Scutea, despre dosarul lui Alexe: Începând de azi, este posibil să finalizăm referatul de sesizare a preşedintelui

Scutea, despre dosarul lui Alexe: Începând de azi, este posibil să finalizăm referatul de sesizare a preşedintelui

Procurorul general Gabriela Scutea a declarat că este posibil ca marţi să fie finalizat referatul de sesizare a preşedintelui Klaus Iohannis pentru începerea urmăririi penale în cazul fostului ministru al Mediului Costel Alexe.

"Examinarea dosarului DNA se poate face într-un timp suficient de scurt. Presupunem că nu va dura mai mult de o zi (...) Începând de azi, în a doua parte a zilei, este posibil să finalizăm referatul de sesizare a preşedintelui României", a declarat Scutea, la Antena 3.

DNA a cerut, luni, Parchetului General sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor Costel Alexe pentru luare de mită şi instigare la delapidare.

"În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al PICCJ referatul cauzei, în vederea sesizării preşedintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de o persoană, fost deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcţia de ministru, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi instigare la delapidare", se preciza într-un comunicat al DNA transmis, luni, AGERPRES.

DNA nu menţionează numele pentru care face sesizarea, însă surse judiciare au declarat că este vorba despre fostul ministru al Mediului Costel Alexe.

Potrivit DNA, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că, în perioada martie - aprilie 2020, persoana respectivă ar fi pretins, în mod direct, de la managerul unui combinat siderurgic mai multe produse din tablă în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu referitoare la alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi la monitorizarea măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deşeuri neconforme.

"Foloasele respective, în cantitate de 22 de tone (aproximativ 103.000 lei), ar fi fost primite, în datele de 23 aprilie 2020 şi 7 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăţi comerciale administrată de o rudă de-a sa", menţionează anchetatorii.

Fostul ministru Costel Alexe a declarat luni că are încredere în actul de justiţie şi că îşi doreşte cât mai repede finalizarea acestui demers.

"Am aflat cu surprindere şi am luat act de comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind propunerea începerii urmăririi penale îndreptată împotriva mea. Vreau să precizez următoarele: am încredere în actul de justiţie şi îmi doresc cât mai repede finalizarea acestui demers care va statua exact realitatea: nu am cerut şi nu am luat în întreaga mea activitate publică foloase necuvenite cu încălcarea legii. Nu voi face nicio referire publică la această situaţie, în acest moment al demersului judiciar, dar vă asigur că în perioada următoare voi studia acuzaţiile care îmi sunt aduse şi voi oferi toată cooperarea şi transparenţa mea în faţa organelor judiciare'', a spus Costel Alexe, preşedintele Organizaţiei PNL Iaşi. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…