Sebastian Burduja, carte privind „planul pentru București”: „Am un vis, să ridicăm Capitala României mai sus decât a fost vreodată”
Sebastian Burduja, ministru al Energiei și liberal care ar vrea să candideze pentru Primăria Generală, a scris o carte referitoare la viziunea sa despre București, putând fi făcute deja precomenzile.
„Astăzi, când toată lumea vorbește despre alegeri și politicieni, eu aleg să vorbesc despre viziune și cetățeni. Despre Planul meu pentru București (Editura Litera, 2024). Blocat în trafic, mă uit pe geamul mașinii la un oraș cenușiu și neprietenos, cu trecători îngândurați și șoferi nervoși. Un București sufocat de haos, dezordine și poluare, din care mulți vor să plece, pentru că nu se mai regăsesc aici. Acest oraș, cu toată frumusețea, dar și imperfecțiunile lui, merită mai mult. Am spus mereu: cea mai importantă resursă a unui oraș sunt oamenii. Iar bucureștenii, înainte de a fi de dreapta, de stânga sau de centru, sunt cetățeni care au dreptul de a trăi decent în Capitala țării lor”, a scris pe pagina sa de Facebook Sebastian Burduja.
„Am scris această carte pentru că am un vis: să ridicăm Capitala României mai sus decât a fost vreodată și să redescoperim plăcerea de a trăi aici, bucuria de a ne crește copiii aici și liniștea de a îmbătrâni aici. Este o carte pe înțelesul tuturor despre viziunea mea pentru București: ce trebuie să facem de acum înainte, privind spre viitor. M-am apucat să o scriu anul trecut, punând pe hârtie parte din experiența mea ca expert în dezvoltare regională și urbană la Banca Mondială în SUA, precum și lecții din administrația centrală, de la cele două ministere pe care le-am condus: cercetare, inovare și digitalizare, respectiv energie. Veți regăsi și anecdote, și exemple de bune practici din marile orașe ale lumii”, a completat președintele PNL București.
Burduja: Împreună să schimbă Bucureștiul în bine
„Îmi doresc ca această carte să fie prilejul de a porni o conversație despre viitorul Bucureștiului și despre Bucureștiul Viitorului. Sunt convins că cei care țin la acest loc se vor implica nu doar cu vorba, cât mai ales cu fapta. Pentru că politica este despre cetățeni, nu despre politicieni. Așa cum bătălia pentru București nu este despre un candidat sau altul, ci despre viziunea pe care o putem contura pentru acest oraș și oamenii lui. Iubesc Bucureștiul și sunt convins că nu sunt singurul. Și că împreună putem să-l schimbăm în bine, cu forța unei noi generații, conectată la pulsul lumii. Temelia pentru Bucureștiul Viitorului este acest Plan. Precomenzile sunt disponibile de astăzi”, a conchis Sebastian Burduja.
Pentru moment PSD și PNL nu au ajuns la consens nici în ceea ce privește o candidatură comună, dar nici dacă fiecare trebuie să se prezinte în alegeri cu propriul candidat.
Sursa: adevarul.ro