Din capul locului, menţionez că nu sunt printre cei care solicită demisia ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, după incendiul de la Institutul Matei Balş din Bucureşti, în urma căruia şi-au pierdut viaţa zece persoane. A pleca de bunăvoie ori demis din fruntea ministerului, într-un moment în care, cinstit vorbind, nu i se pot reproşa multe faţă de tragicul incident, ar însemna să-şi păstreze buna reputaţie în rândul susţinătorilor săi şi să revină ulterior din postura de specialist în politici de sănătate publică. Vlad Voiculescu şi-a dorit acest portofoliu ministerial, pentru care USR PLUS a insistat la negocierile pentru formarea coaliţiei de guvernare, drept motiv ar trebui să vedem mostre din profesionalismul său pe un termen mai lung, pentru a ne forma o părere obiectivă.

La mijlocul săptămânii trecute, am citit cu interes ştirea potrivit căreia ministrul Vlad Voiculescu l-a numit consilier cu atribuţii de purtător de cuvânt pe Bogdan Oprea, specialist în comunicare în administraţia publică, ce anterior a îndeplinit aceeaşi funcţie pentru Traian Băsescu. Dacă lui Voiculescu îi putem acorda circumstanţe atenuante vizavi de cazul Matei Balş deoarece conduce ministerul de numai o lună, la fel îl putem considera în perioada de graţie pe Bogdan Oprea, pentru conferinţa de presă din sâmbăta care a urmat incendiului.

Conferinţa organizată sâmbătă seară la Ministerul Sănătăţii a avut doar ca pretext incendiul de la Matei Balş, care se petrecuse la primele ore ale dimineţii de vineri, cu peste 36 de ore înainte de întâlnirea ministrului Voiculescu cu ziariştii. Practic, scopul şi subiectul conferinţei a fost să clarifice poziţia ministrului în chestiunea demisiei care i se solicita în spaţiul public şi în contextul în care o coloană de protestatari se îndrepta în marş către sediul ministerului. Aceasta pare cea mai lesne explicaţie pentru graba în care a fost anunţată şi organizată conferinţa, dar şi pentru jalnicul spectacol de improvizaţie pe care l-a dat protagonistul ei în faţa presei şi a camerelor TV care au transmis în direct pe toate posturile naţionale de ştiri şi pe Internet alocuţiunea ministrului, urmată de dialogul său cu jurnaliştii.

Faptul că nu tragicul eveniment în sine, ci cariera politică a ministrului a constituit obiectivul conferinţei a dovedit-o alegerea deosebit de stângace a cuvintelor ministrului faţă de rudele victimelor, încă din debut: „Le urez celor care şi-au pierdut pe cei dragi multă tărie”. De prisos a mai menţiona că urările sunt asociate evenimentelor fericite, nicidecum unei alte catastrofe spitaliceşti dintr-o serie care parcă nu se mai termină.

Deşi citea de pe foi, Vlad Voiculescu părea că interpretează un stand-up lugubru, pe baza unui text scris cu puţin timp înainte de pornirea camerelor. Altminteri este greu de înţeles motivul pentru care, tot de la primele cuvinte din discurs, ministrul aprinde o petardă care, pe bună dreptate, a inflamat titlurile ştirilor: „Nu ştim ce grozăvie va veni peste noi mâine!”

În reacţiile pe care le-am sondat pe Facebook, fanii necondiţionaţi ai lui Vlad Voiculescu l-au apărat viguros de orice critici, argumentând că, în definitiv, el este ministru şi nu prezicător. N-au reuşit ei oameni mai bine şcoliţi în domeniul sănătăţii publice să anticipeze ori măcar să gestioneze criza sanitară provocată de pandemia COVID-19, în ţări cu pretenţii mai mari.

Dar oare directorul unei companii aeriene căruia i s-a prăbuşit un avion de pasageri, din cauze necunoscute, ar afirma la conferinţa de presă că nu ştie care dintre celelalte avioane îi va mai pica din cer în ziua următoare? Cu siguranţă că nu ar spune aşa ceva, deoarece o persoană desemnată să facă declaraţii în faţa ziariştilor într-o asemenea situaţie ar avea o minimă pregătire în comunicarea de criză. Odată ce catastrofa s-a produs şi s-a intervenit pentru limitarea efectelor sale, este de aşteptat din partea reprezentantului unei instituţii ori companii să transmită publicului, prin intermediul presei, că situaţia este sub control. Dacă această persoană ar specula într-un astfel de moment că dezastrul se poate repeta oricând, bursa zvonurilor ar exploda, iar în rândul publicului s-ar induce panică.

Înţelepciunea populară românească are o vorbă pentru cei care încearcă să-şi compenseze nepriceperea prin aroganţă: „Prostul dacă nu-i fudul, parcă nici nu-i prost destul”. Către finalul conferinţei de presă ( minutul 34:48 ), unul dintre ziariştii prezenţi în sală îi solicită ministrului: „Daţi-ne o măsură pentru a creşte siguranţa în terapie intensivă”, la care replica imediată a lui Vlad Voiculescu este „Am enumerat cinci, despre asta este conferinţa de presă”. Nedumerat de răspunsul în doi peri al interlocutorului, jurnalistul îi spune „Poftiţi?” (sic), la care ministrul repetă aceeaşi ironie, dar cu un ton mai apăsat: „Am enumerat cinci, despre asta este conferinţa de presă!” şi trece la întrebarea altui ziarist.

N-am asistat decât din faţa televizorului la conferinţa de presă de sâmbătă, dar ca jurnalist am participat la sute de astfel de evenimente. Uneori am coborât privirea în pământ, jenat de câte o întrebare stupidă din partea unui coleg de breaslă, alteori poate că şi confraţii mei din presă au simţit la fel la întrebările mele către cel de la pupitru. Însă nu a fost cazul la conferinţa de sâmbătă, unde un jurnalist i-a cerut ministrului să dea un singur exemplu de măsură pentru a creşte siguranţa în ATI. Un bun comunicator instituţional, stăpân pe ceea ce are de spus presei, ar fi profitat de prilej, poate chiar mulţumindu-i de întrebare, pentru a rezuma pe degete cele cinci măsuri pe care anterior le-a expus pe larg. O persoană de bun simţ ar fi preferat să se asigure că livrează corect mesajul instituţiei pe care o reprezintă.

Subsemnatul, vreau să-mi prezint scuzele, în numele meu şi al tuturor celor care urmăreau conferinţa de presă în direct la TV şi n-au apucat să reţină ori să-şi noteze cele cinci măsuri concrete enunţate de Vlad Voiculescu, cu toate că pauzele din vorbirea poticnită a ministrului ne dădeau suficient răgaz să le gravăm cu dalta pe o piatră. Într-adevăr, era sub demnitatea unui ministru şi, în mod deosebit, a economistului care conduce Sănătatea, să repete cele cinci măsuri pentru care a organizat evenimentul de sâmbătă. Cuvintele sale sunt preţioase, iar satisfacţia sa de a pune la colţ un reprezentant al presei printr-o ironie de băiat de securist cântăreşte mai mult decât satisfacţia pe care o are un comunicator onest, atunci când se asigură că niciun ziarist nu pleacă de la conferinţă fără să fi înţeles mesajele pentru care i-a invitat la minister ca să le retransmită către public.

Anul trecut am urmărit câteva conferinţe de presă de peste Ocean în care dr. Anthony Fauci, directorul NIAID, răspundea cu stoicism şi fără vreo urmă de superioritate ziariştilor care puneau în serie aproape aceeaşi întrebare. Fauci ştie că lucrează în slujba publicului american şi că ziariştii prezenţi la conferinţe îl ajută să-şi facă treaba, punându-i întrebările pe care publicul i le-ar adresa. Absolut admirabil să urmăreşti un om suveran peste domeniul său de activitate vorbind convingător şi cu răbdare. Este drept că între Fauci şi Voiculescu este o diferenţă de 60 de ani de competenţă în domeniul sănătăţii publice şi una poate chiar mai mare în planul calităţii umane. Las cititorul să ghicească în favoarea căruia dintre cei doi sunt diferenţele şi dacă ele pot fi compensate prin înfumurare şi aroganţă.

Studiile au arătat că oamenii reţin lucrurile noi ori interesante, dar când măsurile concrete pe care le anunţi par să fie calchiate din seria butadei „să fie bine, să nu fie rău” a lui Gică Hagi, atunci nu este doar vina auditoriului că nu le-a reţinut. Un membru al guvernului, mai ales unul care conduce un minister atât de complicat precum cel al Sănătăţii, are o misiune destul de tehnică şi nu întotdeauna are de spus informaţii noi sau interesante, ci mai degrabă utile şi corecte, pentru care trebuie să-şi dea tot interesul ca să fie receptate de cei cărora li se adresează.

Acestea sunt câteva dintre elementele care au ieşit în evidenţă la conferinţa de presă de sâmbăta trecută, dezvăluind cea mai jenantă prestaţie personală a unui ministru, cel puţin din ultimii ani. Dar în ziua de marţi a mai picat un mit, acela al profesionistului desăvărşit, cu educaţie şi carieră la Viena, care respectă nemţeşte termenele la care el însuşi se angajează. De pildă, raportul final al investigaţiei de la Piatra Neamţ, pe care sâmbătă l-a promis pentru marţi.

Dar poate că raportul final este de fapt pe masa ministrului Sănătăţii, însă noul său consilier de imagine Bogdan Oprea nu a apucat să cosmetizeze pentru presă raportul şi să adauge alte urări şi felicitări către rudele victimelor sistemului sanitar românesc. Ideea este că necomunicând nimic pe tema întârzierii în prezentarea publică a raportului cu pricina, oamenilor le încolţesc în minte tot felul de idei. Lipsa informaţiilor oficiale ori vidul comunicaţional, cel care generează câmpul fertil pentru apariţia zvonurilor, este un alt concept din managementul comunicării în situaţii de criză. Un concept aparent străin de actuala echipă de la Ministerul Sănătăţii, care abia buchisesc ABC-ul comunicării publice.

Vlad Voiculescu a devenit persoană publică după ce a fost numit în funcţie de Dacian Cioloş, în care mulţi conaţionali au mare încredere. Nu este lipsită de temei această încredere, însă nu trebuie uitat faptul că fostul premier tehnocrat a dat şi unele chixuri monumentale în alegerea echipei. Câţi îşi mai amintesc de faptul că, în momentul alcătuirii cabinetului ministerial apolitic, prima sa nominalizare pentru portofoliul justiţiei a fost Cristina Guseth? O persoană în mod flagrant subcalificată pentru conducerea unui minister cu rol central în combaterea corupţiei – principala revendicare a cetăţenilor care au cerut în stradă demisia guvernului Ponta – doamna Guseth a fost un fiasco de proporţii la audierea în comisia parlamentară de specialitate. Cunoscută în spaţiul public mai degrabă prin prezenţa la emisiuni TV în care proslăvea figura preşedintelui Băsescu, prima opţiune a lui Dacian Cioloş la Justiţie era lipsită de orice pregătire formală în domeniul juridic şi singura ei tangenţă cu justiţia era printr-un ONG care ţinea traininguri de relaţii publice pentru magistraţi. Însă a avut decenţa să se retragă după audiere.

Vlad Voiculescu este un fel de Cristina Guşeth al Ministerului Sănătăţii. La rândul său, fără vreo pregătire instituţională în domeniul medical, în schimb cu un ONG care se intersecta prin beneficiarii săi cu sistemul de sănătate publică din România, diferenţa dintre Voiculescu şi Guseth a făcut-o un marketing mai bun, respectiv succesul în a-şi vinde brandul personal. Să nu uităm că alianţa politică din care provine Vlad Voiculescu avea în rândurile sale o propunere pentru conducerea Ministerului Sănătăţii, doctorul Adrian Wiener, cu experienţă ca medic, manager în sistemul spitalicesc şi patru ani de activitate legislativă, care îl calificau substanţial mai bine pentru a conduce acest minister.