Secretarul de stat al SUA, implicat într-un accident în timp ce mergea pe bicicletă

Secretarul de stat al SUA, implicat într-un accident în timp ce mergea pe bicicletă

Secretarul de stat al SUA John Kerry se află în stare stabilă la un spital din Geneva, după ce a fost rănit într-un accident în timp ce mergea pe bicicletă, în apropiere de localitatea Scionzier, în Alpii francezi, a anunțat purtătorul său de cuvânt, relatează Reuters.

Kerry a fost transportat cu un elicopter medical la un spital din Geneva, unde este examinat, a precizat purtătorul său de cuvânt, John Kirby. 'Secretarul de stat John Kerry este în stare stabilă și a suferit probabil o accidentare la picior. Nu și-a pierdut cunoștința', a adăugat John Kirby.

Potrivit AFP, accidentul s-a produs în jurul orei locale 09.40 (07.40 GMT) , în apropiere de localitatea Scionzier, în departamentul Haute-Savoie (estul Franței), iar Kerry a fost transportat cu elicopterul la spitalul universitar din Geneva, unde este examinat medical.

Purtătorul de cuvânt nu a dat detalii privind circumstanțele în care s-a produs accidentul, dar a precizat că 'personal medical și un medic se aflau în convoiul în care se afla secretarul de stat în momentul accidentului'.

Un alt responsabil al Departamentului de Stat a confirmat, sub rezerva anonimatului, că oficialul american este 'în formă' și 'conștient'. Potrivit acestui diplomat, care nu s-a aflat la fața locului, John Kerry ar fi căzut într-un 'viraj', în apropiere de Scionzier, la aproximativ 40 de minute de Geneva. Nici un alt vehicul nu a fost implicat în incident.

John Kerry, care va împlini 72 de ani în decembrie, obișnuiește să facă ciclism în timp ce se află în turnee în Europa. El se află la Geneva de vineri pentru convorbiri cu ministrul iranian de externe Mohammad Javad Zarif privind programul nuclear iranian și urmează să ajungă la Madrid duminică după-amiază. După capitala spaniolă, John Kerry este așteptat luni seara la Paris pentru a participa marți la o reuniune a coaliției internaționale împotriva grupării jihadiste Statul Islamic.

AGERPRES/( AS — editor: Violeta Gheorghe)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”