Secretarul general al NATO a prezentat scuze Turciei după ''un incident'' în Norvegia
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a prezentat vineri scuze Turciei după ''un incident'' în cursul unui exercițiu al Alianței Nord-Atlantice în Norvegia, relatează AFP și DPA.
''Turcia este un aliat apreciat al NATO, care are contribuții importante la securitatea Alianței'', a insistat Stoltenberg, fost premier norvegian.
Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a anunțat vineri că-și retrage militarii care participă la exercițiul din Norvegia, efectuat prin simulări pe calculator, afirmând că el a fost prezentat acolo ca ''inamic'' joi.
Exercițiul, care nu implica manevre ale trupelor la sol și care avea drept scop să testeze structura de comandă a Alianței, a avut loc la Centrul de război interarme al NATO (Joint Warfare Centre) din Stavanger, în sud-vestul Norvegiei.
''Persoana în chestiune a fost retrasă imediat de către Centrul de război interarme și a fost demarată o anchetă'', a afirmat Stoltenberg în această declarație, deosebit de neobișnuită, precizând că persoana în cauză este ''un antreprenor detașat de Norvegia și nu un angajat al NATO'' și că autoritățile norvegiene sunt cele care trebuie să ia măsuri.
Președintele Erdogan a explicat că, în timpul exercițiului, a fost afișat ''un fel de tablou cu inamici''. ''În acest tablou, era o fotografie a lui Ataturk (Mustafa Kemal, fondatorul Republici Turce), precum și numele meu. Iată care erau țintele'', a declarat Erdogan într-un discurs televizat rostit la Ankara.
''Am dat instrucțiuni să-i retragem, fără întârziere, pe cei 40 de militari ai noștri'' care participă la exercițiu. Nu este posibilă o asemenea concepție despre o alianță'', a mai spus Erdogan.
AGERPRES