Se mai întâmplă şi lucruri bune/Adrian Năstase a primit un spor de pedeapsă de 6 luni la condamnarea de 4 ani de închisoare

Se mai întâmplă şi lucruri bune/Adrian Năstase a primit un spor de pedeapsă de 6 luni la condamnarea de 4 ani de închisoare

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au majorat cu şase luni pedeapsa lui Adrian Năstase. Decizia de astăzi este definitivă şi nu mai poate fi atacată.

În mai  puţin de o lună de zile, Adrian Năstase ar putea începe demersurile pentru eliberarea condiţionată.

Acesta a avut de executat în total 54 de luni, dintre care va executa o treime, respectiv 18 luni, din care s-au scăzut cele nouă luni executate deja în dosarul „Trofeul calităţii” şi se va scădea şi perioada care s-a scurs din 6 ianuarie, când a fost încarcerat pentru pedeapsa din dosarul „Zambaccian”, şi până astăzi.

Mai mult, în timp ce era în spatele gratiilor Adrian Năstase a scris două cărţi, iar pentru prima va trebui să i se scadă 45 de zile, iar pentru a doua carte 30 de zile.

Adrian Năstase a declarat vineri în faţa magistraţilor că Direcţia Naţională Anticorupţie „face şi lucruri bune”.

„Eu nu cred că trebuie să iubim sau să dispreţuim justiţia. Trebuie să vedem dacă are ambii ochi legati sau numai unul. DNA e o institutie care face si lucruri bune si lucruri rele. Nu este o institutie neapărat rea, în opinia mea face si lucuri bune, depinde de oamenii care se afla la conducere”, a spus Adrian Năstase în sala de judecată.

Mai mult, avocatii fostului premier au precizat că în funcţie de decizia instanţei vor demara procedurile privind eliberarea condiţionată a acestuia. Totodată, avocatul a adăugat că Năstase a scris o altă carte în cele câteva luni de detenţie şi că mai are o alta în lucru.

În urmă cu o lună, magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins cererea procurorilor DNA ca Adrian Năstase să primească şi un spor de pedeapsă de un an, după contopirea pedepselor primite în cele două dosare. Procurorii au făcut contestaţie.

Condamnat la închisoare cu executare pentru şantaj şi luare de mită 

 Adrian Năstase a fost condamnat, pe 6 ianuarie, la 4 ani de închisoare cu executare pentru şantaj şi luare de mită în dosarul Zambaccian. Aceeaşi pedeapsă a primit-o şi fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, Irina Jianu. Aceasta a fost găsită vinovată de spălare de bani.

 Singura care a fost condamnată la închisoare cu suspendare este Daniela Năstase, soţia fostului premier. Pentru aceasta instanţa a păstrat sentinţa dată de completul de trei judecători şi anume trei ani de închisoare cu suspendare pentru "participaţie improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală". Instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de opt ani.

De asemenea, completul de cinci judecători a decis ca soţilor Năstase să le fie confiscaţi 1.824.303,72 lei. Irinei Jianu i se vor lua 80.489 de dolari şi 500 de euro. În plus, fiecare dintre cei trei condamnaţi este nevoit să achite 20.000 de lei, bani ce reprezintă cheltuieli judiciare.

 Instanţa l-a mai condamnat pe Adrian Năstase la cinci ani de interzicere a unor drepturi, după executarea pedepsei cu închisoarea, respectiv: dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie sau de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

 În dosarul „Trofeul calităţii”fostul premier a fost condamnat definitiv, pe 20 iunie 2012, de către Curtea Supremă la doi ani de închisoare cu executare. Atunci, Năstase a fost găsit vinovat în legãturã cu strângerea de fonduri pentru campania electoralã din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

 Pe 18 martie 2013 acesta a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Jilava, unde şi-a ispăşit pedeapsa din dosarul ”Trofeul Calităţii”. Ulterior, pe 6 ianuarie 2014, a fost încarcerat la Rahova, după ce a primit 4 ani de închisoare în dosarul Zambaccian.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…