Secretarul de stat american va semna la Varşovia un contract privind creşterea prezenţei militare a SUA în Polonia

Secretarul de stat american va semna la Varşovia un contract privind creşterea prezenţei militare a SUA în Polonia

Secretarul de stat american Mike Pompeo urmează să semneze un contract privind creşterea cu 1000 de militari a prezenţei militare a SUA în Polonia, cu prilejul vizitei sale la Varşovia, unde este aşteptat la 15 august, au indicat surse apropiate de biroul preşedintelui, citate sâmbătă de dpa.

Pompeo va semna acordul în acest sens ca reprezentant al preşedintelui Donald Trump, a precizat pentru agenţia PAP Krzysztof Szczerki, şeful de cabinet al preşedintelui Andrej Duda.

Acesta a menţionat că acordul este materializarea unei declaraţii semnate anul trecut de cei doi şefi de stat.

Documentul prevede transferul în Polonia a unei părţi din efectivele Corpului V al armatei terestre a SUA de la Fort Knox, în Kentucky. Misiunea lor va consta în planificare operaţională, monitorizarea forţelor din Europa şi coordonare cu partenerii europeni din NATO.

În prezent în Polonia sunt staţionaţi circa 4500 de militari americani.

Pompeo efectuează săptămâna viitoare un turneu în Slovenia, Austria şi Polonia.

SUA au anunţat retragerea a 11.900 de militari din Germania, efectivele acestora urmând să se diminueze de la 36.000 la 24.000.AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!