Ultimele zile, mai ales cele de după dezbaterea în care a fost îngenuncheat de Kamala Harris, ridică tot mai multe semne de întrebare cu privire la capacitatea lui Donald Trump de a acționa și reacționa atunci când se simte supus unui stres puternic, scrie Laurențiu Mihu într-un editorial pe Universul.net.

Ultimele zile ridică totodată întrebarea dacă actualul Trump nu cumva este o versiune semnificativ erodată comparativ cu versiunea sa din perioada în care a fost președinte. Perioadă în care, bineînțeles era măcar mai tânăr decât este acum; perioadă în care, după cum știm, se confrunta cu mult mai puține și mult mai benigne probleme juridice; în fine, perioadă în care se afla pe val – câștigase alegerile prezidențiale și ajunsese la putere – pe când acum a căzut cumva sub val: încă mai are șanse de a reveni la Casa Albă, dar la fel de bine riscă să nu i se mai întâmple asta, după ce retragerea lui Joe Biden și figura bună făcută rapid de succesoarea sa la învestitură au resetat dramatic cursa.

Ambele întrebări pe care le ridică această versiune de ultimă oră a lui Donald Trump sunt de la sine relevante, având în vedere că, indiferent cât de dificilă și de stresantă poate fi campania, provocările sale tot nu se compară cu ceea ce înseamnă președinția Statelor Unite.

Or, ultimele zile ne-au înfățișat un Donald Trump ca niciodată de înghesuit în colțul ringului, cel puțin din punct de vedere mental, din punct de vedere al capului limpede.

Astfel, în timpul dezbaterii de săptămâna trecută cu Kamala Harris, miliardarului i-au fost expuse o vulnerabilitate și o fragilitate ca niciodată mai pronunțate: parcă prea ușor a fost scos din pepeni, parcă neverosimil de simplu a putut fi destabilizat, parcă prea rapid a sărit să muște momelile aruncate de interlocutoare.

Iar în zecile de ore ce au urmat dezbaterii, același Trump a dat semne evidente că se simte rănit aproape mortal în amorul propriu și că, probabil, asta nu îi va trece niciodată (mai ales dacă în final va și pierde cursa).

A dat semne că problemele sale deja grave cu discernământul care ar fi de așteptat de la o persoană publică și simțul aferent al răspunderii cunosc o agravare și o formă continuată, luând în considerare de pildă insistența cu care miliardarul se agață pe mai departe de fenomenalul fake news cu căței și pisici mâncați de haitienii dintr-un oraș american.

Și este cu atât mai remarcabil cu cât omul procedează astfel în ciuda faptului că minciuna fusese demontată în timp real, în cursul dezbaterii; și în ciuda faptului că, ulterior, persoane care jucaseră un rol serios în lansarea și propagarea minciunii au început totuși să dea înapoi ori să introducă nuanțe care-i aruncă în aer spusele iresponsabile.

Prin comportamentul său doar din ultimele zile, Trump lasă să se înțeleagă cel puțin trei lucruri: că își poate pierde echilibrul chiar și când nu se confruntă cu provocările uriașe pe care le are de înfruntat președintele unei țări de talia SUA; că îi este extrem de greu (dacă nu cumva imposibil) să și-l mai regăsească; dar și că este periculos de deschis la ideea de a continua să se îndrepte spre zid – neabătut, cu toată viteza, cu orice preț, cu toți cei din echipa sa după el, dar la fel de bine și trăgând după sine țara însăși.

Forma toxică în care se află azi Donald Trump sugerează că și americanii (de toate preferințele electorale), și lumea largă au a se teme nu doar de o eventuală victorie a sa, ci și de o eventuală înfrângere.

Acest din urma aspect este cu asupra măsură întărit de precedentul creat în intervalul noiembrie 2020-ianuarie 2021, când înfrângerea sa de către Joe Biden a declanșat, în ceea ce-l privește, operațiunea de negare a rezultatului și a culminat cu cea de subminare a instituțiilor, prin insurecția de la Capitoliu, pe care comportamentul său a alimentat-o, dacă nu cumva a inspirat-o.

Iar partea proastă, azi, este aceea că, la acea vreme, acea versiune a lui Donald Trump părea totuși un pic mai zdravănă decât cea aflată sub ochii noștri în ultima săptămână.

<span;>Ca un făcut, Trump pare să fi fost, pentru a doua oară în doar două luni, ținta unui atentat la viața sa. Nu este exclus ca prima tentativă să fi lăsat deja urme adânci asupra lui – urme care, grefate pe un teren deja fertil, să fi declanșat, să fi favorizat, ori să fi accelerat transformări de a căror manifestare plenară, iată, pare să nu fim scutiți.

Probabil nu este deloc irelevant, nici relativ la contextul mai larg al personalității lui Trump, nici relativ la contextul mai strict circumscris al atentatelor la viața sa, ceea ce candidatul Trump a scris la câteva zile după ce o vedetă își anunțase sprijinul pentru Kamala Harris: “I HATE TAYLOR SWIFT!”.

Da, “o urăsc”. Da, scris cu majuscule…

Și verbul (fondul) și fontul (forma) spun periculos de multe despre tipul de om, despre evoluția sa în ultimii ani, despre transformările din ultimele zile.

Iar una peste alta, fondul și fontul spun periculos de multe despre provocările pe care le vor reprezenta victoria sau înfrângerea lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din noiembrie.

Distribuie Distribuie Comentarii