În ciuda campaniilor de săpături, nu s-a găsit nimic. În anii '70, Securitatea a vrut să-i păcălească pe urmaşii „Sfinxului de la Bădăcin” să participe la o reânhumare a unor oseminte străine, despre care spuneau că sunt ale lui Maniu.

În primăvara anului viitor, un grup de cercetători vor relua căutările osemintelor marelui om politic Iuliu Maniu, care a murit în închisoarea de la Sighet, la vârsta de 80 de ani, după ce a fost condamnat la temniţă pe viaţă pentru săvârşirea de „fapte criminale“, în urma  „Înscenării de la Tămădău“ , când fruntaşi ţărănişti au vrut să fugă din ţară pentru a lupta împotriva comunismului.  

  

Cercetătorul Gheorghe Petrov, de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, a primit în această toamnă o informaţie de la un intelectual care a lucrat mulţi ani în Sighet, care i-a dezvăluit că un localnic din Sighet i-a mărturisit, cu puţin înainte să moară, că a făcut parte dintr-un grup care a scos cadavrul lui Iuliu Maniu din Cimitirul săracilor din Sighet, după moartea sa, care a avut loc la data de 5 februarie 1953, şi l-a dus într-un loc secret, cu gândul că după ce va cădea comunismul să îl ducă la Bădăcin. Acest loc secret s-ar afla chiar în Sighetul Marmaţiei. 

„Dacă fizic se mai poate interveni pe teren, eu o s-o fac, în primăvara anului viitor. Altă şansă de a mai găsi osemintele lui nu cred că va mai apărea vreodată“, a spus Gheorghe Petrov, care va continua căutările alături de echipa sa formată de istoricul Marius Oprea, fondatorul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din România, Paul Scrobotă, de la Muzeul de Istorie şi Ştiinţele Naturii din Aiud şi de Horaţiu Groza, de la Muzeul de Istorie din Turda. 

Următoarea campanie de cercetare s-a făcut pe malul râului Iza, după ce un domn a susţinut că tatăl său, care a fost deţinut de drept comun la Sighet, ar fi fost implicat în luarea cadavrului lui Iuliu Maniu şi transportarea lui cu o căruţă şi reînhumarea sa pe malul râului. „Atunci am lucrat cu Parchetul Militar şi am fost ajutaţi cu forţa de muncă a soldaţilor care-şi satisfăceau stagiul militar. Am verificat mai mult decât locurile precizate, însă nici urmă de mormântul lui Maniu. Este adevărat, în urma inundaţiilor din anii 70, apele au rupt porţiuni mari din mal, vizibile şi astăzi, dar locul indicat de bărbat era departe de acestea“, mărturiseşte arheologul. Prin urmare, din anul 2007, când au avut loc ultimele căutări, nimeni nu a mai încercat să găsească locul unde odihneşte marele om politic.

La începutul anilor ’70, Securitatea a încercat să-i păcălească pe urmaşii lui Iuliu Maniu şi i-a informat despre faptul că s-au găsit osemintele lui din Cimitirul săracilor şi urmează să fie reînhumate în satul natal, povesteşte Matei Boilă, unul dintre strănepoţii Sfinxului de la Bădăcin. 

Măsura a venit după un demers la nivel înalt al Clarei Boilă, nepoata lui Maniu, care i-a trimis lui Nicolae Ceauşescu o scrisoare în care îi cerea să i se indice locul în care a fost îngropat Iuliu Maniu „pentru a putea îngriji mormântul“, cerând permisiunea să-l îngroape la Bădăcin, alături de părinţii săi.  

Numai că nimeni din familie nu a fost lăsat să participe la exhumare, iar când delegatul le-a spus cum a fost identificat, urmaşii şi-au dat seama că totul este o minciună. Întrebat cum a fost identificat, cel care s-a prezenta că este colonel în serviciul de protocol al Ministerului de Interne a răspuns că după o fotografie, apoi minciunile au curs culminând cu întocmirea unui certificat medico-legal fals. Familiei i s-a spus că Iuliu Maniu a fost îngropat în sicriu, ori deţinuţii politic erau aruncaţi direct în groapă, fără sicriu, că în momentul în care au săpat avea mâinile încrucişate pe piept, ceea ce, ţinând seama că era vorba de oseminte cu totul descarnate, după trecerea a douăzeci de ani de la înmormântare, era de-a dreptul imposibil. Totodată, se enumerau ce dinţi şi măsele s-au găsit, ori, la data morţii, el nu mai avea nici un dinte. O altă mare greşeală a celor ce au întocmit certificatul medico-legal a fost faptul că au trecut faptul că decedatul prezenta o fractură la cubitus, în condiţiile în care Iuliu Maniu avea o fractură la tibie, din timpul Primului Război Mondial. Pus în faţa acestor fapte, delegatul care a venit cu vestea la familia Boilă şi-a cerut scuze şi a promis că va reveni cu oasele lui Iuliu Maniu. Ceea nu s-a mai întâmplat niciodată. 

Evident, vestea că s-au găsit osemintele lui Iuliu Maniu a făcut vâlvă printre foştii membri ai Partidului Naţional Ţărănesc, care acum, în anii ’70, erau în libertate, după ce, la rândul lor, au făcut ani grei de închisoare. Corneliu Coposu, care coresponda cu  Ilie Lazăr, considerat a fi „copilul de suflet al lui Iuliu Maniu “, au atins şi acest subiect.  Ion Andrei Gherasim,  nepotul lui Ilie Lazăr, şi fostul şef de cabinet al lui Corneliu Coposu, ne-a pus la dispoziţie un fragment din scrisoarea datată 7 iulie 1971, Cluj, trimisă de bunicul său lui Coposu. Iată fragmentul din scrisoare în care se vorbeşte despre deshumarea osemintelor lui Iuliu Maniu: „Dragă Puiule, în altă ordine de idei, cred că te-au informat rudele de sânge a martirului nostru despre aşa-zisa exhumare, la care eu, ca singurul ardelean în proces cu el, şi ca şef al Maramureşului unde a murit, aş fi dorit să asist, dar familia mi-a comunicat că «Nici ei nu pot lua parte şi că rămăşiţele se vor preda acolo unde doreşte familia». Eu, înainte cu vreo două luni, am fost chemat la Securitate şi între altele întrebat dacă nu ştiu unde este înmormântat Iuliu Maniu. Le-am spus că acest răspuns îl poate da fostul director al închisorii din Sighet, care este directorul administrativ al fostului liceu Dragoş Vodă şi care este ţăranul din Vişeul de Jos, Ciolpan Vasile. Ei au fost curioşi ce ştiu eu. Pentru tine personal comunic că nu cred în certitudinea că ce ar trebui să fie predat într-o cutie familiei sunt oasele bătrânului şi cred că greşit s-a făcut o astfel de înhumare“. Numai că Vasile Ciolpan a murit în 2004 şi a dus secretul cu sine în mormânt.

Istoricul Marius Oprea spune că dacă ar fi fost găsit, Iuliu Maniu ar fi fost identificat uşor, întrucât avea o tijă la picior, în urma unei intervenţii chirurgicale suferite după ce a fost rănit în timpul primului Război Mondial.