''Scrisoare către francezi'' a preşedintelui Macron privind ''marea dezbatere'' difuzată la mijlocul lunii ianuarie

''Scrisoare către francezi'' a preşedintelui Macron privind ''marea dezbatere'' difuzată la mijlocul lunii ianuarie

"Scrisoare către francezi" anunţată de preşedintele Emmanuel Macron, în cursul alocuţiunii sale luni seara, cu prilejul Anului Nou, va fi difuzată în presă şi pe reţelele sociale la jumătatea lunii ianuarie, după prima fază a marii dezbateri naţionale, a anunţat miercuri Palatul Elysee, relatează AFP.

"Rolul acestei scrisori va fi să contureze temele dezbaterii'' lansate de executiv în urma mişcării 'vestelor galbene' şi să precizeze aşteptările", a precizat preşedinţia.

"Dezbaterea naţională care se deschide trebuie să ne permită să vorbim adevărat şi vă voi scrie în câteva zile pentru a vă preciza aşteptările", a declarat şeful statului în cursul alocuţiunii rostite luni seara.

La sfârşitul perioadei pregătitoare, această dezbatere trebuie să înceapă oficial la jumătatea lunii ianuarie şi să dureze până la începutul lunii martie. Organizată în special în scopul implicării primarilor, dezbaterea are ca scop prezentarea propunerilor cetăţenilor, inclusiv ''vestelor galbene'', pe patru teme: tranziţia ecologică, fiscalitatea, democraţia şi cetăţenia şi reforma de stat.

Aproximativ 50% dintre cetăţenii francezi consideră că guvernul va lua în considerare cel puţin parţial opiniile emise în timpul acestei mari dezbateri, potrivit unui sondaj interactiv lansat miercuri de Harris. Însă 47% nu vor lua deloc în considerare aceste opinii. Şi numai susţinătorii Republicii În Marş consideră în majoritate că guvernul va ţine cont de această dezbatere (82%).AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”