”Klaus Iohannis se află în cel mai dificil moment al mandatului său. Este pus în fața unei alegeri prin care, indiferent ce va decide, își va asuma riscuri majore, care ar putea însemna finalul carierei sale politice,” scriam pe 31 mai, după ce CCR i-a impus lui Iohannis decapitarea DNA. Exact aceste riscuri colosale ar fi trebuit să îl determine să facă tot ce ține de el pentru a-l împiedica pe Dragnea să construiască narațiunea din care a reieșit că a sacrificat-o pe Kovesi pentru a scăpa de suspendare și ca să nu îi ia fiscul banii pentru casa din Sibiu pierdută în instanță.

Planul inițial, se pare, a fost ca președintele să anunțe vineri revocarea șefei DNA. Motivul real nu avea și nu are nicio legătură cu riscul suspendării sau cu amenințarea cu Fiscul, după cum voi detalia mai jos. Ci doar cu alegerea de a nu răspunde coaliției de guvernământ cu aceeași monedă. De a nu lupta cu aceleași arme ca Dragnea și Tăriceanu. De a nu se folosi de parteneriatul ocult dintre PSD-ALDE și unii jdecători din CCR pentru a-și justifica decizia de a sfida Curtea Constituțională și a o păstra, totuși, pe Kovesi la cârma DNA.

Într-un moment în care principala sa misiune este să oprească distrugerea statului de drept și să sprijine independența justiției, ignorarea unei decizii a CCR ar fi avut, practic, același efect ca și mutilarea legilor justiției, operate de coaliția de guvernământ. Ar fi șubrezit și mai tare statul de drept, ar fi relativizat un principiu fundamental: obligația de a respecta deciziile magistraților, indiferent dacă ni se par sau nu juste.

În final, ar fi servit mănușă discursului PSD: Iohannis nu e cu nimic mai bun decât noi! Când este confruntat cu o decizie care nu îi convine și consideră că este îndreptățit, prin puterea pe care o are, să se plaseze deasupra legii, o face. Cu ce drept ne vorbește președintele de obligația de a respecta independența magistraților față de politic când își permite să ignore verdictele lor?

După cum s-a văzut deja din reacția de luni a lui Liviu Dragnea, manipularea va continua indiferent ce a făcut sau ce ar face președintele. Afirmațiile și întrebările retorice de mai sus vor fi răspândite mai departe în spațiul public, plecând de la acuzația că Iohannis nu a revocat-o imediat pe Kovesi. Din nou, lupta este inegală.

Aparatul de propagandă al coaliției PSD – ALDE are oricum o capacitate remarcabilă de a distorsiona realitatea. Băsescu a simțit-o pe pielea sa, deși a ripostat cu forță și cu talent. Iohannis este victimă sigură câtă vreme i se pare că nu merită să își piardă timpul cu un demers serios de comunicare.

Oamenii vor afla despre președinte ce vrea Dragnea să se afle dacă nu începe să vorbească, să explice, să-și argumenteze public, cu forță, opțiunile și deciziile, să convingă că merită să fie creditat cu încredere în momentele în care este obligat să aleagă între două rele. Deși anul trecut a avut câteva momente în care a arătat că este capabil să inspire, pare că tot nu a înțeles cât de mare poate fi puterea cuvintelor.

Pe această slăbiciune a și mizat șeful PSD săptămâna trecută, după ce a aflat că președintele o va revoca vineri pe Kovesi. Joi, s-a grăbit să repună pe tapet subiectul suspendării lui Iohannis, deși nimic nu justifica acest lucru. Cu toate că Dragnea a anunțat că în zilele următoare vor avea loc discuții serioase cu Tăriceanu pe acest subiect, ulterior s-a aflat că blufase. Tăriceanu a plecat în vacanță, ceea ce înseamnă că, în cel mai bun caz, urmau să discute telefonic.

Greu de crezut, însă, că Tăriceanu și-ar fi continuat planurile de vacanță dacă ar fi fost confruntat cu riscul unei coliziuni frontale cu Dragnea, pe tema suspendării. Și mai greu de crezut este că un subiect atât de tensionat între cei doi putea fi tranșat la telefon. Pentru că, știm chiar de la șeful PSD, partenerul său de coaliție nu a agreat niciodată varianta suspendării, plecând de la un argument simplu. Riscau să nu strângă numărul de voturi necesare pentru a trece în Parlament decizia de suspendare.

De altfel, temerile lui Tăriceanu au fost confirmate și la votul pentru modificarea Codului Penal. Fără UDMR, coaliția a avut nevoie de voturile minorităților pentru a trece legea. Chiar și așa nu au avut decât două voturi peste minimul necesar. În cazul unei propuneri de suspendare, însă, nu doar că exista riscul ca tabăra Tudose din PSD să nu îl urmeze pe Dragnea, dar și voturile minorităților erau sub un mare semn de întrebare.

Așadar, de ce a repus pe tapet, joi, Dragnea subiectul suspendării, invocând consultări iminente și ”foarte serioase” cu Tăriceanu, despre care știa că nu vor avea loc, câtă vreme șeful ALDE își anunțase de mult plecarea în vacanță? Pe ce s-a bazat, în condițiile în care partenerul de alianță nu își schimbase părerile despre riscurile demarării procedurii de suspendare și nici aritmetica parlamentară nu suferise modificări, având în vedere că UDMR nu își reevaluase opțiunea?

Pe nimic! După cum am spus, a fost un bluf! Dar nu pentru că își imagina că îl va speria cu adevărat pe președinte. Știa că acest lucru nu este posibil câtă vreme și Iohannis este la fel de convins ca și el că gruparea Tudose din PSD nu va vota sub nicio formă suspendarea. Dar a fost un bluf necesar câștigării războiului de imagine. Și care i-a ieșit!

Amenințându-l pe președinte cu suspendarea și cu recuperarea banilor pe casa de la Sibiu pierdută în instanță, cu puțin timp înainte de revocarea lui Koveși, a reușit să creeze impresia că Iohannis a sacrificat-o pe șefa DNA pentru a-și păstra funcția și banii. Iar victoria lui Dragnea este cu atât mai mare cu cât bluful său a prins și la un număr consistent de oameni cu simpatii de dreapta dar și la susținătorii înfocați ai Laurei Codruța Kovesi.

Ar fi fost aceștia supărați că Iohannis nu a susținut-o până la capăt pe șefa DNA, sfidând decizia CCR? Sigur. Dar în mod cert nu atât de supărați pe cât sunt acum pentru că s-au lăsat convinși că Iohannis a făcut-o de frica suspendării și ca să nu îi ia fiscul sute de mii de euro. De unde știu, însă, asta? De la Dragnea. De la un om pe care îl detestă, dar pe care acum au ales să îl creadă pe cuvânt.

Dragnea a închis luni cercul manipulării, prin declarația că ”probabil” Iohannis a revocat-o pe Kovesi ”din cauza unor presiuni generate de calcule personale.” Cine a fost autorul acelor presiuni? Chiar el! Doar că pentru a produce și efecte, adică să îl oblige pe Iohannis la ”calcule personale”, ar fi trebuit ca riscul suspendării să fie real. Dar nu era. Pentru că nici UDMR, nici aripa Tudose din PSD și în final nici Tăriceanu nu ar fi susținut un asemenea demers.

Ca să nu mai spunem că și amenințarea că Fiscul îl va executa pe Iohannis nu stă în picioare. De ce? Pentru că imobilul pierdut de președinte nu se află încă în proprietatea statului. Există un proces de succesiune încă pe rol, strămutat de la Sibiu la Hunedoara, iar următorul termen va fi în octombrie 2018. Iar câtă vreme imobilul nu se află în proprietatea statului, adminnistrația fiscală nu îi poate cere bani președintelui.

Cine ar fi putut demonta convingător minciunile șefului PSD? Cine ar fi putut spune cu fermitate că nu se teme de suspendare, așa cum nu s-a temut nici în decembrie 2016, când a refuzat să o numească premier pe Sevil Shhaideh și nici în ianuarie 2017, când a ieșit în stradă, alături de protestari? Cine ar fi trebuit să explice că acuzațiile că ar datora sute de mii de euro la Fisc sunt un basm? Doar Klaus Iohannis.

Tot el ar fi trebuit și să expună motivele pentru care a decis să nu ignore decizia CCR. Tot el ar fi trebuit să demonstreze și de ce atitudinea lui este în acord cu interesul național și de ce adversarii săi fac un rău imens țării. Tot el ar fi trebuit să explice că a sluji statul presupune să te supui unei obligații esențiale, enunțată în final în decizia Președinției: ”Într-un stat de drept, hotărârile Curții Constituționale trebuie, toate, respectate.”

Tot el ar fi trebuit să laude meritele Laurei Codruța Kovesi și să spună că regretă situația în care se află, aceea de a-i fi impusă o revocare pe care o consideră nu doar nejustificată, ci o mare nedreptate. Și tot el ar fi trebuit să se angajeze solemn în fața întregii țări că va susține până în pânzele albe lupta anticorupție și că nu va niciodată înapoi de la a apăra statul de drept, justiția, parteneriatele strategice, parcursul pro-occidental al României, chiar dacă asta va duce la suspendarea și poate chiar demiterea sa.

Așa fac și așa vorbesc bărbații de stat. În momente precum cel de luni, în care toți românii care sunt conștienți de ce se întâmplă în jurul lor au încasat un pumn în plex, nici un purtător de cuvânt nu poate cere înțelegere și încredere în numele președintelui. Doar el o poate face. Doar el, în nume propriu, poate promite cetățenilor că le va fi în continuare scut în fața asaltului penalilor.

De ce nu a făcut-o? De ce nu a ieșit el, vineri și a amânat decizia de revocare pentru luni? De ce și-a pus purtătorul de cuvânt să-i care povara? Circulă mai multe variante, niciuna însă care să explice pe de-a întregul opțiunea sa. Fie că a vrut, tocmai, să evite capcana întinsă de Dragnea, fie că a așteptat răspunsul la o ofertă pe care i-ar fi făcut-o Laurei Codruța Kovesi, alegerea modului în care a transmis țării decizia de revocare a fost greșită. Și a compromis fundamentul corect al opțiunii sale, luată în condiții impuse de oameni care doresc să-l lase anihileze politic.

Însă, chiar dacă Dragnea a punctat în războiul cu Iohannis, există cineva pentru care poziția președintelui față de deciziile CCR (chiar și față de cele luate doar de patru judecători, adică nu de majoritatea membrilor Curții, cum a fost cea de impunere a revocării șefei DNA), implicarea sa concretă în apărarea justiției și a statului de drept, contează mai mult decât inabilitățile sale tactice și de comunicare: partenerii României.

Sprijinul lor pentru Iohannis, adică pentru o Românie pro-Occidentală depinde esențial de respectarea regulilor jocului democratic. Chiar și atunci, sau mai ales atunci când adversarii și-au făcut un obicei din a lovi sub centură. Ca ei să poată arbitra corect, din postura de aliați militari, de finanțatori ai dezvoltării țării și de garanți ai respectării regulilor cluburilor în care am cerut să fim primiți, este nevoie ca președintele să respecte cu orice preț principiile, valorile și obiectivele comune.

În scurt timp, vom avea avea rezultatele la câteva teste de integritate esențiale pe care președintele dar și instituțiile care i-au rămas alături le vor da, astfel încât să putem spune cu certitudine dacă angajamentului lor în apărarea justiției și a statului de drept a rămas la fel de ferm.

În primul rând, cine va prelua șefia DNA? Se va bate președintele pentru ca ministrul Justiției să nu îi predea lui Liviu Dragnea sau lui Călin Popescu Tăriceanu bastionul luptei anticorupție? Și dacă da, o va face cu toată forța pe care o are, sau va ceda dacă trinomul Dragnea-Toader-Dorneanu îi vor pune în față o ofertă ”de nerefuzat”?

În al doilea rând, ce va face DNA cu dosarul TelDrum? Îl va trimite în judecată în curând, așa cum se auzea săptămâna trecută, sau va fi tergiversat? În al treilea rând, ce va face DIICOT? Va îngropa dosarul deschis după plângerea lui Ludovic Orban despre mutarea la Ierusalim a ambasadei României în Israel, sau va merge mai departe?

Și nu în ultimul rând, ce se va întâmpla cu cooperarea DNA – FBI pe anumite dosare importante, dintre care unul ar putea reprezenta o adevărată bombă nucleară pentru actuala coaliție de guvernare, dar în special pentru PSD?

Doar după ce vom avea răspunsuri la aceste întrebări vom ști cu adevărat dacă luni țara a fost predată, într-adevăr, penalilor. Însă, judecând după cât de cătrănit părea Dragnea când spunea că ”revocarea lui Kovesi nu e o victorie pentru nimeni”, tind să cred că războiul este departe de a fi fost pierdut. Mai debrabă, s-ar putea să înceapă contraofensiva decisivă, scrie Dan Turturică pe  Digi24.ro . 

Distribuie Distribuie Comentarii