Scrisoare de la Piatra-Neamț
Ce vânt rău, ce suflu vrăjmaș și nedrept bântuie poalele Pietricicăi !
N-am să folosesc sintagma morților care se răsucesc în mormânt. Să nu le stricăm somnul ! Dar celor care vor să audă și să știe le tălmăcesc o poveste.
La câțiva ani după terminarea războiului (’47-’48), mai mulți medici, tineri specialiști care își așteptau consacrarea universitară la Iași, hotărau să-și continuie activitatea la Piatra Neamț. Cred că inițiativa aparținea doctorului Gheorghe Iacomi, singurul originar al ținutului de la poalele Ceahlăului și era justificată de conștiința că nu le va fi foarte ușor să urce treptele didactice, atâta vreme cât existau (atunci ca și acum) destui apropiați ai conducătorilor de discipline, gata să acceadă în ierarhia universitară.
Poate că argumentul cel mai important aparținea existenței unui spital, modern pentru acea vreme și bine plasat în arhitectura orașului, construit în anul 1935, de către Regele Carol al II-lea, sub ministeriatul doctorului Costinescu. Clădirea era insuficient și inadecvat folosită, atâta vreme cât nu existau medici specialiști.
Mai trebuie să amintesc că marele atu al acestui grup a fost că era constituit din nu mai puțin de 12 specialiști, acoperitor pentru majoritatea specialităților medicale. Îmi fac datoria de onoare și recunoștință și nu mai puțin plăcerea de a-i aminti și a le scrie numele cu majuscule : PALADE DUMITRU (interne), PALADE ELENA (pediatrie), ȘARF IOSIF (nou-născuți), ȚAPOV DUMITRU (obstetrică-ginecologie), IACOMI GHEORGHE (chirurgie), MICȘA MARIUS (oftalmologie), ANDONE
COSTACHE (ORL), ȘOVĂREL GHEORGHE (neurologie), NEGRUZZI TRISTAN (endocrinologie), ȚIUCREA AUREL (contagioase), SĂNDULESCU NICOLAE (laborator) și MUDRIAC DUMITRU (radiologie).
Ei au constituit generația de aur a medicinii nemțene, a făuritorilor. Ei și-au înțeles perfect menirile, s-au ajutat, au colaborat și completat, cu profesionalism fără cusur și au realizat un centru medical neuniversitar, unic în țară, asigurând asistența medicală a populației de pe Valea Bistriței și de la poalele muntelui Ceahlău.
Toți cei care le-au urmat (inclusiv semnatarul acestor însemnări), au găsit vatra medicală aprinsă și nu fac parte din generația lor, indiferent dacă au făcut sau nu ceva pentru progresul centrului.
Nu întâmplător, aici ființează singura filială (neuniversitară) a Academiei Oamenilor de Știință (din totalul de 8), aici s-au afirmat membri ai Academiei de Medicină și ai unor societăți naționale și internaționale, doctori în medicină, profesioniști care au scris cărți de specialitate, au organizat numeroase reuniuni științifice, unele unicat (chirurgii cu 39 de ediții, oftalmologii cu 29 etc.) și au contribuit nu numai la progresele medicinii românești, ci și la cultura și vizibilitatea municipiului
și a județului.
Să nu ne ferim de epitete, atâta vreme cât nu sunt simple împăunări găunoase. După cum nu este corect și, mai ales, drept, ca spitalul nemțean să fie numit al morții. Nu este doar o expresie de moment, fiindcă a fost întotdeauna dedicat vieții și îngrijirii celor în suferință. Numai spiritele mărunte, meschine și lipsite de înțelegere a vieții pot întina memoria celor care și-au jertfit energia și viața semenilor, a celor care continuă să lupte împotriva bolilor și a catastrofei numită COVID.
Nimeni nu poate nega recenta catastrofă petrecută între zidurile spitalului nostru, care a dus în neființă vieți nevinovate și a determinat suferințe fără egal. Dar rădăcinile și sursele ei se află în nemernicia celor au îngenunchiat întreaga țară, au adus-o în sărăcie și neputință și i-au stricat rosturile și demnitatea.
Mi-am petrecut 41 de ani (din totalul de 47 de profesionist), în această unitate spitalicească. Nu pot să spun că a existat zi de la Dumnezeu în care să afirm că m-am bucurat de condițiile necesare. Nici măcar minimale. În permanență am fost dominat de lipsuri și dificultăți. Să mai vorbesc de confort pentru bolnavi și pentru cei care îi îngrijeau ? Ar fi prea mult. Dar n-am cedat, nu ne-am lăsat doborâți și am suplinit neajunsurile cu pasiune și dragoste pentru tot ce aveam de făcut. Nu a venit nimeni din afară să ne îngrijească bolnavii. Și, asta s-a întâmplat, din nefericire, și înainte și după revoluție sau ce va fi fost ea.
M-am încrâncenat când, după revoluție, am văzut că cei din vest practicau o medicină și o chirurgie, nu de lux, ci de adevărată risipă și se bucurau de cinstea și aprecierea tuturor.
Și când a fost să ne bucurăm de libertate și să dăm, să oferim ce e mai bun din noi, am căzut pradă unei clase politice mincinoase, primitive, unor conducători indiferenți, incapabili de sacrificii și bune intenții.
Ne aflăm în pragul dezastrului. Abia acum încercăm (dacă nu cumva prea târziu), să ne scuturăm de indiferență și manfișism și să reabilităm medicina și sănătatea.
Am apreciat ultimul mesaj al președintelui, care ne-a chemat pe toți, de la opincă până la vlădică, să ne desprindem de trecutul neguros și profund dăunător și să începem. Să purcedem la reconstrucția medicinii noastre.
Din nefericire, da, să începem, dar nu din clipa asta sau de mâine ori de la 1
decembrie, ziua națională, cum ar fi fost firesc, ci din ... 7 decembrie.
De ce oare ?
V.Răzeșu
