Se strânge laţul în jurul lui Năstase/Fostul ministru al Finanţelor din Guvernul Năstase, Mihai Tănăsescu, audiat la DNA în Mega-Dosarul IT

Se strânge laţul în jurul lui Năstase/Fostul ministru al Finanţelor din Guvernul Năstase, Mihai Tănăsescu, audiat la DNA în Mega-Dosarul IT

Fostul ministru al Finanţelor din Guvernul Năstase, Mihai Tănăsescu, audiat la DNA în Mega-Dosarul IT.
Mihai Tănăsescu a fost ministrul de Finanţe în Guvernul Năstase, în perioada 2000-2004. El a ocupat de asemnea funcţii de prestigiu cum ar fi: reprezentantul României la FMI (1997) şi la Banca Mondială (1997).

În prezent el este vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii (BEI), cea mai importantă instituţie financiar-bancară a Uniunii Europene.

Mihai Tănăsescu a fost de asemenea una dintre propunerile pentru funcţia de prim-ministru în 2009, după ce Guvernul Boc a fost înlăturat printr-o moţiune de cenzură.

În acest dosar au mai fost audiaţi ca martori actualul şef al Secretariatului General al Guvernului, Ion Moraru,Eugen Bejinariu şi senatorul Şerban Mihăilescu, foşti şef ai SGG, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior,Mihnea Costoiu, Ioan Cordoş, fostul secretar de stat din Ministerul Comunicaţiilor, Sorin Eftene, fostul director general interimar al Microsoft România, şi Corina Dumitrescu, membru CSM şi fostă angajată a Ministerului Justiţiei.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, în 10 iulie, că procurorii Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări în cauza penală constituită ca urmare a sesizării Corpului de Control al Primului-ministru din 21 mai 2013.

"Obiectul sesizării l-a constituit închirierea şi extinderea de licenţe educaţionale de către, Ministerul pentru Societatea Informaţională şi Ministerul Educaţiei Naţionale care contrar dispoziţiilor acordului cadru nr. 32/12.08.2009 au încheiat, contrar HG nr. 460/2009, contracte de furnizare produse, existând indicii că s-au efectuat plăţi privind o sumă de aproximativ 9 milioane euro, destinate unităţilor de învăţământ", a precizat DNA.

Potrivit sursei citate, în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă în legătură cu infracţiuni de corupţie, luare de mită, dare de mită şi abuz în serviciu.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”