Secretarul general al NATO a salutat reluarea negocierilor cu Turcia privind aderarea Suediei şi a Finlandei

Secretarul general al NATO a salutat reluarea negocierilor cu Turcia privind aderarea Suediei şi a Finlandei

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat marţi reluarea negocierilor cu Turcia privind aderarea Suediei şi a Finlandei, menţionând înregistrarea de progrese în acest dosar blocat de Ankara, informează AFP.

FOTO EPA EFE

FOTO EPA EFE

Finalizarea aderării celor două ţări nordice este "o prioritate de vârf, iar noi facem progrese", a declarat secretarul general al NATO, aflat în vizită în Suedia până miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă cu premierul Ulf Kristersson.

Suedia, asupra căreia se concentrează obiecţiile Turciei,"şi-a respectat angajamentele" adoptate în iunie anul trecut, la Madrid, faţă de Ankara şi "a sosit timpul să se finalizeze procesul de ratificare", a insistat Jens Stoltenberg.

Din cei 30 de membri ai alianţei nord-atlantice, doar Turcia şi Ungaria nu au ratificat încă aderarea celor două ţări.

În urma unei crize diplomatice cauzate de arderea unui Coran de către un extremist de dreapta anti-islam la Stockholm la începutul lunii ianuarie, Ankara a suspendat negocierile deja complicate. Discuţiile se vor relua joi, la Bruxelles, aşa cum a anunţat Ankara la sfârşitul lunii februarie.

"M-am întâlnit recent cu preşedintele turc Erdogan şi mă bucur că a fost de acord să reia întâlnirile trilaterale" cu Suedia şi Finlanda, a spus Stoltenberg.

În ceea ce priveşte Ungaria, a cărei promisiune de ratificare a stârnit îngrijorări din cauza numeroaselor întârzieri din ultimele luni, dezbaterea a început săptămâna trecută în parlamentul de la Budapesta."Mă aştept ca procesul să fie finalizat rapid", a spus secretarul general al NATO."Întrebarea nu este dacă Suedia va intra în alianţă, ci când", a asigurat el.

Prim-ministrul suedez a anunţat un vot al Parlamentului pentru a valida în avans intrarea în alianţă.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA