Se deschide o nouă porțiune din Autostrada Bucureștiului A0: „luni, 15 aprilie, de la ora 14.00!”
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a anunţat deschiderea circulaţiei pe încă 13 kilometri din Autostrada Bucureștiului A0.
Autostrada Bucureștiului A0 FOTO: facebook
Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, a anunțat că luni, 15 aprilie, se deschide o nouă porțiune din Autostrada Bucureștiului A0.
”Circulaţia pe încă 13 km din A 0Sud, între DN 5 şi DN 4 se deschide luni, 15 aprilie, de la ora 14.00!”, a transmis, sâmbătă, pe Facebook, directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.
Încheierea lucrărilor pe încă un segment al lotului 1 (Glina-Vidra) al sectorului de Sud al Autostrăzii de Centură a Capitalei face posibilă circulaţia şi pe cei 6 km din cei 16,3 km ai lotului 2 (Vidra-Bragadiru), finalizaţi la sfârşitul anului trecut.
Directorul CNAIR a precizat că, astfel, se va circula practic pe aproximativ jumătate (23,3 km) din cei 52 de km ai semi-inelului sudic al A0 (între DN6 şi DN4).
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în intervalul orar 22:00 – 04:00, circulația rutieră se închide pe Autostrada A0, pe tronsonul kilometric 75 - 84+300 metri., potrivit antena3.ro.
Restricția se impune pentru montarea portalulu i pe breteaua de urcare din DN 5 pe autostradă.
Șoferii care se deplasează pe direcția București – Jilava - Bragadiru și retur vor avea la dispoziție următorul traseu: DN 5 București – Jilava – DNCB – DN 6 Bragadiru.
Sursa: adevarul.ro