Secretarul general al ONU: Omenirea se îndreaptă ''cu ochii închişi spre o catastrofă climatică''

Secretarul general al ONU: Omenirea se îndreaptă ''cu ochii închişi spre o catastrofă climatică''

Omenirea se îndreaptă "cu ochii închişi spre o catastrofă climatică", a declarat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, care a deplâns că, în pofida unei agravări a situaţiei climatologice de pe Terra, marile economii ale lumii continuă să permită o creştere a emisiilor lor de gaze cu efect de seră, informează AFP.

Obiectivul de a limita creşterea temperaturii globale cu cel mult 1,5 grade Celsius în raport cu era preindustrială, cel mai ambiţios dintre obiectivele prevăzute în Acordul de la Paris, se află "la terapie intensivă", a adăugat Antonio Guterres într-o conferinţă dedicată dezvoltării durabile şi organizată de publicaţia The Economist la Londra.

Potrivit ONU, omenirea va trebui să îşi scadă cu 45% emisiile până în 2030 pentru a spera să limiteze creşterea temperaturii globale cu cel mult 1,5 grade Celsius. Însă emisiile sunt în continuare în creştere şi planeta noastră s-a încălzit deja, în medie, cu circa 1,1 grade Celsius după era preindustrială, contribuind la înmulţirea caniculelor, secetelor, furtunilor şi inundaţiilor catastrofale.

"Problema se agravează", a declarat Antonio Guterres într-un mesaj video preînregistrat, în care a reamintit că în anul 2020 catastrofele climatice "au alungat din casele lor 30 de milioane de persoane - de trei ori mai mult decât numărul persoanelor strămutate din cauza conflictelor armate".

"Mergem cu ochii închişi spre o catastrofă climatică" şi "dacă vom continua astfel, putem să spunem adio obiectivului de +1,5 grade Celsius", iar "cel de +2 grade Celsius ar putea deveni şi el imposibil de atins".

Chiar dacă ţările îşi vor onora angajamentele luate la Paris, emisiile ar urma să crească în continuare cu 14% până la sfârşitul acestui deceniu, cauzând o încălzire "catastrofală" cu 2,7 grade Celsius, a anunţat Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei (GIEC).

"Nebunie" a dependenţei de carburanţi fosili

Criticând o formă de "optimism naiv" care a existat la finalul COP26, organizată la Glasgow în toamna anului trecut, secretarul general al ONU a spus că dependenţa persistentă de energiile fosile reprezintă "o nebunie".

"Această dependenţă de combustibilii fosili ne duce spre o distrugere colectivă", a afirmat Antonio Guterres, la câteva ore după startul unei reuniuni de două săptămâni ce vizează validarea unui raport istoric întocmit de GIEC despre scenariile ce ar permite limitarea încălzirii planetei noastre, precizând posibilităţile concrete pentru marile sectoare de activitate şi vizând creşterea activităţilor de stocare şi depozitare a carbonului.

Acest raport ar fi ajuns la concluzia că emisiile de CO2 ar urma să atingă un punct maximal peste câţiva ani dacă omenirea doreşte să atingă obiectivele de temperatură fixate la Paris.

Invadarea Ucrainei de către Rusia, a adăugat Antonio Guterres, ar putea să facă să deraieze şi mai mult acţiunile întreprinse în favoarea stabilizării climei, întrucât multe ţări s-au lansat într-o căutare frenetică de noi surse de aprovizionare cu gaze naturale şi cu petrol pentru a-şi înlocui importurile din Rusia, consolidând astfel dependenţa lor de combustibilii fosili.

Anul trecut, Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) a publicat un raport care a avut efectul unei bombe mediatice, întrucât afirma că o creştere cu cel mult 1,5 grade Celsius a temperaturii globale ar fi incompatibilă cu orice nouă exploatare de petrol şi de gaze naturale sau cu orice nouă termocentrală pe cărbune.

Alegând să nu mai respecte practica obişnuită ce consta în a nu desemna o ţară anume, Antonio Guterres a reproşat Australiei şi "câtorva recalcitranţi" faptul că nu au prezentat planuri "semnificative" pe termen scurt pentru a-şi reduce emisiile.

China şi India, care depind puternic de cărbune, au refuzat să adere pe deplin la obiectivul de +1,5 grade Celsius şi să îşi fixeze obiective mai ambiţioase privind reducerea emisiilor pe termen scurt.

"Vestea bună este că toate guvernele din G20 - inclusiv cele din China, Japonia şi Coreea de Sud - au acceptat să nu mai finanţeze exploatări de cărbune în străinătate", a nuanţat Antonio Guterres.

"Aceste ţări trebuie să facă acum, de urgenţă, acelaşi lucru la ele acasă", a adăugat secretarul general al ONU.

Naţiunilor bogate le revine de acum sarcina de a furniza banii, tehnologia şi know-how-ul necesare pentru a ajuta economiile emergente şi pentru a elimina cărbunele din portofoliile energetice, a mai spus Antonio Guterres, citând exemplul unui acord inovator semnat cu Africa de Sud şi dezvăluit în cadrul COP26 de la Glasgow. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!