Sebastian Iacob Moga, noul director general al Loteriei Române

Sebastian Iacob Moga, noul director general al Loteriei Române

Sebastian-Iacob Moga va prelua vineri, 10 ianuarie, şefia Companiei Naţionale "Loteria Română", după ce Consiliul de Administraţie a decis în şedinţa de joi numirea acestuia în funcţia de director general, informează instituţia.

Moga îl va înlocui pe Alexandru Mircea Croitoru, care a fost numit în această funcţie în aprilie 2019.

"Principala misiune a Companiei Naţionale "Loteria Română" S.A. este de a-şi exploata la maxim activităţile, astfel încât veniturile să crească în fiecare an, în vederea susţinerii politicilor guvernamentale de finanţare a unor obiective de interes naţional. Pentru punerea în aplicare a unei strategii coerente, eficiente şi responsabile, s-a considerat ca fiind necesară numirea unui director general care să fie familiarizat cu planurile şi activităţile companiei, a unui lider cu experienţă, dar care să vină cu o nouă viziune în vederea îmbunătăţirii întregului sistem intern de management. Sebastian Iacob Moga îndeplineşte cu succes toate aceste cerinţe, având o vastă experienţă de manager în cadrul Loteriei Române", precizează instituţia într-un comunicat remis AGERPRRS.

Încă din anul 2005, Sebastian Iacob Moga a ocupat mai multe poziţii de conducere la nivelul companiei, inclusiv pe cea de director general şi a coordonat cu succes activitatea mai multor centre teritoriale, fiind un bun cunoscător al operaţiunilor de managament şi marketing. În ultimii ani a deţinut funcţia de manager de zonă al Punctului de Lucru Judeţean Cluj.

"Consider că experienţa avută în teritoriu, privind dezvoltarea reţelei Loteriei, ar fi un prim argument care să convingă că este loc de mai bine la nivelul întregii companii, că sunt soluţii pentru o creştere a veniturilor din exploatare, precum şi pentru o creştere a vizibilităţii în piaţa jocurilor de noroc. Sunt destule măsuri care pot fi aplicate, astfel încât să ne putem plia mai bine pe obiectivul principal al companiei, acela de a contribui la finanţarea obiectivelor de interes naţional", a declarat Sebastian Iacob Moga, noul director general al Companiei Naţionale "Loteria Română" S.A.

Principalele obiective dispuse de către Consiliul de Administraţie pentru noul director general vizează eficientizarea reţelei proprii de vânzare şi întocmirea unui plan de măsuri în vederea implementării platformei online de vânzare a produselor loto.AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 Rusia propune împărțirea Ucrainei cu Ungaria și Slovacia. O nouă strategie geopolitică