Se pare că Iohannis încearcă IZOLAREA PSD! Dragnea mai are cel mult 6 luni de libertate! Întâlniri secrete în campanie!

Se pare că Iohannis încearcă IZOLAREA PSD! Dragnea mai are cel mult 6 luni de libertate! Întâlniri secrete în campanie!

Se pare, spun surse din ALDE, că varianta înmânării de către Iohannis a mandatului de prim-ministru vechiului său amic Călin Popescu Tăriceanu nu este chiar așa de paranoică cum pare la prima vedere. Dovada cea mai bună este avertismentul apăsat al președintelui de la finalul întâlnirilor de protocol de miercuri cu partidele și minoritățile, întâlniri de la care PSD și ALDE au lipsit: „PSD-ului îi spun că această atitudine necooperantă cu Președintele României este nesănătoasă.”

Însă, în campanie, chiar în ultima săptămână, grupuri de negociatori de la ALDE și PNL s-au întâlnit și negociat. De la ALDE a vorbit Daniel Chițoiu și de la PNL Mihai Voicu. Naiba știe, dar nu este exclus ca Tăriceanu și Iohannis să se fi întâlnit și ei. Doar în timpul cât a fost prim-ministru, Tăriceanu a pompat zeci de milioane din banii Guvernului pentru a ajuta Sibiul să se primenească în rol de capitală culturală europeană. Cu Iohannis primar. Și, când se pompează atâția bani se creează multe punți de interese...

Ar mai fi impedimentul penal și împachetarea pentru prostimea care l-a votat pe Iohannis în 2014 a acestei operațiuni care este fix Soluția Imorală 2. 

Tăriceanu se judecă, dar nu este condamnat. S-ar putea să fie declarat nevinovat sau să ia cu suspendare. Dar până atunci mai trece timp. Pentru că este un proces cu multe implicații și cu multe personaje grele.

Așa ajungem la Dragnea. Și la procesul lui. Care e simplu și va fi soluționat în maximum 6 luni de-acum încolo. 

De atât are președintele nevoie. Că de atunci încolo începe lupta pentru putere. Dacă toți spurcă acum PNL, pe bună dreptate, și acuză faptul că acest partid a rămas fără lideri, și la PSD, după eliminarea lui Dragnea va fi la fel. Poate chiar mai rău!

Deci, în pofida acestui vot bulversant și a fierbințelii care i-a cuprins pe mulți, mutul de la Cotroceni are încă destule pârghii de negociere...

Principalele declarații de miercuri ale lui Klaus Iohannis (sursa - Administrația Prezidențială):

Am avut astăzi o rundă de consultări cu partidele politice care vor intra în noul Parlament, o rundă de consultări care, după părerea mea, a fost necesară și am constatat că toți cei care au binevoit a participa la întâlnirile de astăzi au fost tot de aceeași părere, că aceste discuții au fost binevenite.

Toți reprezentanții partidelor mi-au prezentat pe scurt opiniile lor în legătură cu alegerile. În general, lumea a apreciat faptul că alegerile au fost bine organizate și s-au desfășurat în condiții foarte bune.

Partidele mi-au prezentat, fiecare în parte, cum văd în continuare posibile alcătuiri de guverne, ce probleme sunt prioritare pentru fiecare în parte. Aceste lucruri vi le-au prezentat la ieșirea de la consultări și nu aș vrea să reiau eu aceste teme.

O notă discordantă în această rundă de consultări au făcut PSD și ALDE, care nu au binevoit să vină la aceste consultări. PSD-ului îi spun că această atitudine necooperantă cu Președintele României este nesănătoasă.

Am convenit cu toate formațiunile care s-au prezentat astăzi că ne vom revedea la o nouă rundă de consultări, pe care o voi convoca după ce noul Parlament va intra în funcțiune.

Dacă aveți întrebări, poftiți!”

Întrebări din partea reprezentanților mass-media:

Jurnalist: Unul dintre partidele care a fost astăzi la consultări, mai precis PNL, a luat în calcul, e drept, cu șanse mici, și varianta ca toate partidele de dreapta să reușească să formeze o alianță. Vedeți posibilă o asemenea variantă? Inclusiv cu ALDE?

Klaus Iohannis: Aritmetic, sigur, este posibil. Dacă va fi posibil și politic, vom vedea.

Jurnalist: Spuneți că este posibil aritmetic o astfel de variantă. Domnule Președinte, românii au votat PSD într-o proporție covârșitoare, au majoritatea. Trebuie să fie premierul de la PSD?

Klaus Iohannis: Premierul trebuie să fie de la o formațiune sau de la o coaliție care mă convinge că va avea o majoritate în Parlament.

Jurnalist: Nu de la partidul care a câştigat majoritatea şi ar putea să vină şi aritmetic?

Klaus Iohannis: Cred că v-am răspuns foarte clar.

Jurnalist: Doamna Laura Codruța Kövesi a primit un verdict din partea acelei comisii, s-a spus că nu a plagiat, deși au admis și cei de acolo că 4% din teza doamnei Kövesi este copiată. Dumneavoastră ca profesor, și ați avut și declarații în acest sens, că și dacă trei rânduri sunt copiate, atunci acea persoană ar trebui să plece. Ce ar trebui să facă acum șefa DNA?

Klaus Iohannis: Doar că nu mai sunt profesor, ci sunt Președinte, și în calitate oficială vă spun că, pentru această chestiune, competenți sunt cei din CNATDCU.

Jurnalist: Moral, cum vedeți situația, ca șefa DNA să aibă un astfel de verdict și să se spună că, totuși, 20 de rânduri nu au fost ale dânsei?

Klaus Iohannis: Nu este rolul meu să interpretez aceste detalii. Dacă CNATDCU a dat decizie de neplagiat, atunci iau această decizie de bună.

Jurnalist: Domnule Președinte, în aceste condiții, Dacian Cioloș rămâne încă o opțiune pentru poziția de Premier, din punctul dumneavoastră de vedere?

Klaus Iohannis: Înainte de a avea consultări cu toate formațiunile politice, nu pot să vă dau un răspuns public la această chestiune. Este clar că, după ce vom avea un Parlament, vom avea o rundă de consultări, și atunci chiar voi aștepta să vină toată lumea și să spună dacă vor Premier, după care o să fiu în situația să judec propunerile și să mă gândesc la o desemnare.

Jurnalist: Ca să înțelegem bine, ați luat în calcul și varianta în care, în urma redistribuirilor, PSD va avea majoritate absolută? Atunci, ar trebui doar pe ei să îi chemați la consultări.

Klaus Iohannis: Păi, de asta așteptăm rezultatul final.

Jurnalist: În această rundă de consultări de astăzi, vreunul din partide v-a avansat și o nume, o propunere pentru funcția de Premier?

Klaus Iohannis: Nu. Niciuna din formațiunile de astăzi nu a revendicat acest lucru și nici nu au venit cu propuneri.

Jurnalist: Fostul Președinte al statului, Traian Băsescu, menționa astăzi că v-a spus că ar putea să fie cea mai bună propunere pentru funcția de Premier. Ar putea fi o soluție care să stea în picioare, o variantă?

Klaus Iohannis: Dacă găsește o coaliţie care îl sprijină.

Jurnalist: Dacă PSD nu va veni nici la următoarele consultări, luaţi în calcul să faceţi o desemnare din cadrul altui partid, sau din afara PSD-ului?

Iohannis: Nu, eu abordez chestiunea foarte  serios.

Jurnalist: Deci vă aşteptaţi să vină PSD la consultări săptămâna viitoare?

Klaus Iohannis: Evident!

Jurnalist: Există posibilitatea să propuneţi, să desemnaţi un Premier, altul decât cel propus de partidele parlamentare?

Klaus Iohannis: Constituţia îmi dă, sigur, acest drept, dar eu o să rămân în zona negocierilor şi voi propune, voi desemna, o persoană care este discutată şi negociată cu o coaliţie care va putea să aibă o majoritate în Parlament.

Jurnalist: Astăzi Curtea Constituțională a declarat constituţională legea care majorează salariile, urmează să ajungă la dumneavoastră. Ce decizie veţi lua mai departe cu această lege, veţi promulga, o veţi trimite mai departe la Parlament?

Klaus Iohannis: O voi promulga!

Jurnalist: Care va fi semnul sau indiciul că un partid sau o majoritate, dacă un partid nu reușește să aibă o majoritate absolută, cum vă va convinge că o coaliţie are majoritate în Parlament, de exemplu, PSD – ALDE?

Klaus Iohannis: Tot aritmetic!

Jurnalist: Şi pe baza a ce anume, a votului pe conducerile Camerelor, sau care va fi exact principiul care va sta la baza ideii că o coaliţie are majoritate?

Klaus Iohannis: Calcul simplu pe mandate, sigur că da!

Jurnalist: Având în vedere că au participat la consultări şi persoane care nu vor face parte din viitorul Parlament şi nu vor vota, în consecință, nici Guvernul, care a fost relevanţa discuțiilor cu persoane precum domnul Aurel Vainer? Au mai fost şi alte persoane, care chiar nu vor fi parlamentari.

Klaus Iohannis: Am invitat partidele şi le-am invitat să vină cu o delegaţie formată din maxim cinci persoane, fără să condiţionez de calitatea de parlamentar. Ştiţi, partidele din România au şi preşedinţi, şi vicepreşedinţi, şi membri importanți, şi nu neapărat toți sunt parlamentari. Exista politicieni care nu sunt parlamentari.

Jurnalist: Aş dori să vă întreb un lucru legat despre criteriul dumneavoastră de integritate, pe care l-aţi enunţat înainte de campanie, în campania electorală, imediat după rezultatul alegerilor. Şi vreau să vă întreb cum vedeţi alegerile făcute de români în contextul în care au trimis în Parlament liste de senatori şi deputaţi cu probleme penale.

Klaus Iohannis: Aici pot să vă spun foarte simplu: poporul întotdeauna are dreptate.

Jurnalist: Majoritatea se va verifica dacă două partide care trec de 50% rostesc în faţa dumneavoastră acelaşi nume?

Klaus Iohannis: În realitate lucrurile sunt mai simple. Partidele se organizează în coaliţii, îşi numără fiecare mandatele şi, în practică, cei care au mai multe propun ceva şi ceilalţi nu.

Jurnalist: Ieri a avut loc o discuţie telefonică între Liviu Dragnea şi Premierul Dacian Cioloş, este de notorietate acest lucru. Liviu Dragnea i-a cerut Premierului să amâne reducerea TVA şi eliminarea unor taxe, lucruri care ar fi trebuit să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2017. Cum vedeţi o astfel de solicitare? Cum vedeţi relaţia dumneavoastră cu un posibil guvern PSD care a demarat cu astfel de solicitări?

Klaus Iohannis: Eu nu am niciun motiv să văd relaţia cu orice Guvern altfel decât instituţional corectă. Iar ce au discutat Premierul cu preşedintele unui partid nu vreau să comentez eu. Nu au decât cei implicaţi în discuţie să o comenteze, dacă doresc.

Jurnalist: Dar cu amânarea acestor măsuri aţi fi de acord?

Klaus Iohannis: Este vorba de prorogări şi acestea se pot face prin diverse mecanisme, de exemplu prin ordonanţe. Dacă se prorogă sau nu, este mai degrabă decizia Guvernului decât a altcuiva în această fază târzie din an. Se putea face foarte simplu prin lege dacă s-ar fi apucat cineva mai devreme. Vă mulţumesc! Vă doresc o seară bună!



populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”