajului arheologic a cuprins toată România.

Unele dintre cele mai valoroase tezaure antice găsite pe teritoriul României au devenit piese de muzeu și completează patrimoniul cultural bogat al țării.

Descoperirile lor, adesea întâmplătoare, au devenit legendare, iar controversele s-au înmulțit pe seama comorilor, odată cu trecerea timpului. Iată povestea celor mai valoroase comori descoperite în România.

Brățările dacice de aur, obiecte religioase

Ținutul cetăților dacice din Hunedoara a fost răscolit de peste două secole în căutarea aurului dacilor.

Mai multe tezaure valoroase au ieșit la iveală în anii 2000, când braconierii dotați cu detectoare de metale au invadat, aproape nestingheriți, locurile din jurul fostelor cetăți dacice.

Cel puţin 24 de brăţări dacice de aur au fost descoperite atunci în Sarmizegetusa Regia (video), iar numai 13 dintre ele au fost recuperate până în prezent de autorităţile statului român, ultima în anul 2011.

Spiralele au greutatea între 700 şi 1.200 de grame (cele recuperate), însă confom unor informaţii aflate la dispoziţa anchetatorilor, unele dintre brăţările cărora le-a fost pierdută urma ar avea şi o greutate de 1.700 de grame.

Ele dovedesc priceperea meșterilor antici din Sarmizegetusa Regia în tainele prelucrării aurului și grandoarea așezării antice. Brățările dacice de aur ar fi fost realizate local şi atestau ideologii religioase locale, arăta arheologul Barbara Deppert Lippitz, care a cercetat brățările de aur decorate la capete de șarpe (dragon).

„Spiralele dacice din aur şi numărul mare de monede din aur găsite împreună cu acestea sau ca tezaure separate în aceleaşi zone, cu siguranţă nu au fost tezaure plasate în grabă, pe timp de fugă, ci cadouri oferite divinităţilor dacice pentru îndeplinirea unui jurământ, ca mulţumire sau în semn de devotament. Semnificaţia exactă a spiralelor din aur cu capetele în formă de dragon rămâne deschisă discuţiilor. Contextele în care au fost găsite sugerează că aceşti „şerpi” erau gardieni, mesageri sau şi una şi alta”, arăta Barbara Deppert Lippitz, în studiul „Simbolism şi semnificaţie – spiralele dacice din aur” (2013) .

Coiful regal de la Coțofenești

La sfârșitul anilor ‘20, o comoară prețioasă a ieșit la iveală în satul Coţofeneşti din judeţul Prahova. Câțiva copii au descoperit atunci un coif din aur masiv, datat în secolul IV, î.Hr.

Artefactul, cu o greutate de aproape 800 de grame, a fost găsit în anul 1927, iar la scurt timp, tatăl copiilor l-a vândut unui comerciant. Acesta l-a predat, în 1929, Direcţiunii Arheologice.

„Încă din anul 1927, un copil din Coţofeneşti a găsit ieşind pe jumătate din pământ, un coif de metal. Tatăl copilului, aducând casca la oraş, a luat pe ea 4.000 lei la început de la un angrosist de vinuri, care probabil şi-a dat imediat seama că poate fi de aur. Într-adevăr, coiful — foarte vechi — era de aur, şi i s-a completat mai târziu săteanului preţul de vânzare până la 40.000 lei. În martie, anul acesta, abia, aflându-se în sat despre descoperirea copilului, preotul Marinescu împreună cu învăţătorul satului, dându-şi seama că acest coif poate fi o relicvă istorică, au început cercetări la faţa locului şi au mai găsit o înfloritură de la coif tot de aur. Cei doi intelectuali ai satului, văzând că se află în faţa unei descoperiri arheologice de mare importanţă, au reclamat cazul parchetului pentru a nu se înstrăina religia. Parchetul de Prahova, ordonând imediat cercetări, preotul, învăţătorul şi cu şeful de post au început să facă săpături şi rezultatul a fost cât s-au mai găsit încă şase bucăţi, care se presupune a face parte tot din cască”, informa în 1929, ziarul Lupta.

Potrivit cercetătorilor, cel mai probabil obiectul a aparţinut unui rege geto-dac sau unei căpetenii locale. Coiful are o calotă de aur împodobită cu şapte rânduri paralele de nasturi conici, are pe marginea inferioară un chenar de linii spirale punctate, care încadrează patru plăci acoperite cu reliefuri.

Cea din faţă reprezintă o pereche de ochi holbaţi, cu sprâncene duble şi întoarse în aşa fel încât să inspire groază. Este un coif de paradă, lucrat din două bucăţi de tablă de aur, prin batere la rece, produse dintr-un lingou de aur natural, nerafinat.

Tezaurul de la Pietroasa

Tezaurul de la Pietroasa, cunoscut şi sub numele popular de „Cloşca cu puii de aur” a fost descoperit în primăvara anului 1837 de doi ţărani, pe un deal de la marginea satului, din care extrăgeau piatră.

„Concentraţi, cei doi loveau cu vârful răngii de fier stâncile de calcar pentru a găsi piatră moale, care se ciopleşte uşor. Mişcând o lespede care <<sunase bine>> sub lovitura răngii, cei doi au scos la lumină comoara: cel mai mare, cel mai celebru şi cel mai râvnit tezaur din Europa: vestita Cloşcă cu puii de aur”, scria istoricul Marius Constantinescu.

Tezaurul de la Pietroasa era compus din 29 de piese, conform declaraţiei lui Ion Lemnaru, cel care a văzut primul grămada de obiecte prăfuite. Erau îngrămădite, într-o scobitură de stâncă, fiind acoperite cu o fibulă mare, sugerându-i lui Ion Lemnaru imaginea unei cloşti care-şi apără puii.

„Uimiţi şi speriaţi de minunăţia ce le-a căzut în mână, cei doi au învelit obiectele într-un pulover, le-au ascuns în coşul carului şi în amurg, apucând cu fereală pe uliţa dintre grădini, duc şi ascund comoara în podul casei lui Stan Avram. Aici au păstrat-o un an, fără să-i cunoască adevărata valoare; sau neîndrăznind să o recunoască. Nici nu-şi închipuiau ce vor pătimi”, scria istoricul Marius Constantinescu.

Din tezaur s-au putut recupera doar 12, în greutate totală de aproape 19 kilograme. Dintre acestea cinci sunt lucrate doar din aur: un platou mare, de 7,6 kilograme, o cană, o pateră (platou mai mic) cu decor în relief şi o statuetă în centru, un colan cu o inscripţie gravată cu caractere runice, un un colan simplu.

Alte şapte sunt împodobite şi cu pietre preţioase. Tezaurul ar fi fost îngropat de vizigoţi sau ostrogoţi în secolele IV – V, arătau arheologii.

Ofrandele de la Germisara

Băile termale Germisara (video), ale căror ruine s-au păstrat în centru localității Geoagiu Băi din Hunedoara, au fost locul unora dintre cele mai preţioase descoperiri arheologice din ultimul secol.

În anul 1987, când Oficiul Judeţean de Turism Hunedoara a demarat construirea unor instalaţii balneare, la Geoagiu Băi, muncitorii au care au săpat în bazinul natural, au descoperit cel puțin opt plăcuţe de aur (pentru alte trei proveniența este contestată) și peste 600 de monede antice, o statuie de marmură reprezentând-o pe zeiţa Diana, patru altare şi diferite alte obiecte antice.

Plăcuțele din aur nativ descoperite în termele daco-romane de la Germisara,ar fi fost oferite ca ofrande pentru zeii care patronau stațiunea antică.

„Sunt confecţionate din foiţe de aur de 22 de de carate, cu grosimea de un mm sau mai puţin, în tehnica „au repousse”, cu ajutorul unei matrice de lemn. Şapte dintre aceste plăcuţe au fost depuse în izvorul de la Germisara ca ofrandă aduse nimfelor apelor de aici de către persoane ce s-au vindecat îmbăindu-se în aceste ape termale. Cea de a opta plăcuţă a migrat circa 18 metri prin canalul de legătură dintre sursa de apă şi bazinul mare al complexului termal”, au informat arheologii de la muzeul din Deva.

Se cunoaşte și numele persoanelor care au depus plăcuţele votive deoarece acesta era inscripţionat pe ele.

Şapte dintre cele 11 plăcuţe aur pur, obiecte rare descoperite în Translvania, vechi de aproape două milenii, sunt expuse la Muzeul din Deva, una se află la Muzeul din Alba Iulia, iar în toamna anului 2014, alte trei foiţe din aur au ajuns în atenţia publică după ce au fost scoase la licitaţie, cu suma pornind de la 85.000 de euro, însă ulterior au fost retrase din vânzare.

Din cele circa 100 de plăcuţe votive cunoscute până în acest moment pe vechiul teritoriu al Imperiului roman, două sunt de bronz, 91 de argint şi 11 de aur, informează arheologii.

Comoara lui Decebal din râul Strei

În secolul al XVI-lea, o comoară extrem de valoroasă a fost descoperită de localnici, în râul Strei, în apropiere de orașul Hațeg din Hunedoara.

În Sibcetate, la poalele dealului Orlea din vecinătatea Hațegului (video), se uneau râurile Strei, Mare și Sibișel, iar ținutul care păstra urmele unor așezări dacice, era traversat de Drumul lui Traian, care pornea din centrul coloniei romane Ulpia Traiana Sarmizegetusa - aflată la circa 20 de kilometri.

„Aproape de satul Sântamaria se pot vedea încă urmele mai multor ruine de cetăți vechi. Cu deosebire sunt de remarcat ruinele ce se află pe dealul numit Grindanu, nu departe de împreunarea Râului Mare cu Streiul. De la aceste ruine ducea drumul roman, numit de acum de popor Troian, drept la Sarmizegetusa”, scria preotul Jacob Jianu, în volumul „Istoria vicariatului greco catolic din Hațeg” (1913).

Potrivit autorului, comoara lui Decebal din legendă fusese descoperită sub coasta dealului, pe lângă care curgea râul Sargeția al dacilor sau râul Strei.

O parte a comorii a fost însușită de George Martinuzzi, atunci guvernator al Transilvaniei, după ce unii dintre localnici au dus aurul la Alba Iulia, în timp ce alți localnici, mai prevăzători, au fugit cu restul comorii în Moldova.

„Tot aproape de acest loc, lângă Streiu au aflat niște pescari, pe timpul reginei Izabela, foarte mulți bani, pe care i-a sechestrat George Martinuzi și a trimis din ei ca dar și împăratului Ferdinand I 200 de Lysimachi. Ba unii susțin că și pe timpul construirii liniei ferate, în 1870, s-ar fi aflat bani de aur în vechea albie a Streiului. Întrucât corespund însă adevărului aserțiunile de mai sus, noi nu scrutăm”, scria preotul Jacob Jianu.

La mijlocul secolului al XVI-lea, descoperirea comorii a fost făcută cunoscută de istoricul Gheorghe Şincai, în Hronica Românilor, Acesta amintea o relatare din jurul anului 1551, a umanistului Wolfgang Lazius.

„Mergea nişte pescari români cu şeicile din Mureşu în Streiu şi, legându-şi luntrile cu un trunchiu, au zărit că sclipeşte ceva. Vrând să scoată din apă aceea ce stricase prin rădăcinile lemnului şi cercând mai de adinsul, au aflat şi mai mulţi galbeni, mai cu seamă de ai lui Lisimahu, craiul Traciei, cu inscripţie grecească. Cum am înţeles din oameni vrednici de credinţă, la 400.000 de galbeni şi mulţi sloi (n.r. piese) de aur au aflat”, scria istoricul Gheorghe Şincai.

Locul unde a fost descoperită imensa comoară antică a stârnit controverse. Unii istorici au susţinut că a fost puţin probabil ca tezaurul să fi fost găsit în albia Streiului, ci mai degrabă în vecinătatea cetăţilor dacice sau într-una dintre cetățile dacice, după ploile abundente care au spălat solul.

Alți cercetători au arătat că pe dealul Orlea se afla o mare cetate dacică, iar localnicii cunoșteau legendele despre comorile ascunse în apele și tunelurile de la poalele dealului. Se cunoaște faptul că tezaurele antice din comoara lui Decebal erau compuse din monede Koson și Lisimach, iar numeroase astfel de piese au fost descoperite și în secolele următoare în ținutul cetăților dacice.