Sean Pen și Charlize Theron au rupt logodna (presă)
Actorii Sean Pen și Charlize Theron au rupt logodna și au pus capăt la peste doi ani de relație, relatează mass-media americane miercuri citate de AFP. Cele două vedete de la Hollywood au fost văzute ultima dată împreună la Festivalul de la Cannes în mai, unde Charlize Theron și-a prezentat filmul "Mad Max". Potrivit publicației US Weekly, Charlize Theron, 39 de ani, este cea care a decis să pună capăt relației cu Sean Penn, 54 de ani.
Cei doi actori au împărtășit în 2004 unul din momentele cele mai prielnice din cariera lor când au primit Oscarul pentru cel mai bun rol principal, ea pentru filmul 'Monster' iar el pentru 'Mystic River'. Sean Penn a primit a doua oară trofeul, în 2009, pentru rolul lui 'Harvey Milk'.
Nimic nu lăsa să se întrezărească această despărțire având în vedere că Charlize Theron declara luna trecută revistei britanice Elle: 'În afară de faptul că este partenerul meu, este și bărbatul vieții mele'.
Charlize Theron a filmat sub regia lui Sean Penn lung-metrajul 'The Last Face', a cărui lansare este prevăzută anul acesta și în care joacă alături de actorul spaniol Javier Bardem. AGERPRES