Se „zgârmă” și la „Pământul Strămoșesc”, asociația fondată de Georgescu și un fost ofițer de informații

Se „zgârmă” și la „Pământul Strămoșesc”, asociația fondată de Georgescu și un fost ofițer de informații

Mai multe percheziții au avut loc marți la apropiați ai lui Călin Georgescu. Anchetatorii au ajuns și la sediul Asociației „Pământul Strămoșesc”, o organizație fondată de Georgescu și un fost ofițer în serviciul de informații al Armatei.

Anunțul legat de perchezițiile la sediul Asociației „Pământul Strămoșesc” a fost făcut chiar de Călin Georgescu. Pe lângă sediul Asociației, anchetatorii au descins și la șefii de campanie ai lui Georgescu.

„Noi vrem Binele și ei ne vor Răul. Același lucru (n.r. percheziții) s-a întâmplat și la sediul Asociației „Pământul Strămoșesc”, tot în această dimineață”, a scris Călin Georgescu, marți, pe Facebook.

Ce este Asociația „Pământul Strămoșesc”

Asociația Pământul Strămoșesc, numită după o revistă legionară care a circulat în perioada interbelică, a fost înființată în anul 2021 de Călin Georgescu, alături de un fost candidat la parlamentare din partea AUR și un fost ofițer al serviciului secret al armatei, după cum reiese dintr-un document oficial primit de Digi24.ro de la Ministerul Justiției.

În obiectivele Asociației se regăsesc mai multe concepte, printre care enumerăm „diseminarea cunoștințelor legate de teoria și practica distributistă” sau „diseminarea cunoștințelor legate de modele social-economice alternative (peer to peer, open source, blockchain)”.

Asociația Pământul Strămoșesc, de fațadă, susține că promovează „micul producător” și „identitatea neamului”, dar l-a adus în față constant, în ultimii ani, pe Călin Georgescu. Pământul Strămoșesc i-a promovat inclusiv programul „Apă. Hrană. Energie”.

„Să vină lângă noi cel care crede nelimitat în Isus Hristos și Țară”, este un afiș în care Călin Georgescu este prezentat drept „președinte”, publicat pe Facebook pe 20 iulie 2024.

Micii producători care vând hanorace de peste 700 de lei

Asociația Pământul Strămoșesc are și o platformă prin care susține că unește producătorii locali cu cei care vor să susțină economia locală.

În timpul alegerilor prezidențiale din 2024 nu se găsea nimic de vânzare pe acel site, dar pe 1 martie 2024 erau vândute mai multe produse, cum ar fi morcovi (4 lei), Hanorac Brândușa (850 de lei), Hanorac Scufița (750 de lei), Hanorac Cosânzeana (1.100 de lei), Mandala (400 de lei), ouă de găină (1.50 lei) sau pomișori din cristale semiprețioase (300 de lei).

Unul dintre fondatori a lucrat în serviciul secret al Armatei

Unul dintre fondatorii Asociației, alături de Călin Georgescu, este Bogdan Vacusta. El a apărut alături de Călin Georgescu în pozele publicate de Digi24.ro în noiembrie anul trecut.

Ministerul Apărării a subliniat încă din 2024, la solicitarea Digi24.ro, că Vacusta a lucrat la Direcția Generală de Informații a Apărării între 2002 și 2015. Detalii, aici .

În documentele primite de Digi24.ro, Vacusta încă apărea în noiembrie 2024 în conducerea asociației drept „director de dezvoltare”.

În prezent, numele lui apare pe mai multe articole legate de criptomonede, preluate inclusiv de o revistă de geopolitică susținută de Academia Română. Criptomonedele se bazează pe tehnologia tip blockchain.

Informațiile primite de Digi24.ro mai indică faptul că ar fi participat în mai mulți ani la conferințe în Federația Rusă.

Informațiile despre implicarea lui în Asociația Pământul Strămoșesc au fost publicate încă din anul 2022 de jurnaliștii Vlad Stoicescu și Ovidiu Vanghele (în podcastul Judecata de Acum ).

Hurduzeu și „distributismul”

Un alt fondator al Asociației, Ovidiu Hurduzeu, îl lăuda în 2019 pe Călin Georgescu pentru că este un apărător al „conceptelor distributiste - de exemplu răspândirea proprietății productive” și că nu s-ar folosi de ele în scopuri „oportunist-politicianiste”. Hurduzeu este un promotor al doctrinei economice distributiste.

Același Ovidiu Hurduzeu amintea că „legionarii lui Corneliu Zelea Codreanu au avut și ei o doctrină economică de tip distributist”. Despre legăturile lui Georgescu cu legionarii. Doctrina economică se bazează pe principiul răspândirii proprietății productive, descentralizarea și păstrarea activităților la nivelul cel mai de jos la care pot funcționa și solidaritatea.

Hurduzeu a fost candidat AUR la Senat în Ilfov în anul 2020, dar nu a reușit să obțină un loc în Parlament, deși a fost prezentat drept unul dintre ideologii partidului. Și-a motivat candidatura menționând că „luptă împotriva forțelor întunericului”.

Potrivit informațiilor din presă, este considerat un „preferat” al Sputnik, principalul organ de propagandă al Federației Ruse în România.

Totodată, Hurduzeu, s-a arătat îngrijorat de soarta lui Putin, în timpul protestelor declanșate după arestarea opozantului rus Alexei Navalnîi (care a murit în timp ce era deținut).

Hurduzeu a fost și lider al unui partid de extremă dreapta și a mai spus în spațiul public că tinerii care studiază în Europa cu burse Erasmus ar trebui „reeducați”.

Legăturile cu legionarii

Reamintim că numele asociației provine de la o revistă răspândită în grupurile legionare din perioada interbelică.

În plus, un comunicat de pe site-ul asociației arată că, în 2021, Pământul Strămoșesc „și-a unit puterile” cu „Frăția Ortodoxă” pentru a ajuta „producătorii locali” în nevoie lor.

Într-un interviu acordat de cercetătoarea Adina Marincea pentru Digi24.ro în noiembrie anul trecut, aceasta a menționat că „Frăția Ortodoxă” este „o organizația bine-cunoscută neolegionară”.

„Georgescu organiza împreună cu Frăția Ortodoxă, deja o organizație bine-cunoscută neolegionară, tabere de muncă. Taberele de muncă sunt ceva ce frățiile ortodoxe fac de foarte mulți ani. În 2021, Dan Grăjdeanu a chemat voluntari și membri ai frățiilor ortodoxe din toată țara să vină într-o tabără de muncă la Petru Vodă, la Mânăstirea Paltin, mânăstire cunoscută drept cuib neo-legionar (...) E interesant că în această tabără de muncă, Grăjdeanu spune foarte clar că adunarea s-a făcut la apelul lui Călin Georgescu”, a explicat Adina Marincea, pentru Digi24.ro.



Citește și:

populare
astăzi

1 Încep dezvăluirile? / „Da, am deservit naiv sistemul, până m-am săturat de el. E putred de stricat, cangrenat de tot”

2 „Serviciile l-au aruncat peste bord pe Iohannis”

3 VIDEO Imagine de la protestul din Piața Victoriei...

4 ALERTĂ „Serviciile de informații rusești ar fi interferat în recentele alegeri din România / Există dovezi substanțiale că acest lucru s-a întâmplat înt…

5 Trădat și de ai lui? / Fotografie cu tâlc apărută într-o publicație de limbă germană din Sibiu cu una din proprietățile președintelui Iohannis