Se strică vremea: averse, descărcări electrice, lapoviță și ninsoare. Unde va fi în continuare cald

Se strică vremea: averse, descărcări electrice, lapoviță și ninsoare. Unde va fi în continuare cald

După temperaturile de vară, vremea se strică. Meteorologii anunță că valorile termice scad față de cele înregistrate în intervalul precedent, mai ales în Banat, Crișana și Maramureș, astfel că se vor situa în jurul celor specifice perioadei. În restul țării, vremea se menține caldă pentru această perioadă.

Bucureștenii vor avea parte de vreme deosebit de caldă. Foto: Arhivă

Bucureștenii vor avea parte de vreme deosebit de caldă. Foto: Arhivă

Potrivit meteorologilor, maximele se vor încadra între 18 și 20 de grade în nord-vest, iar mercurul din termometre ar urma să urce până la 32-33 grade Celsius în sud-vestul țării. În plus, minimele se vor situa între 6 și 16 grade Celsius.

Instabilitatea atmosferică își va face simțită prezența treptat și se va manifesta îndeosebi după-amiaza, sub formă de înnorări, averse și descărcări electrice în Banat, Crișana și Maramureș, iar seara și noaptea și în Transilvania, Oltenia, mare parte din Moldova și local în Muntenia, conform A1 .

Se vor semnala condiții de grindină, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, mai ales în zonele de deal și de munte, se vor cumula cantități de apă de 20 - 30 l/mp.

Aproape de sfârșitul intervalului, în nordul Carpaților Orientali și în Munții Apuseni, la altitudini de peste 1.800 m, se vor semnala precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

În toate regiunile, local și temporar, vântul va sufla mai tare, cu viteze cuprinse, în general, între 50 și 60 km/h, iar în zona montană cu peste 75-80 km/h, iar în timpul ploilor poate căpăta aspect de vijelie.

Cum va fi vremea în București

Bucureștenii vor avea parte de vreme deosebit de caldă, iar maximele vor fi cuprinse între 31 și 32 de grade Celsius.

Cerul va fi variabil, temporar noros în cursul nopții atunci când se vor semnala averse. Vântul își face simțită prezența, suflând moderat (35 - 45 km/h), iar minimele vor fi cuprinse între 14 și 16 grade Celsius.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...